COPILĂRIE

Să mă întorc la înțelepciunea
copilăriei umplută de uimirile
mărunte și visările mari.
Când nu învățasem sensul supoziției
acceptând miracolele cu ochii măriți
și zâmbet mistificat.

Să mă întorc la vremea când eram
un animal neîmblânzit, necerându-mi-se
glasul tare decât pentru potolirea
nevoilor primare, vitale.
La vremea când simțurile erau întinse
ca o săgeată gata de-a se arunca
în lumi de mine știute, de mine stăpânite.

Să mă întorc la vremea când aveam
adăpostită în mine toată înțelepciunea străbună
trecută de la generație la generație.
Când știam să mă îmbrac în naivitate
fără să fie prefăcătorie coclită.
Când conștiința ședea de strajă la poarta minții
între somnolență și trezire.

Conștiința care a desfundat
izvorul înțelepciunii din care beau un strop.
Să păstrez echilibru învațând cum să mă ridic
când mi se împiedică piciorul și cad sărutând țărâna.
Să mă ridic cu gustul ei pe limbă
Să dansez sub picăturile de ploaie
ce-mi spală pielea înfierbântată
înfiorând adâncuri nedezgropate.
Să rămân copil, să devin femeie.

silvia-varvara seman   12 - 27 - 2011