Friday, May 3, 2013

Lepădare

Între El și Petru 
erau doar câțiva pași
distanță care s-a întins ca o pustie
între dealul prieteniei întărită
cu sângele urechii retezate
și curtea marelui preot.
Stârnită de ridicări de umeri nepăsătoare
a născut dune de nisip
străbătând cu pași goliatici drumuri lungi
spre lepădarea cea dintâi.
A doua lepădare pornită din sfioșenie
a alergat cu picioarele goale 
prin nisipul fierbinte
întinzând pe sârma minciunii
în văzul slugilor de casă 
și de curte
steagul înfrângerii
a tăgăduirii vehemente
a ochilor plecați rușinați
a trădării josnice.

Cea de-a treia lepădare
a ridicat un turn al cuvintelor
neclare și bolborosite 
de la pământ la cer.
Se ridica turnul ducând spre înalt 
cuvintele de avertizare:
"De trei ori mă vei tăgădui
în cernerea cernătorului".
Prin sita de mătase fină
prin care nu trece decât
cel mai fin, cel mai ales praf
vânătorul greșelilor
pârâtorul fraților
întinzătorul de curse
a cernut inima de pieptul pietrosului.
Fără să înțeleagă că 
praful amestecat cu sângele 
de la Calvar
v-a aduce o dată trei mii de
roade coapte
prin gura care l-a tăgăduit de trei ori
câte o mie pentru fiecare tăgăduire!

silvia-varvara seman

No comments:

Post a Comment