Furtuna

Ziua începe calmă. Zorile se trezesc învinețite. Ceața lăptoasă se ridică în dans deasupra pădurii. Cu ceașca de cafea aburindă în mână închid ochii. Lichidul fierbinte aleargă prin mine trezindu-mă de-a binelea. Ce plăcere să mă scald în liniște. În pace. Să fiu învăluită în lumina zilei. Cerul s-a lăsat jos. Nu-i mulțumit de ceva. Un nor mic se ivește la o margine de orizont. Nu știe dacă să fugă sau să se proptească pe loc. Este negru pe bolta cenușie și nu prezintă nici o amenințare. În locurile de lume în care trăiesc ploaia este obișnuință zilnică. Un nor mic nu mă alarmează. Luată de treaba zilei nu observ până târziu că norul mic a mai adunat în jurul lui alți nori mai întunecați și mai mari. Toate semnele spun că vine furtuna. Se aude departe un bubuit înfundat. Briza răcoritoare începe să-mi piște pielea cu fișcuiri de bici.  Norii aleargă îngrămădindu-se și împingâdu-se până deasupra pădurii. Coboară până aproape de pământ amenințători. Dintr-o dată se sparg. Lumina pulsează orbitoare cu mahramă muiată  în soare. Se dezlănțuie ploaia cu înverșunare. Primele boabe sărută pământul cu buze lacome. Pământul cu buze țuguite îi răspunde fervent. Plouă vijelios. S-a contopit cerul cu pământul și spală totul în cale. Sunt neliniștită. Violența necontrolabilă m-a înfricat dintotdeauna. Ca și lucrurile venite pe neașteptate. Mă confrunt cu o dublă împletire de eveniment. M-am refugiat pe canapea și cu genunchii strînși la piept     
caut liniștea în adâncul meu. S-au tulburat apele în suflet. Liniștea este de negăsit. Minute în șir toarnă cu găleata. Cu câteva scuturări zbârlite furtuna se îngrămădește în ea micindu-se și trece peste deal. Peste pădurea udă leoarcă. Și-a luat cu ea tunetele. Fulgerele. Câteva clipe natura își ține suflarea. Neâncrezătoare că s-a terminat comoția. Cad de pe frunze boabe de cleștar. Florile înecate de apă își scutură fețele. În unison întrega natură izbucnește în aplauze. Păsările își ciripesc aprobarea reluându-și munca. Strălucește natura îmbătată de ploaie. Totul s-a întors la normal. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. 
     Îmi revine în minte acest tablou când privesc în aceeași seară ultimile știri. Văd în cuvintele reporterului adunându-se pe cerul lumii, nori întunecați și amenințători. Se aud pentru cei care recunosc bubuiturile tunetelor. Timpul este propice ca să se dezlănție o furtună cataclismică. Simți în aer mirosul ei? O vezi fierbând? Sau ești în mijlocul furtunii? Norii negrii scutură deasupra ta probleme și necazuri? Bubuie tunetele înfricoșându-ți inima și așa neliniștită? Furtuna este peste tine? Sau în tine? Înafara ta? Sau înăuntru tău? Ești despărțită de cei dragi? Ai fost la doctor, ca mine și doctorul ți-a pus un diagnostic cu care nu știi ce să faci?
   " Domnul umblă în furtună și în vârtej și norii sînt praful picioarelor Lui"(Naum 1:3).
   " M-am uitat,și iată că  a venit de la miază-noapte un vânt năpraznic, un nor gros și un snop de foc care răspândea de jurîmprejur o lumină strălucitoare.( Ezechiel 1:4). " Ca înfățișarea curcubeului care stă în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului"( Ezechiel 1: 28).
   " S-a  stârnit o mare furtună de vânt care arunca valurile în corabie așa că mai că se umplea corabia.El s-a sculat, a certat vântul și a zis mării:" Taci! Fără gură!" Vântul a stat și s-a făcut o liniște mare." (Marcu 4:37-39)
  Aceste cuvinte m-au umplut de speranță. Mi-au liniștit inima înspăimântată. Domul meu , căruia i-am încredințat tot ce am și tot ce sunt este în control. Este în mijlocul furtunii . În vârtej.  În bubuitul tunetului. În lumina orbitoare a fulgerului. Călărește pe valurile mării. O ceartă cînd face prea mult zgomot. El este în liniștea de după furtună. În bucuria păcii. Acest Domn care  s-a sculat, a certat vântul și mugetul mării este stăpân absolut. Peste natură. Peste circumstanțele din viața mea. Furtuna vine. Trece. Este înficoșătoare. Câteodată distructivă. Nu ține mult. În urma ei soarele strălucește mai puternic. Cîntecul este mai dulce. Parfumul victoriei mai îmbătător.

