A VENIT ÎNCERCAREA


A bătut orologiul cerului
s-au deschis cărțile...
s-a pronunțat hotărârea
A venit încercarea!
Timpul încercării mele!
Încercarea  credinței!
Nu prin suferință...
Ce diferență mai face un strop
la marea suferinței din mine?
Nici prin dificultăți...
îmi sunt partenere de viață.
Nici prin confuzie...
din totdeauna am avut-o cu mine
m-am zbătut dintotdeauna
cu nelămuririle despre toate lucrurile
natură curioasă cum m-am nascut
mereu iscodind ca să împrăștii ceața confuziei.
Am aflat că în ceruri s-a hotărît
să mi se încerce inima, viața, credința
prin procesul lungii așteptări.
S-a oprit viața înaintea mea
cu fața sternă m-a avertizat
Așteptare ! Răbdare !
răbdare? Am șoptit pierdută.
Din nou mi-a spus apăsat
răbdare. A repetat răbdare.
De ce oare nu mi s-a cerut să fac ceva?
Oricât de greu... aș fi făcut!
Să fi avut un scop, aș fi lucrat!
Să aștept mi-e nespus de greu
așa sunt eu mereu făcând ceva.
Să nu fac nimic...Nimic?
În așteptarea mea nerăbdătoare
mi se pare că nici cerul nu face nimic.
Sau mă înșel, lucrează în mine îndelunga răbdare!
Puțin câte puțin mă transformă,
mă ridică, mă atrage spre Sine!

silvia-varvara seman

O MARIE !


Plâng! Spăl picioarele prăfuite cu
lacrimile recunoștinței,
cu lacrimile adorării,
cu lacrimile frângerii.
Le alint cu mătasea părului.
Scot inima din piept,
calcă cu piciorul gol pe ea
zdrobește-o! Devin-o Domnul ei,
regele ei, stăpânul ei!

Simt privirile fierbinți
cum mă ard de sus în jos.
Li s-au întipărit pe față
gândurile acuzatoare.
Lasă-i să mă judece.
Lasă-i să mă acuze.
Nu-mi pasă!
Atingerea Ta m-a umplut de eternitate.
M-a umplut de iubirea extravagantă
care  infinit iartă .

Eu mă închin căutând fața Ta,
mă proștern la picioarele Tale,
îmi ridic inima.
Tu intrii în ea
cum ai intrat în cortul întâlnirii
umplându-l de gloria Ta.
Ce transformare dulce
Ce trăiri neașteptate.

Vasul de lut s-a spart
sub călcâiul perfectei iubiri,
mireasma nardului
este jertfa mea adusă
pe altarul jertfei Tale.
Primește-o Doamne
căci este amestecat
cu și mai prețioase lacrimi.

silvia-varvara seman

                                     ASTĂZI , ACUM, NU LA ANU !

    Dumnezeu dorește ca noi să-L căutăm mereu.  Fiecare an al vieții noastre să fie o experiență de trăire cu El.  Așa cum fiecare inspirare a aerului dă viață trupului, fiecare zi cu Dumnezeu dă viață sufletului nostru.  Doresc ca ziua aceasta să fie saturată de prezența lui Dumnezeu, acolo unde ești. Fie că ești la servici, fie că ești la școală, fie că ești pe drum, sau închisă între patru ziduri, ești în prezența lui Dumnuzeu. Nu este nevoie să aștepți până la sfârșitul anului ca să mergi la biserică să-L întâlnești și să iei noi hotărâri. Dumnezeu este prezent, acum și acolo unde ești.

    Tu și eu, putem să anulăm prezența și experiența cu Dumnezeu, sau să le strângem în suflet ca pe comorile care sunt. ( Exod 8: 1-10).” Domnul a zis lui Moise: „ Du-te la Faraon, și spune-i:  ”Așa vorbește Domnul: „ Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. Dacă nu vrei să-l lași să plece am să aduc broaște  pe toată întinderea țării tale. Râul va mișuna de broaște; ele se vor sui, și vor intra în casa ta, în odaia ta de dormit și în patul tău, în casa slujitorilor tăi și în casele poporului tău, în cuptoarele și postăvile de frământat pânea.  Ba încă broaștele se vor sui și pe tine, pe poporul tău și pe toți slujitorii tăi.  Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: ” Întinde-ți mâna cu toiagul peste râuri, peste pâraie și peste iazuri, și scoate broaștele din ele peste țara Egiptului! “  Aaron și-a întins mâna peste apele Egiptului; și au ieșit broaștele și au acoperit țara Egiptului.  Dar și vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor; au scos și ei broaște peste toată țara Egiptului.  Faraon a chemat pe Moise și pe Aaron, și a zis; “Rugați-vă Domnului, să depărteze broaștele de la mine și de la poporul meu; și am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului.  Moise a zis lui Faraon: „ Hotărăște-mi,  când să mă rog Domnului pentru tine, pentru slujitorii tăi și pentru poporul tău ca să se îndepărteze broaștele de la tine și din casele tale?  Nu vor mai rămânea decât în râu.”  El a răspuns:” Mâine.” Și  Moise a zis: “ Așa va fi, ca să știi că nimeni nu este ca Domnul, Dumnezeul nostru.”

