Ziua a sosit după obiceiul zilelor la început de septembrie. Luminoasă și înmuiată în chihlimbariu. Rotind primele frunze uscate pe brațele moi ale vântului în piruete largi. Inima îmi era moale și mulțumitoare. Când s-au întors toți patru ziua trecuse și amiaza era caldă și bună. Plânsul supărat al micuței acoperea glasul cristalin al surorii mai mari ce rostogolea și repezea cuvintele încercând să-mi explice aventurile zilei. M-am pus în mișcare. Gura lacomă a găsit sticla de lapte iar suspinele s-au rărit. Ochii umezi abia mijiți se îmbată de moleșeală. Ce plăcere pentru inima mea de mamă. Privesc fețele dragi. Cea din brațe aproape adormită, cea din fața mea animată și expresivă explicând cu tot corpul dând din mâini pentru a-și întări spusele ce a făcut la celălalt set de bunici. Privirea se mută la fețele părinților. Copii mei. Le zâmbesc... dar zâmbetele cu care răspund amândoi sunt nefirești. Chinuite. Ceva nu este cum trebuie. Cum știam că trebuie să fie.
         Controlul anual fizic, nu a fost normal. Doctorul a descoperit "ceva" după probe de sânge și analiza lor, după CAT-scan. Am trăit
o lună cu întreaga familie în așteptare refuzând să acceptăm supozițiile și speculațiile.
         Când a intrat în dimineața aceea în urechile noastre în mintea noastră, în familia noastră ne-a trântit la pământ. Forța lui ne-a buimăcit. Nu au fost simptome de nici un fel ca să pregătească calea. A sosit crâncen, nemilos,crud schimbându-ne viețile.
      CANCER. Cancer la prostată. Boala care l-a îngenunchiat pe tăticu s-a aruncat asupra fiului meu. Am acceptat la tatăl meu. Avea 78 de ani. Era sătul de zile și obosit de viață. Copii cu copi. Avea strănepoate. Dar nu pot să accept această boală pentru copilul meu. Am fost prezentă când a intrat în această lume. Un copilaș frumos, drăgălaș și sănătos. Într-adevăr o binecuvântare de la Dumnezeu. A crescut într-un tânăr respectos, ordonat, harnic cu o inimă mare și sensibilă. A devenit soț și tată. Iubitor. Grijuliu. Adorându-și soția și fetițele. Nu am întâlnit încă un tată care să-și iubească fetițele fără măsură ca el. La gândul că.... mă doare sufletul! Dar nu pot să las gândurile acestea negre să se ridice de unde le-am ascuns. Le-am înghesuit în mine adânc.Nu le las să se ridice la suprafață. Mă năucesc. 
      Sunt furioasă. Îmi vine să dau cu pumnii în cineva. În mine!! Să mă bat singură până sunt vânătă și nu mai pot să mișc un deget. E vina mea. Eu l-am născut. Prin genele mele, de la tăticul meu a moștenit această boală. Sunt torturată de gânduri acuzatoare. Nu pot să fac nimic. Nu pot să mănânc. Nu pot să dorm. Plâng până se storc toate lacrimile și adorm epuizată pentru câteva momente. Mă trezesc cu tresăriri vinovate și plâng din nou. Nu pot să vorbesc. Nici chiar cu Dumnezeu! Ce pot să spun ca să nu greșesc?? Nu pot să mă rog. Rugăciunea este vitală pentru mine. Acum când am cea mai mare nevoie de rugăciune, nu mă pot ruga. Am avut ocazii similare dar puteam să stau pe genunchi să citesc Psalmi și să mi-i însușesc.Din cauza lacrimilor amare și a plânsului continuu, nu văd în Biblie!
     VĂ ROG să VĂ RUGA-ȚI PENTRU MINE. Pentru credința mea. Pentru pace și liniște. Rugați-vă pentru întrega FAMILIE. În special pentru COPILUL meu. Pentru reușita operației. Vindecarea completă, fără urmări negative. Pentru tânăra lui SOȚIE care este plină de curaj și credință și pentru micuțele lor. Să ieșim din cernerea acesta cu întreaga familie de aproape și de departe mai curați mai credincioși, mai uniți. Știu că ar trebuii să încheii acceptând voia lui Dumnezeu și în această situație...dar nu pot. Faceți voi acest lucru pentru mine. Fiți voi, prietenii mei reali sau de pe facebook ca cei  patru prieteni care au luat patul cu cel bolnav și l-au dus la Domnul Isus. Cere-ți pentru mine vindecarea copilului meu. Dumnezeu să vă răsplătească.

silvia-varvara seman

Plan pentru formare spirituală


     În lumina aceea ce am fost aceea ce sunt - recunoscând că nu am ajuns la desăvârșire având multe de învățat, cale lungă de străbătut - fac ce știu, cum pot mai bine, ce este în puterea mea ca să ajung la sfințire, la unirea duhului, a sufletului și a trupului, ca întreg.
   Eram adolescentă și ascultam niște surori mai în vârstă - nu mai mult de patruzeci de ani - care se plângeau de probleme. Le judecam  în mine, pentru lipsa de maturitate spirituală și prevedeam ca atunci când voi atinge vârsta lor să port deasupra capului un nimb strălucitor, să umblu în sfințenie. Mă vedeam și doream să fiu exemplu de spiritualitate trăind o viață sfântă și umilă, soție ideală gătind cele mai apetisante mâncăruri și fiind plină de supunere, mamă perfectă crescând și educând copii perfecți. Eram determinată și sigură că voi ajunge la destinația dorită. Dar am deviat de la direcția dorită atrasă de scurtături încărcate de promisiuni mai bune. Ajunsă la maturitate realitatea mă face să mă analizez și să realizez că nu sunt unde ar trebuii să fiu. Nu sunt la nivelul de sfințenie care ar fi de așteptat, nici măcar ca femeile din adolescența mea, pe care le judecasem nemilos. Am avut răzvrătiri, alunecări. Unele abia perceptibile, pentru care am avut explicații și scuze, pe care le-am îmbrăcat în hainele hazardului și ale întâmplării încercând să estompez mustrarea inimii și a conștiinței.
   Ca majoritatea oamenilor care nu se trezesc dimineața arzând de dorința să urmeze și să trăiască adevărul curat - ci se trezesc cu dorința de a fi fericiți - am fost și eu. Eram în căutarea neobosită a fericirii. 
   Primul gând dimineața a fost să miros , să gust și să simt cafeaua alegându-mi prin vene. Prima sorbitură fierbinte punea în mișcare neuronii și celulele din corp. Cu înghițitura amară simțeam cum mă umplu de viață. Nu am îmbrățișat stilul american care necesită o călătorie la cel mai apropiat coffe-shop și o ușurare de câțiva dolari. Împreună cu soțul luam cafeaua acasă. 
    Erau lucruri pe care le consideram normale. Cum normal este - ca acasă să nu îmbraci neapărat blugii de firmă nici cele mai scumpe bluze, - ca să te simți comodă când faci curat. Comodă nu eram temptată să trec prin fața oglinzii des. Nici să mă întorc în lateral, să mă analizez cu atenție ca să mă conving că hainele îmi stau bine și nu scot în relief defectele. Situația se schimba când ieșeam în oraș, la cumpărături, la restaurant sau la biserică. Diferite haine pentru diferite ocazii. Asortate cu poșete, cu pantofi, eșarfe. Dulapul  era și încă mai este încărcat până la refuz cu haine. Unele îmbrăcate de câteva ori, unele aproape noi, altele cu etichetă pe care nu am apucat să le port pentru că s-a schimbat sezonul. Simțeam plăcere deosebită să alerg la mall, la boutiquri, căutând ceva. Ceva care să fie elegant, sofisticat, diferit, frumos, în special ceva care să mă facă să mă simt bine. Fericită. Atunci când îmbrac hainele, persoanele din jur care nu m-au văzut îmbrăcată în ele să mă complementeze, cu gelozie. Să fiu elegantă, sofisticată îmi provoca o senzație de fericire care alearga prin vene la fel ca și cafeaua de dimineață.
   Am realizat cu trecerea vremii, după ce am intrat în maturitate, -cam pe la patruzeci de ani - că dincolo de inteligență, pe care cred că o posedez, oricât de conștientă sunt de ținta vieții mele, oricâte decizii înțelepte am luat, nu m-am trezit în fiecare dimineață căutând în primul rând Fața lui Dumnezeu. M-am trezit dorind și așteptând fericirea - de la mâncare sau băutură, de la lucruri, de la oameni, de la biserică - fiind dirijată de o inimă inșelătoare care a făcut ca, controlul operativ al sentimentelor să fie imposibil.
   Acest lucru a devenit posibil după ce am început  să mă adâncesc în studierea Cuvântului și să cunosc Adevărul care dă libertate deplină și umple de fericire sufletul. Atunci doar am putut să las în urmă deciziile pompate de inima intrată în viteză galopantă, care trimitea semnale sufletului cu cele mai plauzibile explicații promițând adevărata fericire. Fericirea imediată. Care am descoperit se evaporează după câteva secunde.
    Dumnezeu cerea să-L iubesc pe El cu toată inima care se supune minții care la rândul ei se supune Duhului Sfânt care trăiește în mine. Cu tot sufletul, cu tot cugetul să caut apropierea și intimitatea cu Domnul Cristos. Inima să se supună minții. Atunci când va cere ceva invocând fericirea ca rezultat să pot replica că fericirea nu vine de la lucruri ci de la Dumnezeu. La maturitate am învățat că fericirea adevărată este să împlinesc voia Tatălui să caut sfințenia care dă libertate, să fiu plină de Duhul Sfânt într-o creștere constantă. Ceașca de cafea care eram convinsă că este trebuitoare ca să pot porni ziua din loc, hainele care credeam că-mi dau încredere în ceea și cine ce sunt, nu mai sunt necesare fericirii mele. Ele dau o fericire de conjuctură. Versetul din  Habacuc 3-17 și 18 "Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mîntuirii mele!" îl consider apogeul maturității inimii credincioase. Nu am ajuns acolo dar Duhul Sfânt mi-a sensibilizat inima la adevăratele valori. M-a eliberat de legăturile de vanitate ale iubirii de sine. A crescut în mine iubirea altruistă. Eliberarea aceasta mă umple zilnic de fericire. Caut să eliberez inima de tot ce este nefolositor și să permit Duhului Sfânt să lucreze la deciziile mele, să conducă viața întreagă spre crucea Domnului Cristos. Deciziile mele să nu se mai bazeze pe șoaptele inimii, nici chiar pe experiențele sau înțelepciunea acumulată de-a lungul timpului ci pe călăuzirea Duhului. Vreau să mă sprijin cu frică și reverență, pe Dumnezeu. Când emoțiile mele vor veni în conflict cu legile Sale, să îngrop emoțiile și să las legea Harului să-mi călăuzească inima și viața. Cu șase ani în urmă am avut harul să fac și să conduc un grup de surori din biserică, într-un studiu biblic timp de aproape doi ani. Plină de entuziasm citeam din Biblie, mă rugam, căutam materiale de referință, făceam notițe, mă rugam. Făceam notițe la notițe. Petreceam ore în șir scriind. Nu mi s-a părut niciodată că-mi pierd timpul, chiar dacă grupul de surori nu făcea diferență între un text bine cercetat și prezentat și un text devoțional din Psalmi citit ad-hoc, urmat de îndemn la rugăciune. Ar fi fost mai simplu pentru mine și mai ușor dacă aș fi știut cum să folosesc computerul și internetul ca să găsesc predici și texte din abundență, dar eram analfabetă tehnologic și ideea computerului mă paraliza. Una din surori ca să mă încurajeze a sugestionat să mă înscriu la un institut teologic. Dumnezeu însă a adus Ekklesia Bible Colege în viața mea. Prin profesori, prin studierea Cuvântului, prin cercetarea Duhului mintea și inima mea se umple cu lucrurile spirituale după voia lui Dumnezeu. Deciziile pe care le voi lua de acum înainte să fie mature și parte din povestea vieții mele. O poveste adevărată și de inspirație. Să nu fie o poveste banală a unei femei mediocre care a căutat fericirea dată de lumea temporară. Istoria mea să fie descrisă în analele cerului ca exemplu, să fie moștenirea copiilor și a nepoțelelor. Povestea unei femeii care și-a strunit inima să cânte și să slujească lui Dumnezeu și celor din jur prin alegerea repetată a adevărului. Care să capteze atenția altor femeii și care prin ceea ce scriu să aducă speranță și claritate în viața lor.

