PERLA CUVINTELOR



Le strâng la piept.  Foile îngălbenite de vreme. Mai păstrează în ele aroma din marea sentimentelor. Le-am așternut într-un timp de mult trecut. Se lovesc de liman cuvintele și vibrează înșirându-se ca perlele. Îmbrăcate într-o culoare stinsă și serenă. Perfect rotunjite de sentimentele depuse în jurul bobului de nisip. Nu orice bob. Unul care visa să se ridice deasupra valului, să se lase legănat și să exploreze microcosmosurile. Într-un avânt necugetat a intrat între palmele întredeschise ale inimii. Ca să respire viață a început o zbatere. Își dorea libertatea dar mâinile neândurătoare s-au închis ermetic. Oricât a fost iritarea de mare, oricât a fost sângerarea de abundentă inima a refuzat să-și deschidă larg porțile. Ca să împiedice intrarea altui bob de nisip a încetat să respire. În durerea invadării a uitat cum să se elibereze de bobul invadator. A uitat că zbaterea forța o îmbrățișare străină până la contopire. Până au devenit una. Bobul de nisip, primul semn al iubirii intrat în inimă dintr-un capriciu nesăbuit devenise una cu carnea. Creștea hrănit de sarea lacrimei venită val după val. Creștea hrănit de sângerările cărnii închise. Creștea în pulverizări sidefii. Vreme după vreme creștea. Mă îngrijora atacul violent. Am coborât cu picior moale abia atingând marea sentimentelor să ating rana. Vederea m-a cutremurat. Am fugit cu inima grea de durerea luptei ce o dădea intrusul. Bobul de nisip. Nu înțelegeam că iubirea își scria răvaș stropindu-l cu lacrimi sidefii. Inima dezbrăca haină după haină îmbrăcând bobul de nisip. Am crezut în naivitatea mea că iubirea
era o fecioară înțeleaptă. Care mă v-a modela după chipul ei. Am crezut că voi fi liberă să zbor spre infinitul de azur și voi putea să îmbrățișez norii pufoși. Că voi putea să beau nectarul florilor și să mă îmbăt de mireasma lor. Că voi alerga cu părul fluturat de vânt în dimineți fragede. M-am înșelat. Ca să învăț ce este iubirea a trebuit să mă cobor în mine. În marea spumegândă legănându-se amețitor val după val. Să desfac mâinile încleștate a rugă care au născut perla iubirii. Să înghit strigătul de durere la sfâșierea necesară. Să înțeleg că va purta cu ea sarea lacrimilor de dor și teamă. Îmbrățișarea continuă care rănită a încrustat perla cu atomi translucizi de sidef. Să-mi amintesc că în centrul ei este și v-a fi întotdeauna un bob neânsemnat de nisip. Pe care nu s-a grăbit să-l elimine ca să se scape de iritare. Care a învins-o pașnic. Peste care a depus strat după strat haina acceptării. Fiecare strat un cuvânt de iubire repetat la infinit. Rotunjit. Șlefuit. Fiecare strat un destin. Fiecare destin o victorie a iubirii. 
Am atins foile amintirii. Cu degetele inimii. Sideful iubirii a trecut de pe filele galbene pe degetele mele. Le-a pietrificat. Picură perle albe. Translucide. Rotunjite de inima sângerândă. Cuvintele sunt perlele născute în inimă. O vorbă, un gând pătrunde în adânc și irită. Freacă până la sângerare. Credința îl îmbracă în starturi de sidef. Abia atunci devine prețios și rar. Boabele de nisip sunt fără număr. Perlele sunt rare. Orice este rar și greu de obținut are un preț mare. Ești gata să plătești prețul cuvintelor prețioase?

silvia-varvara seman.