silvia-varvara seman

Prințesă

    Cu ochi ca două petale de cicoare mă privește. Zâmbetul ei îmi topește inima. Toată promisiunea viitorului se ascunde în trupușorul ei mic. Povestește. Cuvinte neînțelese. Dintre ele unul se repetă. PINCES. Oh! În sfârșit un cuvânt pe care îl înțeleg. Prințesă. Se repetă ciclul. Ca în toate fetițele este și în ea o cenușăreasă. Îmbrăcată în zdrențe. Prinsă în circumstanțele nașterii ei. Cu inimă visătoare. Aștepând. Un palat. O caleașcă. O rochie de vis. Un prinț. Prințul ei. Care de la prima privire să vadă dincolo de zdrențe. Dincolo de funinginea de pe obraji. Dincolo de mâinile crăpate. Care să o vadă ca pe o prințesă. Care să o facă fericită. Ce fetiță nu visează fericirea? Chiar dacă este doar un cuvânt. De mici fetițelor li se imprimă în suflet acest vis ireal. Legat de un prinț. Fericirea lor, valoarea lor este legată de un om.  Când am ajuns la anii adolescenței mama, mi-a spus de câteva ori în circumstanțe diferite:" Nu vei fi fricită decât atunci când vei iubi pe cineva cu adevărat. Când te vei căsători." Am crezut tot ce mi-a spus. Am fost convinsă că are dreptate. Cuvintele ei mi-au adus multă durere și nefericire. Fire romantică am idealizat iubirea. Am privit la cel pe care l-am iubit cu ochi de vis. Am așteptat ca dintr-o dată să plutesc pe nori, păsările să izbucnească în simfonii, florile să-și scuture petalele care să se presare singure pe drumul vieții. Am visat idealul. Mă privea în față realul. Dezamăgire. Soțului nici nu-i trecea prin cap ce visam eu. Iar eu așteptam ca el să știe. Să-mi citească gândurile. Eram sclava firii mele romantice. Am devenit liberă când m-am descătușat de vise. Ireale. Când am început să accept că viața mea este binecuvântată. Că fericirea este în mine și ca o floare trebuie udată, cultivată. Îngrijită. Iubirea izvorăște dintr-o inimă mulțumită. Fericită. În lucruri mărunte. În lucruri mari.
     Tu unde cauți fericirea? Te-ai gândit vreodată că poți fi sclava acestei căutări? Dacă ești sclavă nu poți fi liberă. Te-ai gândit la acest concept? Cum privești libertatea? Pare ciudat termenul de sclav în vremurile în care trăim dar sunt locuri în care se practică sclavia. Este de neînchipuit să te faci de bună voie sclavă. Și totuși unele femei o fac. Societatea  ce ne înconjoară scoate mereu în evidență  că fericirea, statutul unei femei este dat de frumusețea fizică. Cu ea  atrage atenția unui bărbat asigurându-și viitorul. Este evident timpul, energia și banii investiți în iluzia acestui vis. Inconștiente se fac sclavele acestui vis. Pun într-un bărbat toate visele. Toate așteptările. Cerând ca el să le împlinească. Te întreb din nou. Ești liberă? Sau ești sclavă? Dacă ești liberă de cine ești liberă? Dacă ești sclavă pe cine slujești?
  Știu o robie care dă libertate! Libertatea în Domnul Isus. Domnul Isus este singurul bărbat în care toate femeile, singure sau căsătorite, tinere sau bătrâne, cu educație sau fără, cu sau fără frumusețe fizică, pot să-și găsească libertatea. Fericirea. Valoarea pe care El a pus-o în fiecare dintre noi. Dacă vrei să ai fericire o poți afla lângă Domnul Isus.