silvia-varvara seman

Discipline Spirituale

Cartea "Celebration of Discipline"- scrisă de teologul și scriitorul Richard Foster abordează practicile spirituale centrale și necesare vieții creștinului și trasează calea spre creșterea și maturizarea spirituală. Cartea analizează douăsprezece discipline pe care le împarte în trei categorii interne, externe și cele legate de grup- trupul lui Cristos, biserica.

   Aceste canoane dacă devin parte din viața zilnică a creștinului conduc mai aproape de Dumnezeu iar prezența Sa va fi abundentă nu doar în viața spirituală ci și în cea de rutină zilnică. Practicarea acestor discipline aduce în viața creștinului putere și deschide ușa libertății în Cristos.

     Cele patru discipline interioare sunt:

-disciplina meditației, a cugetării

-disciplina rugăciunii

-disciplina postului

-disciplina studiului biblic.

     Disciplinele exterioare sunt vizibile în viața creștinului pentru cei din jur:

-disciplina simplitășii, a naturaleții

-disciplina singurătății

-disciplina supunerii

-disciplina slujirii.

    Disciplinele făcute împreună cu Biserica sunt:

-disciplina mărturisirii

-disciplina închinării

-disciplina călăuzirii

-disciplina celebrării.

Pentru lucrarea la cursul de Formare Spirituală am ales să analizez Disciplina Postului. Este una dintre disciplinele de care creștinul dă socoteală înaintea lui Dumnezeu oglindind viața spirituală ascunsă. Este o disciplină cu care mă lupt și în care simt că trebuie să cresc. 
    Ce este postul pentru un creștin? Ce este postul pentru mine? Am avut de mică exemplu de post pe tatăl meu. Postea săptămânal, de multe ori câte trei zile. Știu de timpuri când postea pentru o săptămână. Înainte de cină postea trei zile. Am cules în creșterea mea spirituală ideea și crezul că postul ajută la primire din partea lui Dumnezeu a binecuvântări și împletită cu rugăciunea de cerere  conduce mai aproape de lucrurile dorite în viață. Când am crescut spiritual deși unii numesc această creștere o înțelegere neașteptată sau o revelație din partea lui Dumnezeu eu cred că este maturizare spirituală am înțeles că postul nu este calea de a manipula bunătatea și mila lui Dumnezeu. 

  În Biblie, postul se referă la abținerea de la mâncare și băutură pentru scop spiritual. Postul biblic întotdeauna are în centrul său scop spiritual și nu trebuie privit ca o formulă rapidă de a primi lucruri materiale sau pentru rezolvarea unor probleme. Crescând în biserică creștină română a fost normal să îmbrățișez tradiția ei de post. unde abținerea de la mâncare și băutură începea de la asfințitul soarelui și continua până în ziua următoare la asfințitul soarelui. Pentru una sau mai multe zile. În biserica americană am observat post sub diferite forme. Am întâlnit postul media-în special la tineri pentru care Iphone, Ipad este pur și simplu un atașament al trupului și nu se despart de ele zi și noapte- care au hotărât să renunțe la ele pentru o lună. Fără radio, fără tv, fără nimic care să le distragă atenția de la rugăciune și studiu. Am întâlnit creștini care au ținut postullui Daniel. Post parțial care se bazează pe restricții la mâncare și băutură dar nu pe abstinență totală. În vremea aceea, eu, Daniel. trei săptămâni am fost în jale. N-am mâncat deloc bucate ales, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin, și nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni ( Daniel 103). În cazul lui Daniel postul acesta este o jelire, în fața unei nenorociri iminente primită printr-o vedenie. Regimul acesta-postul vegan, care se practică în biserica americană și cea ortodoxă  să nu fie ținut din motive de sănătate sau pentru pierderea greutății fizice. Este necontestat că postul este benefic fizic deoarece aduce curățirea sistemului digestiv, scăderea greutății și paligenează gustul. La lista de beneficii putem adăuga  sensibilitate ridicată și discernământ în area spirituală precum și o părtăși dulce cu Dumnezeu. Acestea ar trebui să fie motivele pentru care să postim. Nimeni nu poate explica de ce postul ne apropie mai mult de Dumnezeu. Renunțând, probabil la mâncare, atenția noastră se îndreaptă dinspre persoana noastră spre alții  și sacrificând pofta noastră fizică demonstrăm foamea și setea după părtășia cu Dumnezeu iar El onorează viața nostră prin prezența Sa.

    Un alt post pe care îl întâlnim în Biblie este postul Domnului Cristos. Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan, și a fost dus de Duhul în pustie unde a fost ispitit de diavolul timp de patru zeci de zile. N-a mâncat nimic în zilele acelea și după ce au trecut acele zile, a flămânzit.( Luca 41-2).  Ultimul verset indică că Domnul Cristos s-a abținut de la mâncare dar nu de la băut.

