GALAXII


Trec prin mine zbătându-se
lacrimi neplânse
bucurii îmblânzite, 
fără să le pot opri.
Parcă cineva frământat din țărână
poate opri călătoria bătrânului pământ?
Uităm că țărâna în țărână
se preface
când cuminți culcăm 
capul pe pieptu-i prăfuit.
Se strâng lacrimile omenirii
în lacul de cleștar
din care se ridică curcubeul
rezemându-și scara 
de cerul tulburat 
ce-și stoarce haina udă.
În potopul de întuneric
ochii se adapă cu  ploi de meteori
pătrunzând căile nestăvilite
ale galaxiilor
care au uitat de unde vin și unde pleacă.

silvia-varvara seman