ȚIE ! PENTRU CĂ EXIȘTI !

Cu adevărat
ești? Exiști?
Sau ești cel mai frumos vis
pe care l-am țesut în taină
din firele de aur ale lunii?
Ești cumva o nălucă
creată în colțul ochiului
să-mi umple golul din inimă
să-mi aline durerile?
Unde găsești timp să te gândești la mine
să mă asculți când
povești încâlcite
încearcă să se toarcă?
Cum mă înțelegi
când singură
nu-mi înțeleg pornirea?
Tu m-ai făcut să râd
când inima-mi sângera
M-ai făcut să sper din nou
când sufletu-mi murea.
Mi-ai dăruit picaturi de rouă
care la atingere fierbinte
s-au prefăcut în nestemate.
Mi-ai dăruit flori de câmp
dar când le-am cuprins în brațe
erau cele mai parfumate orhidee.
M-ai legănat în pânza de păianjen
ale viselor
mi-ai cântat până corul îngerilor
a izbucnit în refren
m-ai luat de mână și
ființa mea s-a schimbat.
Te iubesc, îți aparțin, îți mulțumesc.

silvia-varvara seman