FĂRÂMĂ

Într-o stare perpetuă de așteptare
într-o exaltare, un avânt
care întinde sufletul acoperind
îndepărtate și apropiate limane.
Atrasă în direcții diferite de undele
magnetice ale melodiei cuvântului.

Când simte zvâcnirea ridicându-se
din inima pământului șoptindu-i taine
Alergă despletită să le prindă. Formează silabe.
Le frământă în venele însângerate
Le cântă, le leagănă la piept
Le sărută și le dăruiește mai departe.

Nu le cântărește să le afle valoarea
Nu le măsoară să le știe lungimea.
Sunt tezaur ridicat din ogorul inimii!
Vulnerabil când aude voci lăudându-i încercarea
Se închide, se ascunde, caută singurătatea
Tot ce face, face pentru sine
Nu merită... acolada!

Face ce simte face ce știe.
Culege petalele veșniciei
Împletește amintirile în firele de păr argintite
Împacă umbrele trecutului cu bucuriile clipei
Întoarce pietre de aducere aminte
Ridică din ele altare de închinare
Înșiră de gâtul timpului veșnic
podoabele bucuriei zilnice.
Aceasta e ...poetul.
O fărâmă din mine !

silvia-varvara seman