    Broaște!  Unde te întorceai.  În toate camerele. În dormitor, în pat. Să doarmă cine poate! În bucătărie, în farfurii, alături de mâncare. Să mănânce cine poate.  La fiecare pas broaște.  Pe toate drumurile broaște.  Și dacă nu erau destule, vrăjitorii au avut grijă să scoată mai multe broaște peste țară.

    Parcă-l văd pe Moise, rezemându-se în toiag și cu politețe exagerată, sarcastică îl întrebă pe Faraon,  când?

    Nu vă lasă perplexi răspunsul Faraonului?  Când patul este plin de broaște?  Când bucătăria îți este plină de broaște?  Spui  mâine?!

    Câtă aroganță!  Câtă iraționalitate!  Mintea Faraonului a fost umbrită și a reacționat prostește. De fapt iraționalitatea este definită ca și capacitatea sau alegerea ființelor umane de a se implica în mod repetat în acte care nu numai că le fac rău altora dar îi distrug și pe ei însăși.

    Cât de irațional este să spui mâine!  Faraon a învățat să trăiască alături de broaște. A ajuns să tolereze viața saturată de broaște ca să supraviețuiască. A prefera broaștele în locul schimbării, la care s-ar fi supus dacă accepta să se predea în mâna lui Dumnezeu. Mâine cere, acceptând că nu este pregătit să renunțe la felul de viață de până acum. Dacă totuși dispar broaștele până măine?  Cu speranța aceasta va mai petrece încă o noapte în compania lor .

    De câte ori în problemele noastre, de serviciu, de viață, de relații familiare, de stare materială și financiară, vine Dumnezeu și  întreabă... când? El ne oferă eliberare, dar pentru că cere schimbarea vieții, răspunsul nostru este... mâine! Dumnezeu este aici, acum oferindu-ne ajutor, eliberare și binecuvântare. Bine-nțeles că nu vom spune nu. Noi spunem... mâine! Asteptam un nou răsărit ca să luăm hotărâri noi.

    (Evrei 3; 7-8a) „ De aceea cum zice Duhul Sfânt; Astăzi dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile.”  Astăzi.  Acum.  Momentul prezent este cel mai important moment din viața noastră.  Nu ziua când a început totul,  ziua în care am văzut,  prima dată lumina zilei, când nu înțelegeam  și nu știam ce este. Nici ziua când am făcut primii pași din milioanele de  pași ce îi vom face de-a lungul anilor.  Nici ziua când cu primul cuvânt am deschis zăgazul vorbei.  Nici ziua când am încheiat legământul de căsătorie. Nici ziua când am strâns la piept primul născut sau pe al doilea sau pe al treilea.

    Deși fiecare eveniment luat separat au schimbat cine sunt, au schimbat ființa mea și cursul vieții mele.  Cea mai importantă  zi este ,,Astăzi”,,Acum”. Momentul acesta, care va trece cum au trecut toate zilele și irevocabil se vor contopi în ceața trecutului fără să se mai întoarcă înapoi. Nu este posibil să oprim timpul, nici să-l întoarcem înapoi. Chiar dacă o cerem în versuri de slogane. Fenomenul acesta nu ne aparține. Doar Dumnezeu oprește timpul. El dă înapoi clipele. S-a întâmplat în istoria omenirii de două ori.

     (Iosua 10;12)

    „ Atunci Iosua a vorbit Domnului în ziua când a dat Domnul pe Amoriți în mâinile copiilor lui Israel și a zis în fața întregului Israel; „Oprește-te soare, asupra Gabaonului și tu lună asupra văii Aialonului”.  Și soarele s-a oprit și luna și-a întrerupt mersul până ce poporul s-a răzbunat pe vrăjmașii lui.”

