IARNA

Încremenită sub ceața groasă
natura nu-și găsește căldură.
Iarna și-a aruncat peste tot
peste sufletul meu
mantia întunecoasă, rece!

Cerul s-a-ncărcat de plumb greu
s-a lăsat jos, atârnă pe marginea frunții mele
Dacă mă ridic pe vârfuri
pot să-l zgârâi cu degetele înghețate
Să-i tulbur apele încremenite.

Încerc să-mi strig dezolarea,
frigul îngheață sunetul într-o săgeată
întoarsă împotriva mea.
Nimic din ce simt nu este real!
Realitatea este stranie,
cum s-o cuprind în brațe?
Când visările reci sunt alunecoase?

silvia-varvara seman