TRANSFORMARE


Viața este un drum

    Călătoria vieții se aseamănă cu un drum. Uneori flat alteori cu urcușuri și coborâșuri alteori cu cotituri neașteptate. Uneori în timpul călătoriei este lumină alteori este întuneric.Uneori avem monotonie, zile pline de rutină alteori avem o exuberanță copilărească. Toată lumea încearcă, învață și poate supraviețui în viața de zi cu zi, în monotonia rutine. Pentru unii monotonia  din rutină este repetiție, calm, pace și liniște. O curbă neașteptată înseamnă stres. O situație neprevazută în care inima bate nebunește unde adrenalina accelerează și ascute reacțiile și simțurile, luarea de decizii importante este ceva rar. Alții își trăiesc viața într-o accelerare dată de aventură moment după moment. Eu sunt dintre ființele care în viață și în profesie îmi doresc monotonie. Pe calea vieții în timpurile monotone i-au decizii ca să înaintez. Când intervine ceva neașteptat viața mă propulsează ea, mă împinge ea să i-au decizii rapide. Mă provoacă. Felul cum rezolv situațiile acestea dificile -când totul este un ritm accelerat, când situația nu se vrea analizată ci rezolvată când responsabilitatea îmi ridică tensiunea la niveluri periculoase- lucrează la zidirea caracterului meu. Alternativele acestea de rutină și accelerare se văd în viata de familie, în viața socială și viața spirituală. Suntem afectați de oameni care apar pe drumul vietii  și ne schimbă, ne influențează, ne împing spre bine sau spre rău.Spre lumină sau întuneric. Spre creștere emoțională și spirituală sau spre regres.

   
Viața spirituală nu este o călătorie liniară

Și pe plan spiritual avem noapte și zi, avem drum neted și urcuș anevoios, avem coborâșuri și curbe și întoarceri neașteptate. Avem rutina monotonă și avem criza neasteptată. Creșterea spirituală este impulsionată de aceste crize și de reacția noastră în timpul lor. Deciziile pe care le luăm privind persoane, privind situații, privind circumstanțe ne propulseză înainte. Creșterea vieții spirituale nu este o călătorie liniară. Dacă ar fi așa ar însemna că suntem moarte.Viața spirituală este un proces de transformare și de înaintare. Fiecare pas pe care-l facem ne desparte de locul în care am fost cu un pas în urmă. Lăsăm ceva din noi acolo, un pic din zgura acestui pamânt, în topire spre a deveni aur curat. De multe ori ne rămân doar amintirile momentelor și întâmplările care ne-au marcat în spiritul nostru. Nu ducem cu noi nimic monoton. Nu ținem minte monotonia. Cu cât bagajul emoțional este mai mic cu atât este mai ușoară transformarea. Eventual v-a trebui să ne debarasăm de tot bagajul nostru pământesc, să lăsăm la capătul drumului totul. Intrarea în împărăția cerurilor se face prin Domnul Isus prin, jertfa de pe cruce, prin mila și îndurarea Sa. Ce ducem cu noi este ceea ce rămâne în noi după ardere  și purificare. Lucrurile spirituale dintre care cea mai mare este dragostea. Întotdeauna ce rămâne este dragostea. În amintirile noastre în persoanele ce le-am influențat, care ne-au influențat, în evenimente, în locuri, totdeauna dragostea va împrăștia parfumul ei.
      Câteodata ca să creștem spiritual, va trebui să ne debarasăm de bagajul adunat cu efort colosal, să părăsim locuri sau persoane dragi nouă. Nu va conta cât de mult le iubim ,cât de prețioase sânt,cât de mult le dorim, ca să putem înainta încă un pas v-a trebui să ne debarasăm de ele. Abia atunci vom călca mai ușor. Cu cât ne dezbrăcăm de lucruri materiale și ne umplem sufletul cu dragoste cu atât umblarea va fi mai ușoară, înaintarea și creșterea mai rapidă. Ce trist este să ne trezim bătând pasul pe loc, refuzând să învățăm lecția sau dacă am învățat-o refuzând să o aplicăm, stând liniștiți în zona noastră de confort, complăcându-ne în rutina monotonă.
   Câteodata izbucnește și se aprinde în noi un foc și jertfim pe el vise dragi fără nici un regret pentru că în locul lor, Dumnezeu ne dă o viziune nouă țesută din aceste experiențe și din ceea ce am devenit. Viziunile acestea născute din Duhul ne duc pe drumuri pe care nu le-am știut nici nu le-am cezut posibile. Sufletul se înalță și crește vertiginos mai puternic decât a fost înainte. Imboldurile acestea de creștere sunt o laudă la adresa lui Dumnezeu. Un cântec de laudă .


