Captivitatea gândului străin.

La început
un gând nevinovat
privindu-mă cu ochi naivi
mi-a luat mintea captivă cu
zâmbetul inocent.
Ca apoi lăsând dulce venin
picur după picur
adunându-se
un pârâiaș
grăbindu-se săltat
un râu....
un fluviu
în mine un ocean adunându-se
ridicându-se amărăciunea
înșelătoare otravă.
Mă înec în gândurile
croncănitoare
ca ciorile flămânde
în zorile posomorâte
de iarnă  înghețată.
Gândurile  mă biciuiesc
în spini și pălămidă
răni mărunte, usturătoare
una peste alta
cu greu găsești un loc
să pui vârful acului.
M-a inselat gândul
îmbrăcând mantaua albă
a nevinovăției
încingându-se cu fire răsucite
de mătase
de altă minciună mai mare
ce ascunsă în umbră îmi urmărea
fiecare nuanță a feței
trădătoare.
Mi-a dat cu buze înmuiate
în minciuna dogoritoare sărutul
Iudei trădătoare.

silvia-varvara seman