GLASUL SLUJITORILOR

    Dumnezeu nu se repetă în minunile Sale. Are pentru fiecare ființă umană planuri și vorbește în diferite feluri. Folosește pe cine vrea, când vrea și unde vrea.  La folosit pe Eliazar în viața lui Avraam pentru binecuvântare și rezolvarea unor probleme vitale. În Genesa capitolul 24 în cele 67 de versete ne este prezentată plecarea lui Eliazar în căutarea unei mirese pentru fiul stăpânului său. Instrucțiunile lui Avram, găsirea fetei, semnele de recunoaștere, primirea în familia ei, chiar zestrea pe care Eliazar a plătit-o și cu care a împodobit-o pe aceasta.. În tot capitolul nu se pomenește numele robului, care se indentifică ,,Eu sunt robul lui Avram”. Comportamentul său denotă umilință. Lucrând pentru stăpânul său din dragoste.   Răsplătirea este mulțumirea sufletească. Să se uite la fața stăpânului să vadă aprobare și mulțumire pentru slujba ce-a făcut-o cu sacrificiu.

      După ieșirea poporului Israel din Egipt, aceștia au înaintat până au tăbărât în șesurile Moabului, dincolo de Iordan, în fața Ierihonului (Numeri 2:1) ,,Și Moab a rămas foarte îngrozit în fața unui popor atât de mare la număr. Ia apucat groaza în fața poporului lui Israel" ( Num. 22:3). Balac este împăratul Moabului și trimite după Balaam: "Vino, te rog să-mi blastămi pe poporul acesta, căci este mai puternic decât mine, poate că așa îl voi putea bate și-l voi izgoni din țară, căci știu că pe cine binecuvintezi tu, rămâne binecuvântat și pe cine blastămi tu este blestemat" ( Num 22:6).
Dumnezeu a zis lui Balaam: "Să nu te duci cu ei și nici să nu blestemi poporul acesta căci este binecuvântat" (Num 22:12).
După un inițial refuzat categoric, Balaam până la urmă pleacă cu căpeteniile lui Moab. Pe drum îngerul Domnului i-a ieșit înainte trimis de Dumnezeu care se aprinsese de mânie împotriva lui. Măgărița a văzut îngerul Domnului și de teamă  ba a luat-o pe câmp, ba i-a strâns piciorul de zid, în final să se culce la pământ. Balaam s-a aprins rău de mânie și a bătut-o. (Numeri 22: 28). Domnul a deschis gura măgăriței și ea a zis lui Balaam; ,,Ce ți-am făcut de m-ai bătut de trei ori”?
    Câtă mânie este în acest om, încât nu realizează la ce lucru neobișnuit și extraordinar este martor. Actele de neascultare ale magaritei au salvat viața stăpânului ei. Până când Domnul nu i-a deschis ochii dinauntru i-a vorbit și i-a arătat căci drumul pe care apucase era o cursă, Balaam nu a văzut decât ce văd ochii fizici. Când i s-au deschis ochii spirituali, l-a văzut pe îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă în mână, s-a plecat și s-a aruncat cu fața la pământ ( Numeri 22:31). Datorită măgăriței, faptului că s-a abătut din fața îngerului a fost salvat. Dumnezeu vorbește chiar printr-o măgăriță atunci când ochii spirituali sunt închiși.
        Dumnezeu l-a folosit pe Mardoheu, să o trezească pe împărăteasa Estera (Estera 4:14) ,,Cine știe dacă nu pentru vremuri ca acestea ai ajuns împărăteasă."
    S-a folosit de Etro să-i vorbească lui Moise ( Exod 18:13-26).
    Dumnezeu vorbește printr-o măgăriță, printr-o rudenie. Se folosește de slujitorii săi în diferite feluri, diferite împrejurări.
     Pe vremea proorocului Elisei, în Siria trăia un om tare viteaz. Era căpetenia oștirii, comandantul suprem al armatei. Era un om cu faimă și vază. Avea influență și avea trecere înaintea stăpânului său regele. Puterea îi era fără egal, averea colosală. Într-un cuvânt omul acesta era pe treapta cea mai înaltă socială din vremea sa . Dar... era lepros. Toată inteligența, toată averea, toată puterea, tot curajul, toate relațiile, sunt inutile în fața acestei boli. Naaman nu poate face nimic. Pe vremea aceea primul semn de lepră era privit ca o condamnare la moarte. Finalul însemna alungare din mijlocul familiei, a curții regale, a armatei. Despuiat de relații, de puterea fără egal, de averea colosală, de influență nelimitată, de faima națională, este condamnat la o moarte lentă.