silvia-varvara seman

Sisters Are Forever

So many things in this life
change as time passes by
but one thing that will never change
is my love for my sister
The bond between our hearts
will grow stronger with every
new memory we share
When we are old women
will talk about our childhood
We will laugh over things
we used to cry over
and we will remember the days
when life stretched out before us
like a glittering road to our dreams
We will think of pillow fights
and dandelion wishes
and secrets whispered
under deep blue skies
We will remember days of shopping
and hours of talking
and years of changing and growing-
together, always together-
and we will know that forever
still has a meaning
as long as we have each other ( C. Thomas)

AȚIPIRE

Tu mi-ai îngrădit hotarele
de jur împrejur
și niciodată n-am fost
mai slobodă
mai dezrobită de mine
să zbor spre viitor.
Mă caut la hotarul dintre
cuvânt și tăcere
zonă interferentă dintre somn și trezire
unde cuvintele se spală de praful zilei 
unde devin bolboroseli incoerente.
Unde zâmbetul 
deschide larg stavila
lacrimilor nenăscute din umbra bucuriei.
Unde pupila închide fereastra
rănită de întuneric.
Mă caut în locul din inimă
unde am pus vise din alte sfere
și găsesc cuvinte înșiruite
șlefuite ca perlele în curenții durerilor
lipsite de tranparență.
Nu mă găsesc niciunde.
Mă voi trezi din somnolență
și din grâul copt
sub soarele credinței 
voi frământa pâinea jertfirii
pe altarul frânt al vieții.

silvia-varvara seman

     GALAXII


Trec prin mine zbătându-se
lacrimi neplânse
bucurii îmblânzite, 
fără să le pot opri.
Parcă cineva frământat din țărână
poate opri călătoria bătrânului pământ?
Uităm că țărâna în țărână
se preface
când cuminți culcăm 
capul pe pieptu-i prăfuit.
Se strâng lacrimile omenirii
în lacul de cleștar
din care se ridică curcubeul
rezemându-și scara 
de cerul tulburat 
ce-și stoarce haina udă.
În potopul de întuneric
ochii se adapă cu  ploi de meteori
pătrunzând căile nestăvilite
ale galaxiilor
care au uitat de unde vin și unde pleacă.

silvia-varvara seman

       