    A doua oară pe vremea împăratului Ezechia (2 Regi 20;9-11)” Și Isaia a zis; ,,Iată din partea Domnului semnul după care vei cunoaște că Domnul va împlinii cuvântul pe care l-a rostit”: Cum vrei să treacă umbra; peste zece trepte înainte, sau să de-a înapoi cu zece trepte.  Ezechia a răspuns; „ Nu este mare lucru ca umbra să treacă înainte peste zece trepte; ci mai bine să se dea înapoi cu zece trepte.” Atunci Isaia, prorocul s-a rugat Domnului și Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se pogora pe cadranul lui Ahaz.”

    Viitorul?  Dacă amânăm așteptând să vedem ce aduce, vom fi surprinși și de multe ori dezamăgiți să descoperim  ce lucruri neașteptate  aduce el chiar și când  ne îngrijorăm de ziua de mâine. ( Ps 118;24) ,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim în ea”.

    De multe ori amânăm până mâine decizia noastră, crezând că se v-a întâmpla ceva. Se vor schimba circumstanțele. Dumnezeu lucreză în și prin toate circumstanțele. Dumnezeu vrea să ne schimbăm noi, iar noi spunem că ne vom apropia de Cuvânt, îl vom căuta pe Domnul... mâine. Dumnezeu este aici, acum, astăzi. Timpul este materialul în care ne este țesută viața.  Chipul lui Dumnezeu se reflectă în timp.  Suntem prizonierii timpului.  Dacă am putea ieși în afara timpului, dincolo de hotarele lui, ne-am trezi în prezența lui Dumnezeu.  El singur, este dincolo de timp.  Acum timpul aleargă nepăsător dar știu că într-o zi se va îmbrăca în mantaua eternității și nu va mai domni peste noi.

    Jean- Pierre de Caussade - ,, Momentul prezent conține bogății infinite, care întrec cu mult și cele mai îndrăznețe vise ale tale, dar te vei bucura de ele numai pe măsura credinței și iubirii tale. A-L descoperi pe Dumnezeu în lucrurile cele mai mărunte, în lucrurile obișnuite, la fel ca în cele mai mărețe înseamnă a avea o credință superioară și sublimă”.

    Dumnezeu este aici.  Mereu prezent.  Când mă trezesc și când lucrez.  Când mă pun jos și când mă ridic.  Când plec și când vin.  Chiar când pun capul pe perină să mă culc, El rămâne prezent . Așteaptă să mă trezesc, să-I vorbesc, să-mi vorbească.

    În calendarul lui Dumnezeu ritmul zilei este diferit de cum îl măsurăm noi. A fost o seară. A fost o dimineață. Ziua începe seara. El știe când mă culc și când mă scol. Mereu prezent prin Duhul Său, prin Fiul Său.

    Astăzi recunoaște-ți dependența de Domnul, spune-I că nu vrei să ajungi la sfârșitul zilei, la sfârșitul anului  bazându-te pe puterea ta.  Astăzi mărturisește-I orice teamă din sufletul tău. Astăzi roagă-L să vină să petreacă ziua cu tine. Anul cu tine. Restul vieții cu tine.

    Dumnezeu stă deasupra oricărei zi pentru că El a creat zilele. Orice neliniște, orice îngrijorare, orice indoială, fug dinaintea Lui. Fiecare zi să o primim ca pe o taină sfântă.  Să învățăm să facem ceea ce facem într-un mod nou, împreună cu Dumnezeu. Un început nou. Astăzi. Să nu amânăm până mâine. Chiar dacă în calendarul nostru  este sfârșitul unui alt an și începutul unui an nou.

                                                        *******

    SILVIA- VARVARA SEMAN

JOCUL MUZEI

Este abia născută, s-au trăiește de mult timp
în peșterile ascunse ale sufletului meu ?
Mereu furișându-se prin unghere reci!
Este o vedenie? S-au ceață dansând năucă
în cercuri provocatoare?

S-a născut matură ?
Știe cum să se întoarcă cu spatele,
să se prefacă nepăsătoare.
Nu-i văd naivitate pe față,
nu se cere alintată sau legănată,
nu se vrea purtatâ în cântecul duios.
Îmi poruncește când să poposim
lângă fântânile dătătoare de vise.