Dumnezeu intervine. Vorbește. Nu prin proroc, sau măgăriță, nici printr-o rudenie de aproape. Dumnezeu vorbește printr-o fetiță, o roabă. Pe scara ierarhiei sociale Naaman era în vârful ei. Fetița roabă, prizonieră de război, era undeva la bază, nici măcar pe prima treaptă. Fără ca el să realizeze viața acestui om este în mâinile acestei roabe. Deși nu este obișnuit să asculte cu atât mai puțin de o sclavă, pentru că nu are ce face, Naaman primește sfatul ei apoi se duce de spune stăpânului său. Împăratul Siriei a zis: ,, Du-te la Samaria și voi trimite o scrisoare împăratului lui Israel." A plecat luând cu sine zece talanți de argint, șase mii de sicli de aur și zece haine de schimb. A dus împăratului lui Israel o scrisoare care glăsuia așa: "Acum când vei primi scrisoarea aceasta, vei ști că îți trimit pe slujitorul meu Naaman ca să-l vindeci de lepra lui”. Speranța lui Naaman si a celor din jur lui este mare. Naaman se folosește de relațiile sale. Stăpânul său, împăratul Siriei apelează la împăratul lui Israel. Și nu se duce cu mâna goală. Duce cu el 360 kg argint, 72 kg de aur curat și 10 haine de schimb regale ca daruri. Scenele se suprapun într-o repeziciune dramatică. Regele Israelului primește scrisoarea și se sperie din cale-afară. Într-un gest dramatic regele își rupe hainele. Pe vremea aceea când regele își rupea hainele, poporul devenea din cale afară de neliniștit. Încep să circule vești peste tot, la piață, pe câmp, pe străzi, la școli. Vestea ajunge până la urmă la Elisei care trimite vorbă regelui: "Lasă-l să vină la mine. Va cunoaște că este un proroc în Israel."
   Naaman sosește, cu alai mare, în carul lui, înconjurat de călăreți. Se oprește în fața casei lui Elisei. Așteaptă. Așteaptă...Devine nedumerit. Se întreabă dacă știe acest proroc că am venit?
Se aștepta  ca prorocul să-l întâmpine, să-i iese înainte cu pâine și sare. Credea că va aduna și alți proroci, un pic de fast, nu? Nu este el om cu vază? De ce oare îl ignoră?
   Adevărul este că avem în față o confruntare a doi oameni puternici. Unul, Naaman reprezintă puterea omenească, celălalt Elisei puterea Dumnezeiască.
    Naaman devine furios. Nu a fost destul că a trebuit să asculte de o fetiță roabă? Trebuia să fie ignorat și de proroc? În fața oamenilor săi? În fața întregului Israel? Când în sfârșit acesta decide să-l bage în seamă, nici măcar nu iese afară din casă, ca să schimbe câteva vorbe ca oamenii civilizați, ci trimite pe slujitorul lui, cu un mesaj degradant. "Dute și scaldă-te!... Scaldă-te, încă odată și încă odată. Scaldă-te de șapte ori! Și vei fi vindecat". Naaman vorbește de unul singur. Nivelul mâniei sale crește. ,,Nu este apă în Damasc? Abana și Parpar? Curate! Nu ca apa murdară a Iordanului!? Pentru apa asta murdară am adus cu mine 360 de kg de argint și 72 kg de aur? Furia l-a orbit și nu a auzit mesajul... "vei fi vindecat, carnea ți se va face sănătoasă." Naaman continuă șirul gândirii :"Iordan? Cine se crede... Ăsta? Elisei!Ăsta? Profet? Credeam că va ieși afară, va face câteva semne mari, va da din mâini, se va ruga, va striga, va ordona! Credeam că-mi va spune despre Dumnezeul lui, ce daruri să-i aduc, pe cine să omor pentru El. Îmi spune să mă spăl! Nu odată ci de șapte ori." Naaman merge plin de mânie vorbind de unul singur, rănit în mândria lui, în fala lui. Se simte umilit și înjosit.