                                  ÎNTRUPARE   


Am vizitat Israelul cu câțiva ani în urmă și am avut câteva experiențe minunate dar nici una nu a fost într-unul din locurile comercializate aglomerate, cu oameni alergând în toate direcțiile, încărcate de strigăte și zgomote ce-mi asaltau simțurile. O astfel de experiență am avut-o pe drumul ce coboară dinspre Ierusalim spre Betleem unde dealurile se coboară în terase spre văi lipsite de verdeață și de copaci. Unde solitudinea locului m-a in vitat la visare și imaginația mea a putut să se joace liberă și să atingă cu degetele credinței și inimii piesajul dezolant rămas ca mărturie. Acolo unde am putut să mă dezleg de realitatea imediată de istoria reprezentată prin tot felul de clădiri și monumente,  acolo am gustat cu adevărat cuvintele Bibliei. Deși prin pietrele stând ca martore credincioase am auzit strigătele istoriei , de multe ori căutam  să trăiesc  o experiență similară cu cele trăite cînd ascultam pe tăticu citind din Biblie și eram transpusă în Betleem cu două mii de ani în urmă. Priveam dealurile golașe și auzeam cuvintele profetului Mica din cap.4 cu vers 8 " Iar la tine, turn al turmei, deal al ficei Sionului, la tine va veni și la tine va ajunge vechea stăpânire împărăția ficei Ierusalimului." Parcă vedeam turnul spre orizont și eram îndreptățită să cred că păstorii aceștia de care vorbesc evangheliștii nu erau orice fel de păstori care pășteau orice fel de oi. Oile acestea erau destinate  jertfelor din Templu nu erau tăiate pentru consumul general ci erau sacrificate pe altar ca jertfe de ispășire a păcatelor.                     
         Privi-ți cu mine cum soarele își aruncă ultima privire de rămas bun înainte să coboare după deal și lumina începe să se schimbe din galben auriu în vinețiu ca în final să se strângă toată în ea lăsând întunericul și frigul să-i ia locul. Ici-colo se aprind lumini tremurânde în sat și pe bolta de catifea neagră. Păstorii iscodesc cu ochii mijiți- întunericul gros care scoate în relief  strălucirea  stelelor- ca să prindă orice mișcare neașteptată și nejustificată. Nu duc doar turma la adăpat și la păscut ei o păzesc de animale răpitoare și de hoți ziua și noapte. Nimic neobișnuit și periculos în vecinătate. Se reazămă de toiege cufunda-ți în gânduri.
      Dintr-o dată întunericul se trage deoparte în fața gloriei cerești care s-a coborât deasupra oilor ghemuite unele în altele
...." un înger al Domnului s-a înfățișat înaintea lor și slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoșat tare. Dar îngerul le-a zis: " Nu vă temeți, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un  MÎNTUITOR care este HRISTOS, DOMNUL(Luca 2: 8-11)".
        Pentru mine acesta înseamnă CRĂCIUN. Ziua când a coborât pe pământ celui ce îngerii îi conferă titlul de Mântuitorul Hristos  Domnul.
        MÂNTUITORUL, căci este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele mele. "Când a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur Pruncul, I-au pus numele ISUS nume care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece.(Luca 2:21). Rădăcina numelui Isus este Iosua care înseamnă "Dumnezeu este mântuitorul" sau "Cel ce împlinește lucrările Domnului".
        HRISTOS, unsul care se coboară din seminția lui David despre care au vorbit profeții cu sute de ani înainte de nașterea Sa. "El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt și Domnul îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și împărăția Lui nu va avea sfârșit(Luca1:32-33)".
        DOMN, ultimul nume din titlu care încoronează nașterea. Pruncul nu a avut o zămislire normală ca a celorlalți oameni făcând-o pe Maria să întrebe: "Cum se va face lucrul acesta?" "Îngerul i-a răspuns:"Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care se va naște din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.
     Pruncul născut în ieslea Betleemului a existat din etern iar eternitatea știu că este atributul lui Dumnezeu." Și tu Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între cetățile de căpetenie ale lui Iuda , totuș din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel și a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veciniciei.( Mica 5:2)" Eu în loc de naștere am văzut coborârea lui Dumnezeu în lumea mea. Am văzut prin credință cerul deschizându-se și aducându-mi vestea răscumpărătoare când coboram spre Betleem. Prin credință am văzut păstorii cu turmele lor ascultând îngerii cântând osanale.
MÂNTUITORUL meu, HRISTOSUL meu, DOMNUL meu! Mesajul care a umplut inima lor de dorința de-al căuta nu oricum ci în grabă mi-a umplut inima și mie. Acolo pe dealul gol ce coboară  la Betleem am auzit  mulțimea de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu, și zicând: "Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui!"
  silvia-varvara seman 2012