Vine doar când socoate ea.
O strig din când în când tânjind după prezența ei.
Gura peșterii pictată în neculoare
mă îngână în cercuri înjumătățite.
Mă sperie când apare cu pas înfundat.
Îi întind smulsă din piept inima, sfâșiată
dar ea MUZA mă privește neclintită.
Parcă cântărindu-mă, parcă cumpănind
închide ermetic ușa peste degetele mele înghețate
zdrobindu-le.

silvia-varvara seman

SUSPINĂ TOAMNA

S-au copt zilele, s-a rumenit timpul
În mijlocul acestei toamne
lungă, molatică și ambiguoasă.
La șoaptele vântului unele moi
altele chiar obraznice
își ridică ochii spre cer
suspină lung, se îmbujorează rușinată.

Se ferește, se strânge când vântul
întinde degete subțiri, uscate
să o îmbrățișeze, să o strangă la pieptul concav.
În zbaterea ei cad frunzele toate
țesând covor adânc
peste veleitățile acestui veac
umplând inimi cu nazuri moarte.

S-a supărat și înverșunat vântul
La respingerea definitivă,
a început să șuiere lung
s-a aruncat în dansuri deșanțate
pe câmpiile uscate,
a spart norii și-a mizgurat melancolia mărunt
peste pădurile tăcute
a scărmănat ceața din fuioare
a înghițit orice urmă de culoare.

silvia-varvara seman

COPILĂRIE

Să mă întorc la înțelepciunea
copilăriei umplută de uimirile
mărunte și visările mari.
Când nu învățasem sensul supoziției
acceptând miracolele cu ochii măriți
și zâmbet mistificat.

Să mă întorc la vremea când eram
un animal neîmblânzit, necerându-mi-se
glasul tare decât pentru potolirea
nevoilor primare, vitale.
La vremea când simțurile erau întinse
ca o săgeată gata de-a se arunca
în lumi de mine știute, de mine stăpânite.

Să mă întorc la vremea când aveam
adăpostită în mine toată înțelepciunea străbună
trecută de la generație la generație.
Când știam să mă îmbrac în naivitate
fără să fie prefăcătorie coclită.
Când conștiința ședea de strajă la poarta minții
între somnolență și trezire.

Conștiința care a desfundat
izvorul înțelepciunii din care beau un strop.
Să păstrez echilibru învațând cum să mă ridic
când mi se împiedică piciorul și cad sărutând țărâna.
Să mă ridic cu gustul ei pe limbă
Să dansez sub picăturile de ploaie
ce-mi spală pielea înfierbântată
înfiorând adâncuri nedezgropate.
Să rămân copil, să devin femeie.

silvia-varvara seman   12 - 27 - 2011

CELULĂ

Tu ești începutul,
Omega
prima literă
care a tremurat,
a prins viață
a invadat mintea și sufletul!

Te-ai dezbrăcat de glorie,
ai intrat în tunelul
timpului invers
te-ai comprimat și ai apărut
o celulă
la capătul opus!

Te-ai întrupat în om,
Te-ai născut carne
ca să mă pot naște nemuritoare.
Tu ce cuprinzi totul în Tine
și ești de necuprins
Te-ai compresat în mine
să mă nasc într-un nou trup!

Sunt născută pulbere.
Tunelul timpului
mă trimite în sus
Rând pe rând,
dezbrăcându-mă de mine
îmbrăcându-mă
dându-mi forma finală
asemănătoare cu a lui Isus
înainte ca timpul să se fi pornit!

silvia-varvara seman

TU ȘI EU

Eu nu sunt ca tine
Să pornesc din naștere
să mă avânt spre moarte,
eu am trecut din moarte la viață
și cu fiecare clipă mă apropii
de tinerețea-fără-bătrânețe
veșnica, fericita copilărie.

Eu nu găsesc nodul în papură
sunt o căutătoare a lucrurilor vechi,
și mă scald în ele ca să mi se
limpezescă privirile,
mintea mea răsucește altfel
firele din fuiorul viselor
mintea mea diseacă altfel,
înțelege altfel, urzește altfel.

Tu și cu mine am fost desțeleniți
de mâna Creatorului din aceeași
humă în care am fost înfipți
dinainte de începerea timpului,
ar trebui să fim identici dar suntem
atrași de poluri magnetice opuse.

Tu și eu plutind de jos în sus,
doi fulgi de nea ridicându-ne
în întâmpinarea sărbătorii perpetue.
Departe de liniștea înfundată
la margine de zenit
unde îngerii trag norii
într-o dezlănțuire copilărească
încununându-ne frunțile cu diademe prețioase.

silvia-varvara seman

S-A NASCUT IUBIREA !!!