    Biblia ne descreie un alt fel de post în cartea Esterei.  În timpul acestui post este o abținere totală de la mâncare și de la băutură timp de trei zile. Apare ca răspuns  la o criză. Când Estera aude despre masacrul în masă a poporului ei plănuit de Haman, îi spune unchiului ei, Mardoheu:" Du-te, strânge pe toți Iudeii care se află în Susa, și postiți pentru mine fără să mâncați nici să beți, trei zile, nici noaptea nici ziua. Și eu voi posti odată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat, în ciuda legii; și, dacăva fi să per , voi peri ( Estera 4:16)

  Tot timp de trei zile a postit și Apostolul Pavel după întâlnirea cu Domnul Cristos pe drumul Damascului. Saul sa sculat dela pământ și măcar  că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. L-au luat de mâni, și l-au dus în Damasc. Trei zile n-a văzut, și n-a mâncat, nici n-a băut nimic. (Fapte 98-9).

Moise s-a urcat pe muntele Sinai să se întâlnească cu Domnul și nu ni se spune că ar fi dus cu el provizii de mâncare sau băutură pentru patruzeci de zile. Personal cred că în prezența  Apei vii și a Pânii vieții s-a hrănit din plin fizic și spiritual. Un alt post pe care l-am găsit în Biblie este postul cetății Ninive când întreaga cetate de la mic la mare de la omul de rând la împărat, incluzând animalele au postit abținându-se dela mâncare și apă Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post, și sau îmbrăcat cu saci, dela cei mai mari până la cei mai mici (Iona 35). Chiar și împăratul a făcut acest lucru și a șezut în țărână. În Numeri 297 Dumnezeu cere ca întregul norod să aibe o adunare sfântă însoțită de smerenie. În Psalmul 3513 David ne pictează smerenia Și eu, când erau ei bolnavi, mă îmbrăcam cu sac, îmi smeream sufletul cu post, și mă rugam cu capul plecat la sân.

Postul a fost o regulă importantă în viața lui Moise, David, Estera, Daniel în Vechiul Testament și s-a continuat ca disciplină în Noul Testament. Domnul Cristos în predica Sa de pe munte dă instrucțiuni despre post. Când postiți, să nu vă luați o înfățișare posomorâtă, ca fățarnicii, cară îți sluțesc fețele, ca să arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata. Ci tu, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața, ca să te arăți că postești nu oamenilor, ci Tatălui Tău care vede în ascuns, îți va răsplăti ( Matei 616-18). Domnul Isus spune, când postiți nu dacă postiți ceea ce indică necesitatea acestei discipline în viața creștinului. Scopul postului este să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu. Ca Ana care rămasă văduvă și fiind în vârstă de optzeci și patru de ani, Ana nu se depărta de Templu, și zi și noapte slujea lui Dumnezeu cu post și cu rugăciune (Luca 237) Urmând exemplu sfinților vom experimenta o relație tot mai profundă cu Dumnezeu. Postul ne arată lucrurile care ne controlează și pe care avem tendința să le minimalizăm și să le acoperim cu mâncare. Prin post mânia, amărăciunea, gelozia, frica, luptele, vor fi descoperite și aduse la suprafață și în atenție. În Psalmul 3515 David s-a îmbrăcat în sac și-a smerit sufletul arătându-ne că postul are beneficii sufletești și spirituale. Tot prin post noi putem să mijlocim pentru alții. Prin revelația din v13 vedem un mod prin care putem cere vindecare.

    Pavel învață Toate lucrurile îmi sînt îngăduite dar nu toate îmi sînt de folos toate lucrurile lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine. Mân cările sînt pentru pântece, și pîntecele pentru mîncări. Și Dumnezeu va nimici și pe unul și pe celelalte (1 Corinteni 6 12-13a). Iar în 1Corinteni 9 27a spune Ci mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire.

   Postul nu este o disciplină ușoară. David se plânge de efectul postului Mi-au slăbit genunchii de post și mi s-a sleit trupul de slăbiciune.(Ps 10924) Chiar dacă cere sacrificiu postul este necesar. Scopul lui este închinarea înaintea lui Dumnezeu. Nu șinem post ca să slăbim, nici penteu a face economii de mâncare sau bani, nici pentru a arăta celor din jur nivelul nostru spiritual. 

De-a lungul timpului în mersul pe calea credinței am avut perioade în care am postit o zi de la    apusul soarelui până  în ziua următoare la apusul soarelui. Timpul mi se părea că abia se târăște. Am avut perioade când m-am alăturat cerințelor comune ale familiei ale grupului de surori, ale bisericii și am postit o zi pe săptâmână. Am postit pentru discernământ și înțelepciune privitor la aspecte spirituale și personale. Am avut perioade când Duhul Sfânt  a presat asupra mea necesitatea și nevoia de a intra înaintea lui Dumnezeu cu post timp de trei zile. Am avut cel mai ușor timp. Am simțit puțin discomfort la sfârșitul primei zile deoarece stomacul învățat să primească porția se răzvrătea. Ca pe un copil răsfățat l-am pus la disciplină nu la indulgență. A doua zi a trecut fără probleme iar cea de-a treia  atitudinea de bucurie, cântecul și rugăciunea mi-au umplut închinarea și au îndestulat sufletul și inima.  Din cauza problemelor cronice de sănătate și respectiv a regimului de medicamente necesare controlului lor postul mi-a devenit foarete greu de ținut. M-am rugat pentru aceasta am cerut sfatul persoanelor care practică cu sfințenie această disciplină și am acceptat că postul chiar dacă beau medicamentele cu apă este valabil înaintea lui Dumnezeu care se uită la inimă nu la neputința omenească. Pentru mine postul este o disciplină în care caut fața lui Dumnezeu renunțând la nevoile omului carnalprin post cerând călăuzire, discernământ și înțelepciune în viața spirituală și în cea de zi cu zi. Cer vindecare și mijlocesc pentru alții.

silvia-varvara seman

Interviu....

     Pentru cursul de Formare Spirituală una dintre teme este luarea și descrierea unui interviu. Cerința este de-a intervia o persoană pe care o consider "bine formată spiritual". O persoană care prezintă o viață integră personal și profesional. O persoană echilibrată și holistică. Trebuie să explic de ce am ales această persoană și motivul pentru care cred că este "bine formată."
  Dintre temele necesare pentru absolvirea cursului această lucrare are punctajul cel mai scăzut dar mie mi-a fost cea mai dragă. În sfârșit un subiect care m-a captivat total. Am știut imediat cui îi voi lua interviul. A fost prima femeie- învățător care mi-a captivat inima și atenția. Învățătura ei biblică orientată spre femei care dețin 90% din audiență, pornește din inima lui Dumnezeu trece prin inima ei și ajunge la inima mea. Fizic este o încântare. Micuță, slabă plină de energie și exuberanță în mișcare continuuă. Blondă cu părul coafat proaspăt lucru care-mi arată că are respect pentru cei ce-o privesc. Am cunoscut-o prin studiul biblic:" A Woman's Heart. God's Dwelling Place." Felul în care compară Cortul întîlnirii din Vechiul Testament cu inima creștinului în Noul Testament mi-a deschis ochii și inima spre un Dumnezeu pe care nu L-am cunoscut în felul acesta.
  Era la un pas de mine. Dacă aș fi întins mâna aș fi atins-o. O îndrăgisem din studiile ei -peste cincisprezece-iar acum o vedeam în carne și oase. O admiram pentru zelul ei. Iubirea pentru Domnul Cristos se vedea în cuvintele alese. Punea în cuvinte sentimentele și trăirile mele. De la ea am învățat să le pun pe hârtie și astfel să le îmbrac în formă. Viața i-a fost marcată de durere și teamă. Neadecvare și îndoială. După terminarea facultății a simțit chemarea să se implice în misiune. Terminase o facultate teologică dar cunoștințele îi erau estompate. Mărturisea că roada Duhului o confunda cu darurile Duhului iar darul pe care considera că-l are era pe cel al coordonării stilului și îmbrăcăminții. A fost învățătoare de școală duminicală iar primul studiu cu femeile la început cu un grup restrâns și l-a citit de pe foi.
  A fost de acord să ne întâlnim la un restaurant care servea mâncarea ei favorită, mexicană în orașul Huston unde locuiește, din statul Texas. După căldura de cuptor de afară restaurantul ne-a primit cu răcoare înviorătoare. După ce am comandat meniu am trecut la atac. 