      Încercările mă fac mai puternică

   Ne desprindem cu greu de ceea ce știm, de rutina monotonă și încercăm să ne rearanjăm viața ca să reflecte ce suntem acum dupa ce am trecut printr-o încercare. Am supraviețuit unei experiențe, am învățat din ea, am facut un pas spre creșterea spirituală știu în mine în adâncurile  sufletului meu că încercările mă cresc dar nu -mi sunt pe plac. Știu că experiențele care vin ca niște explozii neașteptate consumând totul, distrugând sunt benefice creșterii mele spirituale dar nu le doresc. Prefer rutina, viața monotonă de zi cu zi. Mă tem de experiențele neașteptate care mă lasă tremurând. Viața de zi cu zi cu toată monotonia ei este plină de activități. Timpul îmi este ocupat dar nu cresc . În timpul încercărilor în timpul creșterii spirituale, reacționez diferit de reacția din repetiția rutinei. După ce trece încercarea, analizez situația și mă întreb dacă a fost potrivită și corespunzătoare reacția mea. Știu că unele lucruri sunt dincolo de controlul meu.Viața și ceea ce se întâmplă. Când mă gândesc că am totul sub control, că viața își urmează cursul ce eu cred că este cel mai propice și ideal pentru mine, dintr-o dată apare o curbă ,un coborâș abrupt care mă trage în jos vertiginos, mă lasă fără suflare. Ce am crezut că este bun și trainic se schimbă la clipeala ochiului. Fiecare schimbare în viața mea va aduce schimbare în mine  și ca un ecou schimbare în cei din jurul meu. Când zic că mă cunosc, că sunt unde trebuie să fiu apare o nouă schimbare, o transformare în mine. Această transformare caută să scoată la suprafață natura din mine cea mai apropiată de natura lui Dumnezeu.Să mă aducă aproape de perfecțiunea Sa.

        Adevărata perfecțiune

 Noi  ființele umane căutăm prefecțiunea în aparența fizică, în îmbrăcăminte, în ceea ce avem și nu în ceea ce suntem, în caracterul bun a celor de lângă noi. Perfecțiunea adevarată este în transformarea ființei umane din nou și din nou până la indentificarea și asemănarea cu Domnul Isus. Încercările, ne sunt date pentru că aduc cu ele schimbarea și transformarea, au în ele putere de schimbare. Drumul vieții se va derula sub pasul nostru în funcție de schimbarea și de reacția noastră în timpul lor. Riscul mai mic sau mai mare pe care ni-l asumăm  ca să ne schimbăm, este rezultatul provocărilor ce ni le-am asumat. Riscul va fi cu atât mai mare  cu cât încercarea este un tărâm nou, prin care căltorim singuri fără faruri sau ghid. Cu cât riscul este mai mare cu atât încercarea va fi mai mare și durerea mai adâncă. Dar la finalul ei ne vom privi în oglindă fără să ne recunoaștem. Cu timpul, când vom medita și vom răscoli în cămările inchise  și tainice ale inimii, ne vom mira singuri de lecțiile ce le-am învățat de-a lungul drumului vieții. Lecții de valoare adunate nu în urma rutinei monotoane ci din experiențe și încercări dureroase. Vom uita și cele mai mici dureri șterse de mâna Domnului. Vor rămâne doar amintirile lor dar nu le vom mai simți  ascuțișul. Nu a-ți recunoscut, după ce a trecut încercarea cu durerea ei ca a-ți fi putut suferi mai adânc pentru bucuria rezultatului ce l-a adus? O transformare radicală ?

silvia-varvara seman        publicat în revista"Îngerul Salvator"      anul 3  septembrie 2010