                                                                      (  I )

     Mai sunt câteva zile până la crăciun. Casele, copacii, în special brazii, tufele, străzile, vitrinele, magazinele sunt decorate festiv. Val dupa val, zi si noapte posturile de radio și televiziune transmit muzică de sărbătoare. Nu s-a terminat bine rugăciunea la masa de Thanksgiving că s-a declanșat campania de definire a sărbătorii crăciunului, cu stabilirea criteriilor pro sau contra, dacă celebrăm sau nu. Totul depinde de colțul de lume în care ne-am născut, crescut și trăit, de religie, de cultură, de tradiție.
     Unele persoane sărbătoresc în luna decembrie...anotimpul, moartea naturii și speranța renașterii ei. În centrul sărbătoririi este pomul de crăciun care simbolizează că rămâne ceva în viață atunci când natura a murit omul de zăpadă și moșul care vine de la Polul Nord într-o sanie trasă de cerbi cu zurgălăi la gât.
  Nu mi-o luați în nume de rău - am dreptul la opinia mea - dar pe mine mă irită celebrarea unui moș jovial și grăsuț care aduce cadouri  celor cuminți. De consumarismul tot mai extravagant nici nu am să comentez. În perioada aceasta sărbătoresc: evreii - Hanuka, crestinii - Crăciunul, africanii-americani -Kwanza. Nu voi comenta decât asupra crăciunului. Celelalte festivități pălesc în comparație cu festivitățile crăciunului.
   Teologii în cel mai mare procent agreează că Domnul Isus, nu s-a născut nici în decembrie, nici în ziua de 25. Unul din argumentele aduse a fost, clima și păstorii cu oile lor în câmpie, altul a fost că era de neauzit să se celebreze ziua de naștere în cultura, religia și tradiția timpului Domnului Isus. Nu a fost menționată în nici una din cele patru evanghelii, nici că ar fi fost celebrată de către apostoli, familie, sau primii creștini. Deși nu cred că s-a întâmplat în decembrie 25, cred din toată inima în nașterea Domnului Isus. Cred că atunci când ceasornicul cerului a indicat ora și timpul stabilit, El , Dumnezeu a îmbrăcat cochilia umanității. El, nemasurabilul, s-a compresat, s-a strâns într-o celulă. Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. Creatorul lucrurilor văzute și nevăzute s-a născut dintr-o fecioară. S-a format în pântecele ei, s-a dezvoltat, s-a născut, a crescut ca orice altă ființă umană.

                                                                         (II )

     In Betleem cu peste 2000 de ani în urmă s-a născut într-o iesle un bebeluș. Iubirea  care este Dumnezeu, a luat forma unui copil și a intrat în lumea noastră. Iubirea necesită două sau mai multe persoane ca să se manifeste. Nu se poate experimenta iubirea la singular ea necesitând  transmitere. Ceea ce Dumnezeu a făcut, a fost făcut ca să reflecteze esența iubirii Sale. Unul în trei. Trei în unul.
     Prin nașterea Domnului Isus a început războiul dintre lumină și întuneric. Cu talpa nou-născută a piciorului gol a zdrobit capul balaurului cel vechi. Sărbătorim nașterea și începutul lucrării de salvare pentru întreaga omenire. Multitudini ca unul. Milioane într-un trup. Trupul lui Hristos.Aceasta a fost  intenția Tatălui. Să se nască Iubirea care să nască iubire în fii oamenilor. Hristos să se nască în noi iar noi să-L reflectăm pe El. Trăind cu iubire, în iubire, răspândind iubire. Multitudine trăind în unitate. Unitate produsă de indentificarea cu Hristos. Trăind  în iubirea lui Dumnezeu, experimentând o relație personală cu El și unii cu alții. Ca să se nască în noi Hristos s-a nascut mai întâi pe pamânt.
    Primul fruct al păcatului adamic a fost separarea. Izolarea. Moartea. După cum moartea fizică este separarea sufletului de trup, moartea spirituală este separarea sufletului de Dumnezeu. Dumnezeu a trimis darul împăcării, al salvării, al eliberării de păcat. Împăcarea cu El dar și cu aproapele. Când un om este împăcat cu alt om sunt împreună, în unitate. O fuziune a sufletelor care este dragostea.
     CĂCI UN COPIL NI S-A NĂSCUT
       UN FIU NI S-A DAT
         ȘI DOMNIA VA FI PE UMERII LUI;
            ÎL VOR NUMI:
                                       MINUNAT
                                  SFETNIC
                              DUMNEZEU TARE
                          PĂRINTELE VEȘNICIILOR
                    DOMN AL PĂCII !( ISAIA 9 : 6 )

                                                                      ( III )