 SS:
  -Nu ca să te măgulesc dar vreau să fii conștientă de felul cum Dumnezeu te folosește și cum mi-ai atins viața. Prin studiile tale biblice mi-ai pictat imagini de neuitat despre Patriarhi. Despre David,care a avut o inimă după inima lui Dumnezeu. Am cunoscut mai bine eroi și eroine ale Bibliei. Pe împărăteasa Estera, Pe Daniel, Pe Ioan, Iacov, Pavel. Dumnezeu ți-a dat darul să vorbești despre înțelepciune. Studiul tău personal, timpul petrecând studiind și adâncindu-te în Cuvânt le folosești în edificarea Bisericii.Pentru altruismul tău pentru tandrețea ta, pentru calitățile sufletești pe care le cultivi, pentru zelul fierbinte mă rog Domnului ca în Ierusalimul cel nou să am casa lângă tine. Atunci când te voi vedea oprindu-te din activitatea ta și pornind în fugă spre Locul de întâlnire pentru închinare și proslăvire să alerg și eu cu tine.

Beth Moore:
  - Din cauza Harului nemeritat. Grace is: 
                 The eye popping
                 Knee dropping
                 Earth quaking
                 Pride breaking
                 Dark stabbing
                 Hearth grabbing
                 Friend mending
                 Mind bending
                 Lame walking
                 Mute talking
                 Slave freeing
                 Devil fleeing
                 Death tolling
                 Stone rolling
                 Veil tearing
                 Glory flaring
                 Chin lifting
                 Sin sifting
                 Dirt bleaching
                 World reaching
                 Past covering
                 Spirit hovering
                 Child defending
                 Happy ending
                 Heaven glancing
                 Feet dancing
                 Power of the Cross
                 Jesus Christ, Grace Incarnate.

 SS:
   - Recunosc din povestirile prin care ai deschis ușa inimii tale și ne-ai invitat înăuntru, aspecte din viața ta. Le văd în acest poem din nou. Care au fost practicile la începutul vieții de slujire care te-au ajutat să depășești crize și să te ridici la nivelul actual?

 Beth Moore:
  - Ca în toate începuturile lucrărilor am fost și eu la început slabă. M-am bazat pe cine eram fără să realizez căt de slabă îmi era temelia emoțională și spirituală. Am simțit la vârsta de 18 ani că sunt chemată să slujesc Domnului. Am știut că sunt o creatură minunată fără însă să am un dar minunat. Am înțeles că nu sunt chemată să cânt doar dacă miraculos peste noapte mi s-ar fi schimbat vocea. Nici să acompaniez la pian deși am dedicat ani studiului și practicii. Cam acestea erau locurile de slujire în biserică pentru femeii. Am așteptat să fiu chemată pentru misiune cu o atitudine de martir. Planul Lui Dumnezeu a fost altul. Am terminat Facultatea la Southwest Texas State University, m-am căsătorit. Dumnezeu a adăugat familiei două binecuvântări, Amanda și Melissa. Pentru mine și soțul meu Keith fetele noastre sunt o delectare. Amândouă sunt involvate în slujire. 

 SS:
    - Cine a fost Beth Moore la începutul lucrării ei și ce cunoștea?

Beth Moore:
  -  Mai bine zis, ce nu cunoștea! O femeie nesigură de locul ei în trupul lui Cistos. Care aștepta răspuns și împlinirea viselor ei de la oameni. Care era suspicioasă și căreia îi lipsea încrederea în sine și oameni. Acoperită de sentimente de rușine, de sentimente de frică. Care își decorase groapa în care fusese împinsă inițial apoi realunecase în ea și nu mai vedea lumina.

SS:
   - Cât de lung a fost acest sezon în viața ta?

 Beth Moore:
  - Până am supus mintea cu toate aspectele vieții mele voii lui Dumnezeu. Am strigat spre Domnul, El și-a întins mâna m-a apucat, m-a scos din groapă, mi-a pus piciorul pe stâncă și în mână un steag de biruință. Când am învățat să iert cu adevărat am devenit liberă. De atunci vestesc celor captivi eliberare, celor răniți vindecare. 

SS:
  - Cine ți-a influențat viața și creșterea spirituală? 

 Beth Moore:
   - Dumnezeu a pus în calea mea persoane care m-au ajutat să descopăr darul de a vorbi, învăța și scrie. M-au încurajat. S-au rugat pentru mine. Fără Marge Caldwell, John Bisago, Jeannette Ciff George care mi-au fost mentori și prieteni nu aș fi ajuns aici. Mentoratul este un mod de umilință prin care învățăm că nu suntem noi singuri în lucrare că Dumnezeu folosește diferiți oameni pentru diferite aspecte ale slujbei. Suntem parte dintr-un trup care are diferite funcții. Prin încurajare prin rugăciune mijlocitoare și de ce să nu recunosc prin laudă, mă provocau să depășesc nivelul la care eram, să doresc mai mult. Să studiez mai mult, să fiu mai devotată cercetărilor să fiu mai disciplinată.

 SS:
    -Pentru că munca ta zilnică la LifeWay Ministries este cercetarea Scripturilor, diferite traduceri și versiuni, referințe, dicționare, comentarii, enciclopedii, cum integrezi Biblia și Cuvântul lui Dumnezeu în viața personală?

 Beth Moore:
     - Se întâmplă ca un text pe care l-am citit de nenumărate ori și am avut o înțelegere, în timpul de studiu personal să-l citesc cu ochi noi, să-l văd într-o lumină nouă. Caut fața Domnului neâncetat. În zori petrec prima oră din zi în rugăciune, meditație și citirea Bibliei. Fără timpul acesta când mă întâlnesc cu PreaIubitul meu ziua cu toată rutina ei chiar dacă lucrez la un studiu, nu ar fi decât zăngănire. Aș fi un chimval zăngănitor. El a promis că mă așteaptă în fiecare dimineață, cum să nu alerg să mă întâlnesc cu El? Când bei cafea în fiecare zi creerul refuză să funcționezi și nu-și începe activitatea până când prima înghițitură ajunge la el. Cam așa este timpul meu personal cu Domnul. Până nu gust din El, nu pot funcționa normal. Împletesc citirea Bibliei cu meditația și rugăciunea. Când mă rog vorbesc eu, când citesc îmi vorbește Domnul iar când meditez ascult inima Domnului bătând pentru mine și pentru întreaga biserică. Timpul de părtășie cu Domnul este edificator pentru mine.

 SS:
    -Dintre disciplinele spirituale, enumerate de teologul și scriitorul Richard Foster în cartea cu același titlu care au fost mai ușor de îmbrățișat? Cu care ai avut de luptat?

 Beth Moore:
   -Fără să realizez că există o listă am cultivat, meditația, rugăciunea...

 SS:
   -Iartă-mă că te întrerup! Știu că ai crescut și actual ești membră într-o biserică baptistă unde regula pentru rugăciune este ca fiecare să se roage pe rând. Am fost surprinsă să văd rugăciunea în comun practicată de biserica penticostală la una din conferințele tale.

 Beth Moore:
   -La întrunirile noastre avem femei din toate dominațiunile. Cuvântul lui Dumnezeu vorbește inimii, nu doar celor care au aderat la o religie. Am avut o experiență la conferința la care ai participat și tu la Portland. Am dat o mică temă fiecărei femei la prima întâlnire. Să descrie viața lor înainte de a asculta mesajul. În șase cuvinte. Răspunsurile au variat. Casă, familie, curățenie, gătit, spălat, obosită, au fost cele mai frecvente activități. Surmenată, singură, descurajată, părăsită, neiubită, păcătoasă au fost sentimentele cele mai des repetate. La începutul celei de-a doua întâlniri le-am dat tema, tot în șase cuvinte, să descrie viața lor după ascultarea mesajului. Una dintre participante care în prima seară a răspuns doctor, cancer, moarte, copii, despărțire, durere după ce ascultat mesajul a răspuns. Voia Domnului., nuntă în ceruri, copii-adoptații Tatălui. A explicat cum înainte de prima întâlnire a fost la doctor care i-a pus diagnosticul de cancer iar prognozele erau sumbre. I-a dat câteva luni de trăit. După program trebuia să le spună celor patru copiilor vestea. Aceștia au refuzat să accepte diagnosticul. Era o mamă singură și teribil de îngrijorată de viitorul lor. După prima întâlnire și după ce a ascultat mesajul perspectiva ei s-a schimbat. Era gata să înceapă lupta împotriva cancerului prin orice tratament disponibil. A înțeles că Dumnezeu este suveran peste aspectele vieții și să pună totul la piciorul crucii. Am fost copleșită de prezența Domnului în urma mărturisirii ei. Tot ce -am putut să fac a fost să cad în genunchi lângă scaunul ei între rândurile de bănci și să mulțumesc pentru inima ei. Am înțeles că Domnul lucra deja în viața ei. Rugăciunea de mijlocire este disciplina prin care aducem înaintea lui Dumnezeu viața noastră și a altora. Legată de post este ca o dinamită care aruncă în aer și zădărnicește planurile și atacurile celui rău.

