Zbatere



În mine există încă
fosila de cărbune stratificată
care în explozia iubirii necondiționate
arde mocnind, lăsând urmă de cenușă.
Spălată de ea inima devine albă
mai albă ca zăpada oricât
de cărămizii ar fi în ea faptele firii pământești.
Oricât de roșii!
Mai sângerii ca fructele pădurii
din care copaci pândesc și caută 
cu degete chirchicite
lumina adevărului.
În durere voi naște cruce personală
de răstignire 
înghițind crengi
aninându-mi trupul dinăuntru înafară. 
Spre sud întinzând picioare însângerate
îndoite cuminți de la genunchii
care nu s-au plecat în rugăciuni stăruitoare.
Cu o mână cuprinzând capătul de est
și cu cealaltă capătul de vest
al planetei vitrege într-o îmbrățișare târzie
cu fruntea căutând stâmpărarea setei 
din izvoarele stelelor sterpe.
Duc în mine trecutul istoriei omenirii
Numai zbatere inutilă.


silvia-varvara seman.