Bebelușul din iesle a crescut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor apropiindu-se cu fiecare zi de împlinirea destinului și misiunii pentru care s-a pogorât din cer. Ca om a trecut prin toate experiențele umane. A cunoscut bucuria și durerea, a cunoscut lipsurile, a simțit foamea și setea.
Deși flămând ca om, a hrănit mulțimea cel urma. Ca Dumnezeu,  El este pâinea vieții. 
Când fost însetat a cerut apă să bea dar i s-a dat fiere. Pentru Cel care a despărțit apele de sus de apele de jos, care a adunat oceanele și mările și le-a pus hotare, care a făcut să țâșnească izvoarele, râurile și fluviile din adâncurile pământului nu s-a găsit o picătură de apă să-i potolească setea.
Ca Dumnezeu, El este Apa Vieții .
Ca om a obosit și s-a odihnit lângă o fântnă. Ca Dumnezeu, El dă odihnă sufletelor noastre.
Ca om s-a rugat. Ca Dumnezeu aude și răspunde rugăciunilor noastre.
Ca om a plâns. Ca Dumnezeu ne șterge lacrimile.
Ca om a fost vândut pentru 30 de arginti. Ca Dumnezeu a răscumprat lumea cu sângele Său.
Ca om a fost dus la moarte ca un miel. Ca Dumnezeu este păstorul oilor.
Ca om a tăcut când a fost interogat. Ca Dumnezeu este Cuvântul.
Ca om a fost plin de răni. Ca Dumnezeu vindecă orice rană .
Ca om și-a dat viața. Ca Dumnezeu este Viața.
Ca om a murit pe cruce. Ca Dumnezeu a distrus puterea morții.
Ca om a fost pus în mormânt. Ca Dumnezeu a înviat. Ca Dumnezeu ne-a dăruit viața veșnică.
Ca nou-născut o stea strălucitoare a împodobit cerul deasupra sa. Ca Dumnezeu , El este lumina lumii.(  Pasajul III , inspirat din - Gregory of Nazianzus Oration 29.20, translation by Rodney A. Whitacre ).
                                                                (IV)


Ca om, s-a născut. Ca Dumnezeu, este fără început și fără sfârșit.
Ca Dumnezeu, ține în existență. Este izvorul vieții.
Viața pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu este în Hristos.
Ca om, a spus numai adevarul, în El nu s-a găsit minciuna.
Hristos este ADEVĂRUL.
Adevărul absolut care ne-a fost dăruit de DUMNEZEU.
Hristos este CALEA.
Calea care duce la Dumnezeu este Hristos.
Hristos este Viața noastră.
Hristos este Adevărul nostru.
Hristos este Calea noastră.
Tot ce este în inima lui Dumnezeu este Fiul Său. Dumnezeu ne-a iubit atât de mult că ni  L-a dăruit nouă pe Hristos. A-l accepta, a-l cunoaște, a-l primi în inimă este calea adevărului care duce spre viața veșnică. Existența noastră vine din nașterea Iubirii în ieslea din Betleem cu 2000 de ani în urmă. Zămislirea, nașterea, viața, moartea și învierea Domnului Isus ne-au trecut din moarte la viață.Toată vestea bună a evangheliei, toată victoria în numele Domnului Isus Hristos erau în trupul micuț înfășat în scutece. Nu pot să trec nepăsătoare pe lângă nașterea Domnului nostru pentru că unii aleg să o sărbătorească deferit de mine. În timpul acestei sărbători, meditează, celebrează, lăudând și proslăvind nu pe copilul mic din iesle ci întruparea IUBIRII în trup omenesc. Întruparea Iubirii în inima ta.


silvia-varvara seman

ATUNCI CÂND....