  SS:
   -Ești îmbibată de cuvînt așa că am să trec peste disciplina studiului. Cu ce altă disciplină te-ai confruntat?

Beth Moore:
   -Am să-ți povestesc o întâmplare care s-a petrecut între mine și Keith...ca să realizezi că nu sunt perfectă cum insinuezi. Omul meu iubește vânătoarea. Este un adevărat texan. Eu trebuia să plec la o conferință iar el pleca la vânătoare. Aș fi dorit să mă conducă la aeroport, să ne luăm rămas bun iar dacă dorea să plece la vânătoare să o facă după aceea. Stăteau între noi cuvintele aspre cu care ne-am despărțit ca niște ziduri înalte. Nici nu a dispărut mașina după colțul casei că Duhul Sfânt m-a cecetat și m-a mustrat pentru atitudinea mea egoistă. M-a copleșit o părere de rău și un regret sfâșietor. Am îngenunchiat și mi-am cerut iertare de la Dumnezeu cu lacrimi pe obraz. "Doamne, dacă se întoarce din drum să ne împăcăm am să fiu supusă. Am să stau literar și spiritual cu două pălmi sub înălțimea lui." Nu am auzit mașina trăgând în fața casei, nu l-am auzit intrând în casă l-am simțit doar îngenunchind și începând să se roage lângă mine. Cu cât se adâncea în rugăciune cu atât capul lui se apleca spre covor. Ca să rămân credincioasă promisiunii făcute mă aplecat și eu tot mai jos. Până am ajuns cu nasul în covor. Am răsuflat ușurată că soțul meu nu s-a aplecat până jos. Ar fi trebuit să ies din cameră să caut pământul să mă plec cel mai jos. Supunerea îmbracă diferite forme. Dumnezeu așteaptă dela noi supunere pornită din iubire nu din frică. Și nouă oamenilor ne place mai mult supunerea din iubire decât supunerea din frică.

SS:
    -Prin slujirea ta care încorporează conferințe, studii biblice, cărți tu împlinești un număr de discipline spirituale. Cum îți menții bucuria?

 Beth Moore:
   -Onorată de chemarea de a lucra cu Domnul meu sar cu bucurie să-mi aduc aportul. Mi s-a spus de multe ori că entuziasmul și bucuria mea sunt molipsitoare. Iubirea pentru Salvatorul meu este evidentă, iar stilul de a capta imaginația interlocuitorilor electric. Mă bucur să fac cunoscută iubirea Tatălui, celor care au disperată nevoie de iubire. Cred în a doua șansă și în puterea transformatoare a cuvântului.

 SS:
    -Ești pentru multe femei, învățător. Pentru multe femei, mentor. Cum primești și accepți harul în viața și lucrarea ta?

 Beth Moore:
   -Cu umilință. Cu gratitudine. Cu cercetare zilnică a inimii și vieții ca să nu se strecoare în mine nici un strop de mândrie. După atâția ani încă mă mai întreb: "Cine sunt eu Doamne ca să-ți pleci privirea spre mine. Să-mă ridici și să-mi încredințezi o așa lucrare?" Port cu mine o mirare copilărească și o bucurie continuuă. Îl iubesc pe Domnul, îmi place să mă bucur de viață, de familie,să râd și să fiu cu copii Domnului. Salt de bucurie, bat din palme în prezența Domnului. Să-L cunosc pe El și puterea învierii lui și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui, ca să ajung cu orice chip dacă voi putea , la învierea din morți.

 SS:
   - Dacă nu ne vedem pe acest pământ să ne vedem la masa nunții Mielului.
Mulțumesc în numele celor care citesc acest interviu pentru timpul care mi l-ai acordat. Să auzim numai de bine!

Notă- Unii creștini când sunt întrebați cui ar vrea să i-a un interviu spun imediat numele unor eroi din Biblie. Eu am dorit să iau un interviu acestei femeii creștine a cărei trecut , dorințe, lupte, căderi și victorii, dragoste de cuvânt, iubire pentru cel de lângă ea mă inspiră și au rezonat în viața mea. Nu este un interviu real ci unul virtual. Ne desparte timpul și spațiu, dar pentru mine este apropiată ca o soră. Simt inima ei bătând la unison cu inima mea.

silvia-varvara seman.     

 SĂRBĂTOARE

Ce să-ți spunem micuța noastră prințesă?
Ce să-ți dorim noi cele care ne-am adunat aici?
Vrem să facem o sărbătoare de mulțumire, de bucurie înaintea Domnului, Creatorul tuturor lucrurilor.
   - Îți dorim să cunoști numain desmierdările vieții și calea să-ți fie presărată cu bucurii.
    -Să stea departe de tine necazurile și nici o săgeată arzătoare , nici un plan făcut de cel rău să nu te atingă.
    -Să crești sănătoasă. Cât cresc alți copii într-un an tu să crești într-o lună.
    -Inima ta să găsească plăcere în Cuvântul Domnului. Domnul să-ți pregătească un soț credincios. 
    - Să fii în ochii lui o comoară, mai prețioasă decât mărgăritarele.
    -Să se lipească de tine , numai binele.
    -Să aperi pe cel nenorocot și pe cel lipsit.
    -Să judeci cu dreptate, cum a judecat în Israel Debora,proorocița. Nevasta lui Lapidot.
    - Să te facă Domnul - judecătoare
                                     -proorociță
   -Să-ți dăriuască un soț cu nume mare și bun.
   - Să te odihnești sub pomul vieții pe muntele Domnului.
   -Să-ți trăiești viața lângă apa vie.
   -Să dai rod bogat în toată vremea. Frunzele să nu se vestejească
niciodată și tot ce începi să duci la bun sfârșit.
   -Să stea înaintea ta bărbați viteji, învățați cu lupta și să spună-"Dacă vii tu cu noi ne vom duce dar dacă nu vii tu cu noi nu ne vom duce!"
   -Privirea Domnului care te-a țesut în chip minunat, în loc tainic ca în adîncimile pământului, în pântecele mamei tale și ți-a întocmit rărunchii să te cerceteze neâncetat.
   - Când stai jos și când te scoli, când umbli și când te culci
   -Să te înconjoare gândurile Domnului mereu
   -Oriunde vei merge Domnul să fie cu tine. Înaintea ta
                                                                       În urma ta,
 Deasupra ta și dedesubtul tău.
    -Umbra Domnului să fie o pecete pe mâna ta cea dreaptă.
    -Oriunde vei locui Domnul să fie prezent.
    -Toate zilele vieții tale să fie însorite.

silvia-varvara seman     aug 2, 2013

   
   -

Ray of Sunshine

A sister is a silver lining when all you see are clouds;
She is a real original- someone you know you can trust.
She's a warm and open-hearted friend
full of shared laughter, smiles
and memories given and received.
She is always there to gentle nudge you forward;
she is full of strength and courage.
A sister is a loving hug that works its wonders on your soul.
She grabs life by its ribbons
and unties each day as it comes
She is aray of sunshine when you most need it.
She is memories crafted from the heart.
She is a blessing to count and a thousnd more to come.
A sister is a latte for your spirit, a little espresso
and cappucino for life's journey - a first-class act.