Portrete de femei- Lidia


Am avut tendința firească ca femeie să mă compar, să mă măsor după alte femei. Mă măsuram cu cât sunt mai scundă sau mai înaltă decât alte femei. Cu cât sunt mai grasă sau mai slabă decât unele femeii. Cum mă îmbrăcam mereu raportat la femeii pe care le admiram. Bineînțeles că eram geloasă dar le admiram. Am depășit unele dintre aceste măsurători care în timp și-au pierdut semnificația pentru mine. Acum mă măsor și mă cântăresc după alte valori. Acum îmi  măsor înălțimea spirituală, cât de crescută sunt în omul dinlăuntru și îmi cântăresc greutatea valorii spirituale nu cea a corpului. Iar modelele de măsurat nu sunt femeile înalte, slabe îmbrăcate elegant ci femeile-erou! Titanii credinței care mă obligă la creștere spirituală la creșterea în greutate și valoare a omului dinăuntru.
     Una dintre aceste femei este Lidia O. Am cunoscut-o pentru prima dată în holul bisericii. Cu chip frumos , de statură micuță propulsată de energie atomică s-a apropiat de mine numai zâmbet și voie bună, vorbindu-mi ca și cum am fi crescut împreună. Fire suspicioasă cum sunt m-am adunat în mine ca un arici măsurând-o și cântărind-o întrebându-mă ce dorea cu mine. Când însă în fața la sute de femei a început să împărtășească povestea familie ei afectată de handicap m-a captivat cu totul. Când ne-a vorbit de credința întinsă la limită, de lucrarea pe care Dumnezeu o are cu fiecare dintre noi am început să mă văd tot mai mică. Când a afirmat convinsă toată că în jurul scaunului cu rotile s-a îmbrăcat în voia lui Dumnezeu și a experimentat speranța ancorată direct în ceruri iar scopul vieții ei a devenit cu fiecare durere tot mai limpede Lidia a devenit în ochii mei  un far înălțat pe o stâncă înaltă care arată calea spre un liman ocrotitor. Am apucat să o cunosc pe îndelete și la un pahar de suc să aud cum lucrează Dumnezeu în fiecare situație  cu mult înainte să știm că este situație.
     Lidia este prima născută dintre cei cinci copii ai familiei Hușanu din Cluj. Viața ei este similară cu a altor tinere creștine care s-au născut, au crescut și s-au căsătorit în timpul dictaturii comuniste. Deși similară Lidia are povestea proprie a vieții care a pregătit-o de mică pentru rolul cel joacă acum. Deși săraci tatăl care a fost păstor  a avut o viziune de avangardă și a insistat ca Lidia să înceapă să studieze limba engleză cu un profesor privat. El dorea să studieze scrierile marilor evangheliști dar era împiedicat de bariera lingvistică. Visul lui era ca Lidia să-i traducă din engleză în românește lucrările lui Spurgeon, lui Moody, lui Tylor, etc. Deși a însemnat sacrificiu financiar tatăl o încuraja spunându-i că sunt banii care într-o zi vor aduce o roadă mare. La vremea aceea Lidia era elevă în clasa a treia. An de an îi creșteau cunoștințele lingvistice spre bucuria tatălui. Ce dar minunat când la începutul liceeului i-a cazut limba engleză ca limbă străină. Pentru Lidia însă era foarte familiară și lecțiile erau gratuite. În liceu  a încolțit în inima ei visul de a urma facultatea de filologie secția engleză și continuarea visului tatălui ei. Dar a intervenit factorul religios. Ca fică de păstor ușa aceea i s-a închis în față iar visul s-a spulberat. Dorea să urmeze o facultate fiind fire determinată și ambițioasă dar nu știa unde să se îndrepte. Mama i-a îndreptat atenția către facultatea de Horticultură chiar acolo în oraș unde ea lucra. Deși inima ei nu vedea un viitor în acest domeniu a dat examen, a intrat și a devenit o elevă exemplară. Mama care îi vedea inima a invitat-o într-o zi la Grădina Botanică unde pe aleile însorite i-a spus
- Fiecare floare, fiecare copac poartă în el legea dătătoare de viață ieșită din gura lui Dumnezeu cu mii de ani în urmă. Fiecare și-a păstrat intacte calitățile și proprietățile supunându-se legii divine. Dumnezeu a pus în ele comori pentru sănătatea omului. Biblia ne spune că Dumnezeu ne-a dat iarba câmpului ca hrană. Referirea include plante și copaci și este datoria noastră să descoperim beneficiile lor. 