Atunci când vei recunoaște diferența subtilă
dintre degetele împletite și împletirea sufletelor.
Atunci când vei accepta că prezența cuiva
nu înseamnă neapărat siguranță.
Atunci când vei accepta că florile nu sunt
păreri de rău adânci ci doar părelnice.
Atunci când vei realiza că visările
sunt și rămân visări, suflări de baloane de spumă
ridicate din zbaterea sufletului
dornic să se elibereze de încătușarea prezentului.
Atunci când vei accepta realitatea
destorsionată și hidoasă cum este.
Atunci când vei picta momentele în culorile fericirii.
Atunci când vei înțelege că deși mărșăluiești
umăr lângă umâr în marea de oameni ești solitară.
Atunci când singură pe poteca vieții
vei urca piscurile munților fericirii,
sau te vei târî printre  umbrele văii morții.
Atunci când vei învăța să nu mai hohotești
rătăcită din nou pe cărările trecutului.
Atunci când vei înțelege că nu este primordială
calea desenată pe harta timpului
ci tu, experimentând trupul uman, tu suflet ceresc
temporar îmbrăcat în haina țărânii,
tu pășind zilnic spre finalul
tremurând ascuns în cufărul ființei tale.
Atunci când vei face următorul pas șovăitor
descoperind o lume tainică
ce-și va deschide ferestrele dezvăluind
comori prețioase ascunse în dureri înfocate.
Atunci când vei înțelege că zborurile
oricât de joase și placide necesită echilibru.
 Atunci când fiecare pas v-a imprima tiparul unic
de necopiat al sumei trăirilor intese
în tăcerea cămărilor inimii recunoscătoare.
Atunci când vei înțelege că fiecare pas
naște pe calea vieții comori nepieritoare.
Atunci când fiecare gând îți va fi un imn
fredonat în surdină de o inimă plină.
Atunci să știi prietenă.... ai devenit cu adevarat femeie!

silvia-varvara seman

 AM FOST CREATĂ STEA

Nu s-a oprit din formare
Creatorul începuturilor noi
mereu transformând, mereu aducând
galaxiile noi în existență!
Înlocuind stelele căzute în ele înșile
abisuri moarte,  abisuri negre.

Spațiile eterale
umplându-le de viață, de culoare.
Când s-a uitat în ziua șase
a dat decret împărătesc: toate sunt
cum le-a orânduit, toate sunt bune!
Totul a fost făcut dupa presfânta-I voie..

Nu a dorit stele de gheață
din care nepăsarea să curgă
emanații între om și om.
A trimis Omul-Iubire
născut sub cea
mai strălucitoare stea.

 La începuturile vremii
am fost creată stea .
Ca mai târziu să mă nasc pe pământ
trup și spirit și duh.
De când sunt născută din iubire
Mă recrează  în fiecare zori de zi.
M-a numit femeie.

silvia-varvara seman

Many things may capture your eye
Let faith in God capture your heart.


If you are like me you worry. I found out that if I worry about tomorow and it doesn't happen I worried in vain. If it does happen, I worry twice.
 Start  every new day expecting the unexpected.
Get up on time so you can start the day unrushed. Smile.Sing.
Simplify and unclutter your life. Less is more.
Say no to projects that won't fit your time schedule.
Say no to people that will compromise your state of mind.
Take one day at the time.
Do something that will make you laugh.
Keep close a spiritual book,read while you wait and when you can.
Find time to be by yourself.
Write down toughts and inspirations.
Having problems:"TALK TO GOD". Separate worries from concerns.If a situation is a concern find out what God would have you do and LET GO OF THE ANXIETY.
Talk less; listen more. Learn to keep your mouth shut (bite your tong;painful but will prevent an enormous amount of trouble).
Be kind to unkind people. Develop a forgiving attitude.
Sit on your ego. You are not the CEO of the world..
The shortest bridge between despair and hope is thanksgiving.
Enjoy life. Laugh with your friends, laugh  with your family. Laugh...Laugh some more!

silvia-varvara seman


.

ANII

Ni se pare firesc
Ni se pare normal
să ne aplecăm spre cei mici
să-i întrebăm de ani.
Suntem oameni
suntem muritori
Măsurăm timpul
cu secunde cu ore
cu frânturi .
Ne subjugă timpul ne cheamă
întins înaintea noastră
tărâm necercetat .
Ne hrănim din himera lui
Vrem tinerețe-fără-bătrânețe
Vrem să trăim pe veci.
Ne șoptesc stelele inghețate
să ne numărăm bine zilele.

silvia-varvara seman

GIUVAIER

Ai auzit că Dumnezeu caută diamante
în pietrele acestui pământ?
Ai auzit că Dumnezeu le spală
în sângele fără pată?
Ai auzit că le i-a în palmă
le cercetează la lumina sfințenie sale?
Ai auzit că vede în pietrele opace
giuvaere ce reflectă culoare?
Ai auzit că pune piatra dură
între ciocan și nicovală?
Ai auzit loviturile candențate
precise, indubitabile?
Menite să îndepărteze
tot ce nu îi aparține?
Ai stiut că fiecare lovitură
de cioacan scoate o scânteie?
Care arde care curăță
care aduce o sclipire nouă?
Ai știut că procesul este lung, migălos
cere sacrificiu cere dăruire?
Ai aflat că atunci când
vei fi diamant curat transparent
răsfrângând lumina adevărului
vei atrage privirea fiului de imparat
care te va anina în rând cu alte mărgăritare?
Vei atârna ca podoabă de nuntă
pe lanțul de aur al veșniciei?

silvia-varvara seman 

FĂRÂMĂ

Într-o stare perpetuă de așteptare
într-o exaltare, un avânt
care întinde sufletul acoperind
îndepărtate și apropiate limane.
Atrasă în direcții diferite de undele
magnetice ale melodiei cuvântului.