Libertate



Să fii liber. Este năzuința fiecărei ființe umane. Ne naștem cu dorința de a fi liberi. Chiar dacă nu putem să o definim o simțim în suflet ca o sămânță care așteaptă momentul definitoriu să-și lepede găoacea și să explodeze spre viață.De cum ni s-au întărit picioarele și am pornit pe drumul vieții începem să luptăm să scăpăm de îngrădiri. La început ne zbatem să scăpăm de mâna ocrotitoare care ne ține strâns. Vedem persoana ce se înalță lângă noi cu statură autoritară ca pe columna infinitului. Instinctiv la orice cere răspundem cu negativism. Un nu categoric înfipt cu rădăcini adânci în răzvrătire. Repetăm nu... la orice ni s-ar cere, la orice ni se spune să facem s-au să nu facem. Se naște în noi credința că dacă vom crește mari vom intra în posesia libertății. Vrem să fim liberi să facem ce vrem, cum vrem fără să realizăm că în jurul nostru se ridică încet dar sigur gratiile sociale ale civilizației. Noi însă ne continuăm cu ardoare căutare utopică însoțiți de bombăneala ca un cântec sacadat- când am să cresc mare!... când am să cresc mare.
   Creștem și devenim suspicioși. Simțim că libertatea cum noi ne-am imaginat-o nu există. Suntem prizonierii societății în care trăim. Acționăm după regulile bunei-purtări a bunului-simț, a respectului și lepădăm curiozitatea căutării a miilor de întrebări teribilistice , curioase. Ne mulțumim cu ce ni se oferă. Am intrat într-o lume în care am fost învățați și am acceptat să jucăm un rol. Nu ni se dă un script dar suntem obligați să știm și să urmăm rolul fără fluctuații. Ne punem nesiguri și înfricoșați o mască care devine parte din noi și pe care o purtăm toată viața. Nu mai avem încăpățânarea copilărească să întrebăm...de ce? nici puterea și curajul să ni le smulgem. Dacă am face-o ne-ar privi în față cu zâmbet bun cea mai autentică și frumoasă ființă umană. O ființă care a descoperit libertatea din ea care a trecut-o prin viață cu visele ascunse și crescute în ascunzișul inimii. O persoană care a înțeles că s-a înșelat. Care s-a coborât în ea însăși până la nisipul măcinat de zbuciumul mării. Care a găsit libertatea în ea. 

silvia-varvara seman

Cădere

Cad.
Nu o cădere bruscă
cerută de gravitația pământului.
Ci o cădere ca a frunzei
când toamna îi cântă o doină de despărțire.
Simt albastru luminii
închizându-se în ea
în amurg violet
tremurând și vibrând.
Cu încetul se liniștește
devine sigură și pătrunzătoare.
Se lipește de mine ca o a doua piele.
Mă pipăie.
îmi intră prin nări
se suie pe limbă
dilată pupila și se tipărește pe ea.
Devine palpabilă ca durerea.
Cu fiecare alunecare se îmbunează
Cu fiecare pulsare deschide
porți încuiate.
Devine albă și srălucitoare.
A pătruns peste tot
nu mai este loc în mine de luminat.
Mă prăbușesc
în greutatea ei
i-au strălucirea ei
și grăuntele de înțelepciune.

silvia-varvara seman

Lumi

Mă zbat...

între constrângerea humii

și misterul jertfirii.

Între pulberea modelată

de degetele iertării

și grădinile iubirii

suspendate în al treilea cer.

Se războiesc în mine două lumi

care-și cer împăcarea și împlinirea.

silvia-varvara seman

Zbatere



În mine există încă
fosila de cărbune stratificată
care în explozia iubirii necondiționate
arde mocnind, lăsând urmă de cenușă.
Spălată de ea inima devine albă
mai albă ca zăpada oricât
de cărămizii ar fi în ea faptele firii pământești.
Oricât de roșii!
Mai sângerii ca fructele pădurii
din care copaci pândesc și caută 
cu degete chirchicite
lumina adevărului.
În durere voi naște cruce personală
de răstignire 
înghițind crengi
aninându-mi trupul dinăuntru înafară. 
Spre sud întinzând picioare însângerate
îndoite cuminți de la genunchii
care nu s-au plecat în rugăciuni stăruitoare.
Cu o mână cuprinzând capătul de est
și cu cealaltă capătul de vest
al planetei vitrege într-o îmbrățișare târzie
cu fruntea căutând stâmpărarea setei 
din izvoarele stelelor sterpe.
Duc în mine trecutul istoriei omenirii
Numai zbatere inutilă.


silvia-varvara seman.

PERLA CUVINTELOR



Le strâng la piept.  Foile îngălbenite de vreme. Mai păstrează în ele aroma din marea sentimentelor. Le-am așternut într-un timp de mult trecut. Se lovesc de liman cuvintele și vibrează înșirându-se ca perlele. Îmbrăcate într-o culoare stinsă și serenă. Perfect rotunjite de sentimentele depuse în jurul bobului de nisip. Nu orice bob. Unul care visa să se ridice deasupra valului, să se lase legănat și să exploreze microcosmosurile. Într-un avânt necugetat a intrat între palmele întredeschise ale inimii. Ca să respire viață a început o zbatere. Își dorea libertatea dar mâinile neândurătoare s-au închis ermetic. Oricât a fost iritarea de mare, oricât a fost sângerarea de abundentă inima a refuzat să-și deschidă larg porțile. Ca să împiedice intrarea altui bob de nisip a încetat să respire. În durerea invadării a uitat cum să se elibereze de bobul invadator. A uitat că zbaterea forța o îmbrățișare străină până la contopire. Până au devenit una. Bobul de nisip, primul semn al iubirii intrat în inimă dintr-un capriciu nesăbuit devenise una cu carnea. Creștea hrănit de sarea lacrimei venită val după val. Creștea hrănit de sângerările cărnii închise. Creștea în pulverizări sidefii. Vreme după vreme creștea. Mă îngrijora atacul violent. Am coborât cu picior moale abia atingând marea sentimentelor să ating rana. Vederea m-a cutremurat. Am fugit cu inima grea de durerea luptei ce o dădea intrusul. Bobul de nisip. Nu înțelegeam că iubirea își scria răvaș stropindu-l cu lacrimi sidefii. Inima dezbrăca haină după haină îmbrăcând bobul de nisip. Am crezut în naivitatea mea că iubirea
era o fecioară înțeleaptă. Care mă v-a modela după chipul ei. Am crezut că voi fi liberă să zbor spre infinitul de azur și voi putea să îmbrățișez norii pufoși. Că voi putea să beau nectarul florilor și să mă îmbăt de mireasma lor. Că voi alerga cu părul fluturat de vânt în dimineți fragede. M-am înșelat. Ca să învăț ce este iubirea a trebuit să mă cobor în mine. În marea spumegândă legănându-se amețitor val după val. Să desfac mâinile încleștate a rugă care au născut perla iubirii. Să înghit strigătul de durere la sfâșierea necesară. Să înțeleg că va purta cu ea sarea lacrimilor de dor și teamă. Îmbrățișarea continuă care rănită a încrustat perla cu atomi translucizi de sidef. Să-mi amintesc că în centrul ei este și v-a fi întotdeauna un bob neânsemnat de nisip. Pe care nu s-a grăbit să-l elimine ca să se scape de iritare. Care a învins-o pașnic. Peste care a depus strat după strat haina acceptării. Fiecare strat un cuvânt de iubire repetat la infinit. Rotunjit. Șlefuit. Fiecare strat un destin. Fiecare destin o victorie a iubirii. 
Am atins foile amintirii. Cu degetele inimii. Sideful iubirii a trecut de pe filele galbene pe degetele mele. Le-a pietrificat. Picură perle albe. Translucide. Rotunjite de inima sângerândă. Cuvintele sunt perlele născute în inimă. O vorbă, un gând pătrunde în adânc și irită. Freacă până la sângerare. Credința îl îmbracă în starturi de sidef. Abia atunci devine prețios și rar. Boabele de nisip sunt fără număr. Perlele sunt rare. Orice este rar și greu de obținut are un preț mare. Ești gata să plătești prețul cuvintelor prețioase?

silvia-varvara seman.

Lepădare

Între El și Petru 
erau doar câțiva pași
distanță care s-a întins ca o pustie
între dealul prieteniei întărită
cu sângele urechii retezate
și curtea marelui preot.
Stârnită de ridicări de umeri nepăsătoare
a născut dune de nisip
străbătând cu pași goliatici drumuri lungi
spre lepădarea cea dintâi.
A doua lepădare pornită din sfioșenie
a alergat cu picioarele goale 
prin nisipul fierbinte
întinzând pe sârma minciunii
în văzul slugilor de casă 
și de curte
steagul înfrângerii
a tăgăduirii vehemente
a ochilor plecați rușinați
a trădării josnice.

Cea de-a treia lepădare
a ridicat un turn al cuvintelor
neclare și bolborosite 
de la pământ la cer.
Se ridica turnul ducând spre înalt 
cuvintele de avertizare:
"De trei ori mă vei tăgădui
în cernerea cernătorului".
Prin sita de mătase fină
prin care nu trece decât
cel mai fin, cel mai ales praf
vânătorul greșelilor
pârâtorul fraților
întinzătorul de curse
a cernut inima de pieptul pietrosului.
Fără să înțeleagă că 
praful amestecat cu sângele 
de la Calvar
v-a aduce o dată trei mii de
roade coapte
prin gura care l-a tăgăduit de trei ori
câte o mie pentru fiecare tăgăduire!

silvia-varvara seman

I'M GLAD

So many times I am reminded how very thankful I am to have you for a sister. No one else could begin to understand me the way you can, for you are such a part of my history. You know my faults and insecutities, yet you respect the person I have become. We can talk about anything and never feel that the other will judge or condemn. That, to me, is a priceless tresure. Growing up, you were just my sister, and I never appreciated what that really meant. Now I realize the true worth of a sister, and I am so thankful you are mine.(C.E. Smith)

Apără-mă !

