Am hotărât să public eseuri ca ecou la unele pagini de blog așa cum au trecut ele prin inima și gândurile mele. Nu degeaba am numit acest personal blog- KIND ECHOES.

Gânduri

   Trec în zbor lent cercetând locurile. Au răbdare și așteaptă momentele propice. Pentru că sunt parte din procesul gândirii se află într-o mișcare perpetuuă. Apar si dispar cu subtilitate. Momentele sunt intermitente. Nu știu unde se nasc, nu știu pe ce adieri de vânt călătoresc dar neașteptat mă trezesc sub controlul lor. Mici și temătoare la început izbucnesc din idei înșelătoare dintr-o crâmpeie de vorbă și apoi cresc. Se conectează la energia mea și ca niște paraziți  sug toată încrederea, tot ce este original, toată capacitatea mea de discernământ hrănindu-se și crescând înmulțindu-se cu repeziciune ca apoi să-și facă cuib. Vor să rămână permanent. 
    Am învățat că liniștea sufletului depinde cât de rapid le analizez  și cât de rapid decid dacă mi se potrivesc dacă sunt constructive sau distructive, dacă le păstrez sau  le trimit de unde au venit. Din neant , din nimic. Pe cele pe care le izgonesc le-am recunoscut de la început. Sunt cunoștințe vechi care îmi dau târcoale din când în când, adulmecând gata să dea navală. Chiar dacă le cunosc năravul și nici măcar nu le mai deschid poarta minți stau afară bătându-și aripile  ritmic, așteptând momentul de neatenție de dezechilibru ca să intre. Atunci încep momentul de meditație. Închid ermetic ușa inimii și cuvintele de mulțumire se ridică pe altarul gândurilor. Duhul mi-a atras atenția și datorită sensibilizării sale am obținut o victorie.
 Nu-mi pare rău când le văd ridicându-se ca stolol de păsări. Dacă le-aș fi scăpat să intre ar fi rămas cu obraznicia  lor și ar fi scormonit peste tot cu întrebări insinuitoare, suspicioase. În trecut când au dat năvală- intrând cu prefăcătorie, cu compătimire - după ce s-au acomodat, au început să se simtă ca acasă și au început să mă judece aspru, să mă învinovățească, să mă acuze. La început nu am avut nici experiența și nici discernământul necesar dar cu trecerea timpului am învățat să le recunosc după zbaterea aripilor și zborul de păsări prădătoare. Am învățat că nu tot ce zboară se mănâncă. Unele gânduri vin ușoare dar încep să se hrănească din semințele îngrijorării devenind pietre grele în suflet. Sunt poveri grele  de purtat zi de zi. Mă trezesc la realitatea Adevărului, care cu compasiune îmi spune: Nu te îngrijora de ziua de mâine ajunge zilei îngrijorarea ei.
   Gândurile vin răzlețe . Unul singur. Prefăcut. Vin în stoluri gălăgioase de numai auzi șoapta minții. Plutesc mereu în jurul nostru. Unele par nevinovate. Unele poarta măști și nu le recunoaștem. Bat la ușa minții necontenit. Se mai întâmplă să deschidem ușa unui gând bun, prietenos nevinovat și nu observăm că se strecoară în umbra lui unul prefăcut, până ne privește în față cu zâmbet viclean.
    Unele gânduri se nasc în noi. Gânduri de strălucire cerească. Gânduri de iubire, de pace, de bucurie, de bunătate. Gânduri născute din contopirea cu Domnul Isus. Gânduri copleșitoare prin apartenența lor spirituală. Gânduri care ne umplu de fericire și de recunoștiță. Pe acestea le îngrijesc cum își îngrijește o cloșcă puii. Îi ține sub aripile ei la caldură și-i ocrotește de orice amenințare dușmănoasș. Ei recunosc sunetele scurte de chemare sau avertizare. Recunosc chemarea la hrănire. O cloșcă își ține puii aproape  pe lângă ea. Tot timpul.
   Vreau să păstrez în mintea mea numai gânduri frumoase, bune. Care vor creste și mă vor însoți până în veșnicie.