    Ochii Lidiei s-au deschis și a văzut în alegerea facultății mâna lui Dumnezeu. El o pregătea pentru viitor. Treptat a descoperit lumea fascinantă a plantelor și s-a îndrăgostit de acest domeniu. Acum abia aștepta să meargă la cursuri.
    În al doilea an de facultate subit și misterios Lidia s-a îmbolnăvit grav. Săptămână după săptămână doctorii  schimbau tratamentul sperând o ameliorare dacă nu vindecarea. În vremea aceea circula în România o carte religioasă  considerată  propagandă împotriva comunismului deși nu conținea nici măcar un cuvânt politic. JONI-descria viața unei fete creștine care în urma unui accident de înot a rămas paralizată de la gât în jos și lupta ei  fizică , emoțională și spirituală și în final acceptarea condiției ca voia lui Dumnezeu pentru viața ei. În cele trei luni petrecute în spital Lidia a citit cartea  de nenumărate ori de multe ori cu glas tare pentru celelalte paciente care erau mișcate ca și ea până la indentificarea durerii cu lacrimi amare. Viața acelei tinere din altă țară i-a devenit cunoscută ca viața proprie.
   Lidia  a terminat facultatea s-a căsătorit a avut un băiețel și se considera fericită. Până într-o zi când circumstanțele i-au împins să i-a o hotărâre chinuitoare. Imigrarea în America. Când a ajuns pe pământul american Lidia era însărcinată cu al doilea copil și v-a începe capitolul cel mai dureros și lung  al vieții. 
  Spina Bifida a devenit cuvântul cel mai des rostit de Lidia.  Coloana terminală neîncheiată. Între a doua și a treia  vertebră lombară vertebra era desfăcută lăsând lichidul cefalorahidian să se acumuleze în zona capului lichid care trebuia drenat. Pînă la cinci ani fetița a suferit numărate operații una mai dureroasă ca alta pentru inima și așa zdrobită a mamei. Timp îndelungat a fost moartă emoțional și spiritual. Încet a ieșit de cealaltă parte a cuptorului o persoană diferită. Femeia care la naștere a dorit moartea ei și a fetiței acum spune cu zâmbet cald
 - Becky este îngerul lui Dumnezeu în viața mea.
 Limba engleză pe care Lidia a învățat-o de mică este la fel de cursivă ca și limba părinților ei. Când Dumnezeu a stârnit în tatăl ei gândul că fetița lui trebuie să învețe limba engleză nu a știut că Lidia o v-a folosi în viața nouă din America. Nu doar să comunice cu doctorii despre tratamentele medicale ci în misiunea pe care o
face împreună cu Becky. "Wheels for the world"a cărei fondatoare este Joni. Da. Joni din cartea pe care Lidia a citit-o în spital în zilele lungi de boală este prietenă de familie și parteneră în lucrarea cu cei handicapați din România. Lidia își amintește un moment dintr-o biserică plină când Joni și Becky amândouă în căruțele cu rotile și-au unit glasurile lăudînd pe Creatorul care le-a plămădit pe amândouă ființe minunate și le-a pus pe buze o cântare de mărire.
   Becky are acum 25 de ani. Ani, zile, mii de clipe în care ea a fost prezență constantă nu doar ca  mamă ci ca prietena și confidentă. Împreună râd, împreună plâng, împreună se roagă.
   Una dintre minunile că Becky nu a mai avut nici o intervenție de la vârsta de cinci ani și trăiește ducând mesajul iubirii lui Hristos este tratamentul cu uleiuri obținute din plante naturale. Cunoștințele adunate în anii de facultate Lidia le folosește  spre binele și sănătatea tinerei Becky. 
    Trei sămânțe din trecutul ei au încolțit și au adus rod din belșug. Limba engleză, timpul din spital când a citit despre Joni și anii de facultate de la Horticultură. Limba engeză o folosește zilnic în interacțiile cu cei din jur. Joni a introdus-o în lumea slujirii aproapelui cu mijloacele prin care Dumnezeu a prelucrat-o iar uleiurile pentru sănătate fizică. Lidia a scris o carte intitulată BECKY în care povestește lupta și victoria vieții ei care este la
a doua ediție la editura RISOPRINT . Am citit-o printre lacrimi. Dorind să am calitățile acestei femeii dar temându-mă teribil de durere. Poate de aceea unele femeii devin titani. Eroi ai credinței!

                          silvia-varvara seman