Dacă nu iei Tu pana
să o înmoi în cerneala
cuvântului-lege!
Dacă nu rostești 
de la tronul albei mile 
judecățile drepte!
Dacă nu prăvălești primul rând
din zidul de cărămizi ridicat
de vrăjmașii mei
care se strecoară noaptea pe furiș 
să mă separe de milosteniile Tale.
Dacă nu arunci în ei 
cu mustoasele tale binecuvântări
îngrămădind cărbuni aprinși
deasupra capului
și familiei.
Nu v-a pătrunde până
la limanurile albe
ale înțelegerii mele 
descoperirea voii Tale!

silvia-varvara seman

ZIUA CA UN AN, ANUL CA MILENIU!

Un fir de păr, cel care  o să rămână pe perină
când mă voi scula din așternut mâine dimineață.
Cercetat cu minuțioasă atenție
într-o zi milenară. O mie de ani ca o zi!
Răsucindu-se sub ochiul deschis, uriașă lupă
măsurând distanța dintre
naștere și moarte 
în ani lumină
până la lună și înapoi odată.
Să se delecteze cu codul meu genetic.
Cuprinsă în palma ce din lutul pământului
m-a născut. M-a contopit
în El până la indentificare,  
chiar în ziua când s-a deschis
geana luminii prelungită cu un an.
Trăiască Domnul în veac!
Cu delicatețea cu care
a așezat stele pe firmament,
va închide cărbunele în palma Sa
Va amesteca praful cu sângele jertfei sfinte
Să mă nască diamant străveziu.
Cu mine în inimă v-a stăbate galaxiile
și căile lactee
până v-a ajunge acasă.
Unde mă v-a pune bucățică de mozaic
deasupra ușii de nord
întregind fresca!

Cel mai mare cadou-Să fii copilul lui Dumnezeu!
silvia-varvara seman

Luptă și ceartă

Ce fel de persoană ești? Rece, cu capul pe umeri sau temperamentală, gata să iei foc la cea mai mică provocare? Pui pasiune în dragostea ta și în tot ce faci certându-te chiar cu pasiune? Sau ești o persoană pașnică, împăciuitoare care fuge de conflicte și caută pace pe toate căile? Esti o persoană certăreață?
    Cearta cere trategie și pregătire, o alimentare de muniție verbală căci este o luptă. Un atac în care oponenții se duelează verbal. Unii oameni datorită caracterului consideră câștigul  o victorie  și de aceea sunt în atac continuu. Viața le este o luptă verbală continuă care-i stimulează. Alții sunt înviși înainte de prima silabă datorită timidității și pentru că le este respingătoare confruntarea. Nici nu s-a pornit duelul verbal și ei au pus jos armele, predându-se. Preferă să evite conflictul de dragul liniștii și confortului. 
    Există persoane care trăiesc și înfloresc din conflicte. Relațiile lor cu cei din jur se bazează pe conflict și vor creea situații prin care să intimideze și să controleze. Sunt supărați pe toată lumea și nimeni nu le intră în voie. Relația cu ei este toxică.
  "De unde vin luptele și certurile între voi?" ne întreabă Iacov 4:1. Între oameni sunt lupte vizibile și lupte invizibile. Lupte pentru consolidarea locului în viață și în societate. Luptă pentru putere, faimă. Lupte pentru ceva.Un scop, un lucru. Luptele  cu cineva apropiat din sfera noastră sunt cele mai intense și dureroase și lasă urme adânci.  Sunt lupte cu și pentru. Și sunt luptele pentu relații. Pentru recuperarea lor atunci când sunt în pericol și dorim să le protejăm să le păstrăm intacte, când dorim o regenerare a lor. Luptele acestea nu sunt cu o persoană... "căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domeniilor,împotriva stăpânirilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. (Efeseni6:12)" Luptele acestea sunt pentru o persoană. Lupta acesta chiar dacă ești ezitant să o începi este o luptă pe care nu o dai singur. "Domnul Dumnezeul vostru  care merge înaintea voastră, se va lupta El însuși pentru voi (Deuteronom1:30)" iar în Deut3:22 întărește "Nu te teme de ei; căci Domnul Dumnezeul vostru luptă El însuși pentru voi!"
       Dumnezeu v-a lupta pentru noi dar trebuie să luptăm și noi. Apostolul Pavel îl îndeamnă pe Timotei în prima scrisoare pe care i-o adresează 6:12 "Luptă-te lupta cea bună a credinței". De ce este oare nevoie să luptăm și noi cînd știm că Dumnezeu luptă pentru noi? Pentru că lupta antrenează și te învață. Cum poți să declari o victorie dacă nu ai dus o bătălie? Lupta se cîștigă prin două fronturi. Prin rugăciune. Prin cuvîntul lui Dumnezeu. Stînd pe genunchi și declarând cuvântul. Îmbrăca-ți adecvat în armătura Duhului Sfânt. "Îmbrăcați-vă cu toată armătura Lui Dumnezeu ca să puteți ținea piept împotriva uneltirilor diavolului... luați toată armătura lui Dumnezeu ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea, și să rămîneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. Stați gata dar având mijlocul încis cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia lui Dumnezeu (Efeseni6:11,13-17)". Dumnezeu ne-a pus la dispoziție toată armătura pentru  a ieși învingători. Pentru a rămâne în picioare.
   De unde vin oare luptele pentru  ceva și cu cineva? Din firea noastră păcătoasă, natura umană plină de pizmă și gelozie. Cum își ascut unii săgețile și cum stau gata de atac în vederea, în plină vedere a tuturor. Alții pe ascuns și diplomatic își scot doar ghearele și zgârâie. Oh, nu adânc. Nu lovituri mortale care să omoare dintr-odată. Ei fac zgârâieturi la suprafață care sângerează copios care ustură timp îndelungat.  Sunt așa ziși războinici care au aversiune pentru arme și conflict.  Ei împroșcă cu noroi pătând o reputație. Eliminînd un adversar. Nu realizează că noroiul pe care l-au aruncat  și cu care au împroșcat i-a murdărit și pe ei. O luptă fără câștigător. Lupte pornite de cele mai multe ori din cauza mândriei care domnește în inimi. Uităm că "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har(1Petru5:5)". Să ne smerim inima și să i-o predăm lui Dumnezeu. Să ne cerem iertare pentru lupta purtată împotriva semenului nostru. Să învățăm să luptăm pentru cineva. Un suflet rătăcit să se întoarcă acasă. Mângăiere pentru suflete îndurerate. Îmbrăcați în armătura lui Dumnezeu să purtăm războaie sfinte prin care să-i aducem glorie și onoare. Să împletim rugăciunea cu credința  și cuvîntul în călătoria de zi cu zi  pe pământ. Iar pe războinicii care luptă pentru sine  să-i lăsăm în grija lui Dumnezeu.

silvia-varvara seman

    Planuri pentru suflet

     Dumnezeu ne-a înzestrat cu capacitatea de a planifica,timpul banii, viața. facem planuri legate de familie, de activitatea noastră. Facem planuri legate de acest pământ. facem planuri de călătorie. Uităm însă să planificăm veșnicia. Uităm să planificăm călătoria spre veșnicie.

     Planificăm viața pământească dar nu planificăm viața spirituală.

Facem planuri după gândurile și sentimentele noastre, legate de circumstanțele vieții. Ceea ce plănuim ne definește personalitatea și maturitatea. Cum este inima noastră se reflectă în ceea ce ne propunem, în ceea ce planificăm. Ele vor striga mai tare ca noi, ce fel de oameni suntem. Oameni înțelepți sau oameni nebuni.