Folosindu-se de alt slujitor Dumnezeu vorbește din nou lui Naaman. "Dacă Dumnezeu ți-ar fi cerut să faci ceva greu, să câștigi o bătălie, să dai averi, să cucerești o țară ai fi făcut-o imediat, fără ezitare. Ce îți cere Dumnezeu este un lucru mic. De ce nu-l asculți?"
    Se întâmplă și azi. Dumnezeu  cere un lucru mic. Un lucru care nu costă! Sub nivelul așteptării! Doar credință. Credință în Dumnezeu! Nu-ți cere Dumnezeu să faci ceva! Nici un sacrificiu monetar, nici un sacrificiu fizic. Doar să asculți de vocea Lui. Să te scufunzi în apă. Să-ți recunoști locul, să-ți pui deoparte faima, numele, averea. Să te dezbraci de tot bagajul tău uman ce l-ai adunat o viață, care ți-a dat siguranță. Apoi să pășești în apa Cuvântului, să accepți că ești lepros, bolnav. Este greu când întreaga viață ți-a fost plină de mândrie, autosuficiență, realizări obținute printr-o muncă și voință puternică.
     La fel de greu i-a fost și lui Naaman. Cum să asculte de cei mici? De cei neânsemnați? O fetiță sclavă?
    Dumnezeu dorește să atingă inima lui. Vrea să se întâlnească cu el acolo unde El vrea, când El vrea. Vorbește prin vocea unor oameni aflați cel mai jos pe scara ierarhiei sociale. Dacă va fi vindecat, sau nu, depinde de Naaman. Numai dacă i se va muia inima la vocile și sfaturile slujitorilor săi, dacă se va supune și se va duce la Iordan. Într-un târziu comandantul suprem al armatei siriene se dezbracă de hainele sale și intră în apă. Pielea lui după cele șapte scufundări s-a făcut ca de bebeluș. Curată, nouă. Când a ascultat, fără fanfara pe care și-o imagina el s-a împlinit minunea. Nu i-a căzut doar lepra. I-au căzut solzii de pe ochi. Vede că nu este alt Dumnezeu, înafară de acest Dumnezeu. Dumnezeul lui Israel. (2 Împ 5:15) .
      Dacă aș fi fost eu în locul micuței roabe mi-ar fi fost milă de Naaman? A venit cu armata lui asupra poporului și a luat-o cu forța din mijlocul familiei. A smuls-o de lângă mama și tata, de lângă surorile și frații ei. Răpită din locul care era pentru ea sânul lui Avraam. Acum sclavă în casa lui Naaman, cu toate visele de viitor năruite, fără speranțe unui cămin propriu, a unei vieți libere, de unde găsește putere să-i împărtășească secretul care a adus vindecarea? Vindecarea lui Naaman nu s-a produs datorită scufundării, ci datorită ascultării. A ascultat de vocea fetiței roabe, a ascultat de cuvintele robilor.
    Dumnezeu vorbește când într-un fel când în altul. Noi așteptăm o apariție miraculoasă. Vrem să vedem vizibil mâna lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu se folosește de oameni, mici, fără nimic spectacular și este greu să acceptăm că El este Cel care ne vorbește prin ei. Vrem să apară un înger care să ne vorbească.  Vrem să fim vindecați dintr-o dată prin punerea mâinilor. Este extraordinar. La fel de extraordinar este când Dumnezeu ne vorbește prin solii Săi preferați. Oamenii! Oameni normali ca cei de lângă noi. Este același Dumnezeu acum ca și în trecut. Metoda Sa este aceeași. Să ne deschidem ochii spirituali să vedem și să credem că este miraculos și spectacular când ne vorbește prin oamenii de lângă noi. Dumnezeu dorește să ne dea vindecare fizică, emoțională și spirituală ca lui Naaman, să ne scape de moarte ca pe Balaam, să aducă binecuvântarea în viețile noastre. Printr-o măgăriță, printr-o fetiță, printr-o rudenie.

silvia-varvara seman