Thursday, December 8, 2011

Nostalgie

Buchetul de trandafiri semn al iubirii tale
Se usucă pe masa din mijlocul camerei.
Mirosul vag neliniștit mă îmbată și acum
Ca la început, când am deslușit ce vrei să-mi dărui.

Primele arpegii, primele îngânări
ale sublimei melodiei a iubirii
Ce o vom învăța-o împreună
Dar o vom cânta-o pe voci diferite.

Picură durerea în mine nostalgică și dulce
după clipele ce trec, se duc fără să privească în urmă.

Sparg tăcerea ofilită a camerei
Notele ascuțite, ghicite de degete
tremurânde, obosite pe strunele viorii.
Arcușul plânge măiestru ploaie de
sunete divine în mine.... tulburând
subțire, tremurător
răscolind durere, răscolind sentimente.

Se ofilesc trandafirii din buchetul iubirii
De pe masa din mijlocul camerei.
Vei pleca ducând cu tine cântecul  neterminat
Va rămâne sculptată în inimă, în carne vie
De-a pururi iubirea ta.
Va vibra la auzul arcușului viorii
Va tresălta când se usucă trandafirii.

silvia-varvara seman

No comments:

Post a Comment