     „ Și le-a spus pilda aceasta: Țarina unui om bogat rodise mult. Și el se gândea în sine și zicea: Ce voi face? Findcă nu mai am loc unde să-mi strâng rodurile. „Iată” a zis el, ce voi face:„îmi voi strica grânareleși voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate rodurile și toate bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani, odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te! Dumnezeu i-a zis „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi”? Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el și nu se îmbogățește față de Dumnezeu(Luca:16-21)

     După cântarul omenesc omul acesta era un om de afaceri de succes. Adunase o recoltă, cate nu-i mai încăpea în hambare. Frământat, decide extinderea afacerilor prin demolarea hambarelor vechi și înlocuirea lor cu altele mai mari, unde să-și depoziteze toate rodurile și bunătățile acumulate.
     Omul a făcut planuri pentru viitor. Ce rău este în asta? Planurile par justificate. Muncă multă, după care odihnă și cu un trai bun. Cu toate acestea eticheta pusă de Domnul Isus este ”nebunule”? Rodul de care se bucură este darul lui Dumnezeu. El a făcut să răsară, să crească, să-l lumineze soarele, să-l ude ploaia. Omul acesta primește darul, dar nu mulțumește celui ce i-a dat acest dar. Nu realizează că nu este meritul propriu. Își vorbește, plnifică, se bucură de unul singur. Nu face nici cea mai mică aluzie la Creator. Este prins într-un egocentric nătâng.
 ”odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te”
     Nebunie mai mare nici că se poate!Omul acesta bogat dă dovadă de spirit financiar bun. Vrea să-și extindă afacerea. Ce este nebunie,  este că el nu mulțumește. Nu auzim nimic despre mulțumirea înălțată lui Dumnezeu. Nici dorința de a-l include pe Dumnezeu în planurile sale. Problema sa de sănătate mintală nu este determinată de dorința de prosperitate, ci de lipsa nevoii de hrănire spirituală. Independența planificării viitorului față de Creator este esența nebuniei sale. 
     A avea un gol, a face planuri cu Dumnezeu este o mare înțelepciune. 
     ”Dacă va vrea Domnul, vom trăi și vom face cutare sau cutare lucru.” (Iacov 4:15)
     Numai trăind în voia Domnului, vom avea satisfacerea vieții spirituale.
     Omul acesta vorbea sufletului ”Suflete, ai multe bunătăți, strânse pentru mulți ani, odihnește-te, mănâncă, bea și înveselește-te.” El face confuzie inadmisibilă între sufletul său și trupul său. Sufletul nu mănâncă, nici nu bea. Acestea sunt pentru timp hrana pentru trup, nu satură foametea sufletului. Nici setea sufletului. Numai hrana spirituală le va potoli.
     Omul acesta nu a fost în stare să discearnă dimensiunea sufletului său. Era un materialist. 
     Ca și el, în zilele noastre mulți și-au făcut din acumularea averii scopul vieții. Ei socotesc că adunarea bogăției materiale le va oferii împlinirea sufletului. Veacul de acum se închină banului, iar altarul nebunilor este comfortul. Mamona te duce mai departe decât ți-ai făcut planul să mergi, te ține mai mult și mai strâns decât ai vrea și te face să plătești mai mult decât poți. Nebunul aleargă să agonisească pentru trup, crezând că o face pentru suflet. El își dorește un trai mai bun și dobândind traiul iși pierd sufletul. Uită că viața pe acestv pământ este efemeră. 
     ”Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viața cumva nu stă în belșugul avuției lui.” (Luca 12:15)

     Este normal să te îngrijești de nevoile trupului. ”Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag” ( Efeseni 5:29) dar a uita de suflet este o nebunie. Dacă ne îngrijim de trupul muritor, cu atât mai mult trebuie să ne îngrijim de viitorul care este veșnic. 
     Omul are nevoie să facă planuri, legate de el și de familie. Poate să strângă pentru zile grele, dar să nu uite de aproapele său. Este una dintre poruncile apostolilor, să nu uităm de săraci. Să nu fim ca acesr om plin de nebunie care era întruparea egoismului. Tot ce a strâns, a strâns pentru sine. Vorbește de roadele lui, țarina, grânarele, bunătățile Lui.  Toate pentru el. Milostenia și dărnicia nu fac parte din atributele sale sufletești. El trăiește doar pentru sine ”am multe bunătăți strânse pentru mulți ani.” Avea planuri pentru o viață lungă, plină de bucurii fără lipsuri. Nici măcar nu plutea gândul morții prin mintea lu nebună. Dar viața omului pe pământ este trecătoare. Zi de zi ne apropriem de sfărșitul călătoriei pământești și de căminul nostru veșnic. Toți suntem tributari morții. Drumul nostru spre veșnicie este ireversibil. Nu s-a descoperit elixirul tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de sfârșit. Deșii sunt pentru nebune care încearcă aceasta. ”chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul.” (Luca 12:20)
     Nimeni nu știe cât de lungă este viața lui, dar înțelept este omul care și-a făcut planuri pentru suflet. Pentru veșnicia sufletului care conteaza cu adevărat. Înțelept este omul care pune veșnicia sufletului deasupra vremelniciei trupului.

silvia-varvara seman

                                                              

Cămăruța rugăciunii


De câte ori auzeam pe cineva menționând retragerea în cămăruță pentru rugăciune gândul îmi zbura la cămara de acasă unde pe un perete erau aliniate borcane pline de dulcețuri, compoturi și zacuscă pe alt perete un cuier primea o încărcătură masivă de haine de iarnă iar dedesubt se afla un raft unde ne puneam încălțămintea aliniată ca soldații la defilare. Totul era organizat la milimetru din nevoia de a folosi și cel mai mic spațiu efectiv. Ca să ingenunchezi era imposibil și nu mi se părea locul cel mai bun pentru rugăciune. Mai ales că ușa se deschidea atât de des fiecare punând sau luând ceva din cămară. Și eram numeroși. Nu vedeam cum te poți concentra să faci legătură cu cerul și să uiți de spațiu și timp. Mult timp am luat figurativ versetul din Matei 6 cu versetul 6: "Ci tu, cînd te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa, și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti." Eram bucuroasă să mă rog oriunde considerând cămara locul unde se ascund proviziile de iarnă neînțelegând sensul ei imitativ.  Într-o zi am auzit mărturisirea unei prietene care m-a obligat să-mi revizuiesc opinia. Spunea ea, că datorită unei probleme era emoțional bolnavă și a căutat un loc unde să se ascundă să plângă și să vorbească cu Dumnezeu. Spunea că s-a retras în cămăruța de rugăciune unde a petrecut două ore vărsându-și inima înaintea Tatălui ceresc. Primul meu gând a fost o mare suspiciune și m-am întrebat Cum poate să se separe, să se deconecteze de spațiu să lase să treacă două ore în dialog cu Dumnezeu? Ca imediat să fiu cuprinsă de gelozie. Dintr-o dată mi-am dorit pacea pe care o vedeam în ea și care mărturisea ea o primise în urma timpului petrecut în cămăruță în rugăciune. Am realizat că mă lipseam singură de binecuvântări neștiute. Am început să caut un loc pe care să-l desemnez  și unde să mă ascund pentru rugăciune, pentru citirea cuvântului și meditație. Au fost momente când am stat în genunchi în tăcere, cu lacrimi curgând șuvoaie pe obraji bucurându-mă de prezența Domnului. Încă mă rog oriunde aș fi și în orice timp, la timp și nelatimp, în orice poziție. Dar adevărata intimitate cu Dumnezeu o simt când intru în cămăruța rugăciunii și petrec timp cu El închizănd lumea afară împreună cu toate lucrurile care se înghesuie să-mi atragă atenția.
      Tăticul meu, un om al rugăciunii cum rar am întâlnit ridica în jurul lui ziduri invizibili când se ruga. Dacă era  pe genunchi exista doar pentru pezența lui Dumnezeu. Închidea lumea înconjurătoare afară. Puteam să trecem prin cameră, peste picioarele lui nu ne auzea, nu ne vedea. Cufundat într-o stare de venerație prins în intimitatea cu Domnul, era transportat înaintea tronului de milă și îndurare de unde nimeni și nimic nu-l tulbura.
     Iacov s-a trezit din somn și a realizat "....Domnul este în locul acesta și eu n-am știut. Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor( Genesa 28:16-17b)" . Dumnezeu pentru Iacov a desemnat locul întîlnirii și modul întâlnirii. În somn, cu capul rezemat de o piatră. Alege tu un loc unde să te întâlnești cu Domnul tău unde prezența Sa să fie palpabilă, unde îngerii să se urce și să coboare în jurul tău. Cu trecerea timpului cămăruța de rugăciune va deveni poarta cerului unde te vei refugia când ești îndurerat,  unde în intimitate îți vei ascunde fața udă de plâns la pieptul Domnului. V-a fi locul unde vei învăța să-L asculți să-i recunoști șoapta. Vei învăța importanța tăcerii pe genunchi. Unde vei fi încredințat de purtarea Sa de grijă. Locul în care vei lupta spiritual pentru familia ta. Unde lacrimile de recunoștință și mulțumire vor curge libere. 
     Cămăruța de rugăciune nu trebuie să fie o cămară literară. Poate fi un loc retras, separat un colț în care poți să petreci timp în rugăciune  netulburată. Un loc în care cauți fața lui Dumnezeu. El se va apleca peste tine, te va binecuvânta și-ți va șterge lacrima. Pentru mine este locul unde ca un copil mă sui pe genunchi Tatălui și simt brațele iubitoare strângându-mă la piept. Unde pot să-mi revărs toată inima. 

silvia-varvara seman