MÂINI.... RIDICATE SPRE CER

Un orb încătușat în  proprie neputință
nu putea să se strecoare prin mulțime.
Nu putea să împingă să ajungă la Stăpân
Nu putea să  fie primul să ridice nevoia sus.
Tot ce putea să facă era să se strângă-n el
făcându-se mic făcându-se neînsemnat.
Făcându-se un bob de tină la marginea
drumului pe unde trecea CEL ce l-a făcut.
Lumea  era lipsită de culoare
de nuante și umbre, întunericul total
îmbrățișându-l tot timpul !
Lume creată din crâmpeie de vorbă
O lume în care avea dreptul... să cerșească !

Trăind în sărăcia duhului
toată încrederea îi este în alții
în bunătatea lor
din mâna lor
așteptând firmiturile harului să cadă
căci ce este el dacă nu este cerșetor
trăind la marginea societății
asteptând cu palmele plânse
întoarse în sus
firmiturile milei să cadă?

Plină de mulțumire îmi este inima.
Din  nou te-ai oprit  pentru cersetorii
care cu miinile ridicate deschise spre cer
așteaptă .
Cu ei aștept azi și eu 
firmiturile harului ale milei să le cerni !
A fost planul Tău să aștept
la cotitura prafuită a vieții.
Ai așteptat să-mi auzi vocea ridicându-se
peste corul de voci la urechea Ta !
Multumesc ISUSE,
că mi-ai auzit șoapta îndurerată !

silvia-varvara seman