MICROBUL


Am descoperit că port în mine microbul acesta și orice tratament aș încerca este imposibil de vindecat.Nu este molipsitoare dar nici vindecabilă, este o boală cronică. Am învățat să accept toate simptomele. Unul din simptome este fierbințeala care vine dintr-o dată peste mine  o înfrigurare de cuvinte ce se înghesuie, se împing să scape să se elibereze din minte. O puzderie de imagini, de culori de caractere, de sentimente.Nu am idee unde mă vor duce când mă apucă de mâna și mă trag cu picioarele goale prin lumea creației.Din nimic apar pieisaje de basm,apar caractere cu trăiri proprii de multe ori noi și neântelese pentru mine.Mă străduiesc să mă indentific cu ele  să pictez în cuvinte măiestre tot ce văd, ce aud ,ce gust, ce miros,ce simt! Mă trezesc plângâd sau râzând trăind emotii palpabile. Un simptom de data aceasta fizic este durerea de spate provocată de aplecarea constantă peste filele albe de caiet, peste laptopul de care nu mă pot desprinde pâna nu lepăd ce-a izbucnit în mine. Tot fizic simt intepăturile ca de cuțit din ochi, deși am făcut operație cu laser cu patru ani în urmă. Câtva timp după operație am putut citi și cel mai mic scris dar acum sânt nevoită să-mi pun din nou  ochelarii. Un alt simptom și poate cel mai neplăcut pentru că mă afectează fizic și emoțional este insomnia. Nu reușesc să liniștesc întotdeauna zbaterea și frământarea din spatele frunții când pun capul pe perină.S-a întâmplat să mă trezesc în mijlocul unui vis care mi-a adus inspirație, să sar din pat să aștern pe hârtie căci dacă aș fi adormit la loc mi s-ar fi șters din memorie. De aceea nu este posibil chiar dacă este patru spre dimineață să rămân în pat să reiau firul rupt al somnului.Mă cheamă ,mă strigă inspirația.Un alt simptom al bolii mele. Dintre toate simptomele cea mai dependentă sânt de inspirație. Să definesc inspirația nu cred că pot.O simt,știu când mă invadează dar de unde vine și cum curge prin mine nu pot explica. Se aprinde dintr-o vorbă, o frază cu tâlc care îmi face sufletul să vibreze, o întâmplare care aduce lumină și-mi dezvăluie caracterul cuiva, o privire care răscolește amintiri uitate, un cântec ce mă ia în brațe și ma liniștește prin legănarea dulce, zborul unei păsări dispărind în zenit, raza soarelui măngăindu-mi cald fruntea.
         Scrisul pentru mine este o desfătare! În partea de lume în care trăiesc avem două anotimpuri.Ploios și însorit. Cel însorit începe la jumătatea lui iulie și se sfârșește la jumătatea lui octombrie. Apoi începe ploaia. Măruntă, rece, supărăcioasă, zi de zi .Românii -localnici îi spun Ploiland.O amestecătura de engleză românește și un joc de cuvinte între Portland și ploaie. Ne-am mutat în oraș cu aproape douăzeci de ani în urmă și la început mi se punea vremea întunecată și ploaia pe suflet apăsându-mă greu. Acum abia aștept să vină ploaia.Nu mai sânt temptată de soare să ies în grădină să petrec timpul printre flori. Când vine ploaia stau în fotoliul de piele roșie în fața geamului imens în timp ce focul trosnește vesel în șemineu.Trăiesc clipe sublime. Creez. Nu este muncă ci trăire plină de surprize minunate și plăcute. Vine, această inspirație și mă face să creez și să trăiesc emoții neașteptate. Iubesc procesul acesta. Iubesc pentru tot ce mă face să simt ,această boală. Dacă cineva  ar avea leac ușor și sigur pentru boala mea l-aș trânti de pământ și i-aș turna-o pe gât. Să se vindece el. Eu sânt prea fericită făcând ceea ce fac și prea plină de entuziasm pentru timpul cel mai am de trăit pe acest pământ.Vreau să las amprenta  scrisului meu, a gândirii mele si a credinței mele asupra contemporanilor mei.

silvia-varvara seman   nov 17, 2011