OCHI DESCHIȘI

    Când citesc în Biblie îmi place să mă las ,,transmutată”, transportată prin timp, înapoi la vremurile vechi, în care unii din eroii bibliei au trăit. Fără să fiu văzută, pășesc alături de ei trăiesc cu ei,ca ei. Mă strecor în tabără și din umbră o urmaresc pe Sara. Bătrână dar de-o frumusețe regală, jucându-se cu Isac. Începutul unui neam ales de Dumnezeu.

  ...am trecut cu poporul abia ieșit din Egipt prin apele trase ale mării Roșii. Am dansat cu Maria și celelalte femei, în sunetul tamburinei, dansul victoriei.( 2 Îm 6:8-17)
   ... sunt în cetatea Dotan. Peste noapte am fost înconjurați de care și cai și oaste puternică trimisă de împăratul Siriei. Acesta este supărat pe prorocul Elisei, care descoperă împăratului lui Israel cele mai ascunse hotărâri. Chiar cele spuse în odaia de culcare. ( 2 Îm 6:8-14). Alarma a fost dată de slujitorul lui Elisei. Alb la față nu-și găsește cuvinte să spună ce este în jurul cetății. Dar Elisei s-a rugat și a zisl; Doamne deschide-i ochii să vadă. Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai și de care de foc împrejurul lui Elisei ( 2 Îm 6; 17).
     Rămân de multe ori adâncită în visări și readucerea la ,,azi”, mă lasă cu doruri adânci. Mai ales după ce am plâns alături de Maria. Am stat alături de ea lângă trupul Mântuitorului. Mâna mea a atins haina celui ce a creat omul, a celui ce-a fost Mielul lui Dumnezeu. L-am pregătit cu celelalte femei pentru mormânt. Dar...Alerg să-mi pun câteva turte și câteva smochine în traistă. Îmi iau mantaua și un burduf cu apă căci este lung drumul până la Emaus. Pretind că nu văd privirile dezaprobatoare și piezișe ale celor doi ucenici. Vreau să le explic din nou că am fost și eu între femeile care s-au dus de dimineață la mormânt. Am văzut și eu mormântul gol, piatra dată la o parte și pe cei doi îngeri îmbrăcați în haine strălucitoare. Încă îmi simt inima în piept bătând vertiginos, de teamă sfântă. Am alergat împreună cu celelalte femei, să dăm de știre fraților, vestea neașteptată. Ei sunt convinși că le spunem basme și nu ne cred.( Luca 24; 1-4) "În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea și altele împreună cu ele, au venit la mormînt dis de dimineață și au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru și n-au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu știau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbați îmbrăcați în haine strălucitoare." (Luca 24: 9-11) "La întoarcerea lor de la mormânt au povestit toate aceste lucruri celor unsprăzece și tuturor celorlalți. Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor erau; Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov și celelalte care erau împreună cu ele. Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme și nu le credeau."
    Câte întrebări! Frații întorc lucrurile ba pe o parte  ba pe alta și-mi aruncă priviri suspicioase. Gurile lor se mișcă mai repede decât picioarele lor.( Luca 24;15) "Pe când vorbeau ei și se întrebau Isus s-a apropiat și mergea pe drum împreună cu ei." Mă înfior din nou la gândul că Domnul Isus de multe ori, fără ca noi să-L recunoaștem merge alături de noi, în circumstanțele noastre și ca pe cei doi ne întreabă: Ce este? El cunoaște, știe dar vrea să vadă perspectiva noastră. Cu fața posomorâtă, plânsă, tristă, crispată, plini de deznădejde ne apucăm să-i spunem ce ne doare, ce ne frământă. Realizăm noi că Veșnicul Fiu al Dumnezeului Atotputernic, a pus toate clipele și faptele noastre în cartea vieții înainte de facerea lumii? El știe câte fire de păr avem în cap! Dacă ne gândim bine, cât de importante sunt firele de păr? Numărul lor? Este necesar să știe exact numărul lor pentru Dumnezeu? Și dacă este interesat de firele de păr, credeți că nu este interesat de problemele și îngrijorările noastre? De familiile noastre? De problemele financiare? De sănătatea noastră?
   ( Luca 24:17-18) " ...Ei s-au oprit uitându-se triști. Drept răspuns unul din ei numit Cleopa i-a zis; Tu ești singurul străin aici în Ierusalim, de nu știi ce s-a întâmplat în el zilele acestea?". Ne oprim și noi pe calea noastră și uitându-ne triste, întrebăm, acuzăm pe cel Atot-știutor că este singurul care nu știe? Când Domnul ne vorbește, când ne spune ceva, El vrea ca să trăim în așteptare deplină, având încredere absolută că ceea ce se întâmplă este sub controlul Său suprem. Chiar dacă ne zice ,,o nepricepuților și zăbavnici cu inima”, întotdeauna ne ia de mâna minții și a cunoașterii și ne explică dezvăluindu-ne pe înțeles, tainele sale. Ne ține câte o lecție de câțiva kilometrii emausici. Așa cum a făcut și cu cei doi. Le-a tâlcuit, a interpretat, a explicat, a transformat. Clar. Cleopa și tovarășul său de drum au lăsat ca evidența care nouă femeilor ne-a înviorat inima și viața, mormântul gol, să-i ducă la o stare de disperare. Nădejdea lor că El, Isus este ,,Acela” așteptat, prorocul puternic în fapte și cuvinte înaintea lui Dumnezeu și a norodului, s-a spulberat. Nu știu ce să mai creadă. Încă sunt nelămuriți, după ( Luca 24;28) toată explicația. Când s-au apropiat de satul unde trebuiau să meargă, El s-a făcut că vrea să meargă mai departe.
   Mă uit la fața străinului. Mi se pare cunoscută. Ochii lui ascund un zâmbet ca un tată care știe cum se sfârșește aventura, dar totuși continuă jocul copiilor. Mi se umple inima de căldură și mulțumire uitându-mă la fața acestui străin.
     Intrăm în casa rudeniei lui Cleopa. Cineva ne-a așteptat. Apare la masă pâinea caldă aburindă. Dintr-o dată sunt flămândă. Am uitat pe drum de turtele și smochinele din traistă, fermecată de vorbele acestui străin. Ne așezăm la masă. Frații așteaptă cu frunțile plecate. Străinul a ridicat turta, a rostit binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii și l-au cunoscut ( Luca 24; 30-31a). Tăcere. Ochii mari. Mari. Gata să iasă din orbite. Cum a fost posibil? El, Cel înviat, a fost cu noi! A vorbit cu noi! Și noi nu l-am cunoscut. (Luca 24:32) "Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea?". Doamne fă să ardă inima în noi. Chiar când ni se spune că umblăm cu basme. Să ardă inima în noi. Numai o inimă arzând va recunoaște prezența sfântă a lui Isus. Numai când ne va arde inima se va ridica focul și va topi ceara de pe ochii noștri spirituali.
    Ne alăturăm vocii Domnului Isus, ( Fapte 26 ; 18) "...ca să le deschizi ochii și să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea satanei la Dumnezeu și să primească prin credința în Mine iertarea de păcate și moștenirea împreună cu cei sfinți."

silvia-varvara seman