Când simte zvâcnirea ridicându-se
din inima pământului șoptindu-i taine
Alergă despletită să le prindă. Formează silabe.
Le frământă în venele însângerate
Le cântă, le leagănă la piept
Le sărută și le dăruiește mai departe.

Nu le cântărește să le afle valoarea
Nu le măsoară să le știe lungimea.
Sunt tezaur ridicat din ogorul inimii!
Vulnerabil când aude voci lăudându-i încercarea
Se închide, se ascunde, caută singurătatea
Tot ce face, face pentru sine
Nu merită... acolada!

Face ce simte face ce știe.
Culege petalele veșniciei
Împletește amintirile în firele de păr argintite
Împacă umbrele trecutului cu bucuriile clipei
Întoarce pietre de aducere aminte
Ridică din ele altare de închinare
Înșiră de gâtul timpului veșnic
podoabele bucuriei zilnice.
Aceasta e ...poetul.
O fărâmă din mine !

silvia-varvara seman

SĂ FIU DOAR ȚĂRÂNĂ !

Să fiu plămădită din praful pe care
piciorul Lui a călcat lângă fântâna
lui Iacob, la Sihet.
Praful pe care s-a așezat și a așteptat-o
Pe femeia păcătoasă.

Să fiu plămădită din praful în care
degetul Lui s-a jucat
cînd o gloată de bărbați i-au adus
o femeie păcătoasă pentru condamnare.
Praful care a strigat: Iertare! Iertare!

Să fiu plămădită din praful în care
gura Lui a scuipat și cum
a făcut la începutul creației
a făcut un ochi pentru cel ce nu-l avea.
Să fiu praful care a dat vederea!

Să fiu plămădită din molecula prafului
cosmic, ceresc
amestecat cu praful pământesc
cu praful pe care la numit om.
Să fiu praful care a primit
picăturile de sânge lângă cruce.

Să fiu praful care
primește iertarea veșnică!
Sunt doar femeie
plămădită dintr-o coastă
Sunt dintr-un întreg
o jumătate !

silvia-varvara seman

Abur

Mă înalț
Mă ridic
Mă pierd.
Din petalele florii de cireș
ninse peste iarba fragedă
din pământul reavăn
plin de diamante
Care se topesc la atingere.

Mă înalț
Mă ridic
Mă pierd.
Mângăiată  de degete sfioase
subțiri cu unghiile lungi
înrădăcinate în semilună
semn al frumuseții
pe tărâmuri orientale.

Mă înalț
Mă ridic
Mă pierd.
Sus tot mai sus un abur ușor
Chemată de soare
Topită în îmbrățișarea fierbinte
ca să mă întorc din nou
mai proaspătă potolind sete.

Mă întorc
Mă aștern
Și sărut.
Alintând, mângăind cu lacrimi delicate
Scoarța feței de pământ.
Întotdeauna pe furiș
un moment, o clipită dimineața.

Timpul este fragmentat.
Mă înalț
Mă ridic
Mă pierd
Cad și mă topesc în
îmbrățișarea dăruirii.
Soarbe-mă și-ți voi potoli setea.

silvia-varvara seman

Nostalgie

Buchetul de trandafiri semn al iubirii tale
Se usucă pe masa din mijlocul camerei.
Mirosul vag neliniștit mă îmbată și acum
Ca la început, când am deslușit ce vrei să-mi dărui.

Primele arpegii, primele îngânări
ale sublimei melodiei a iubirii
Ce o vom învăța-o împreună
Dar o vom cânta-o pe voci diferite.

Picură durerea în mine nostalgică și dulce
după clipele ce trec, se duc fără să privească în urmă.

Sparg tăcerea ofilită a camerei
Notele ascuțite, ghicite de degete
tremurânde, obosite pe strunele viorii.
Arcușul plânge măiestru ploaie de
sunete divine în mine.... tulburând
subțire, tremurător
răscolind durere, răscolind sentimente.

Se ofilesc trandafirii din buchetul iubirii
De pe masa din mijlocul camerei.
Vei pleca ducând cu tine cântecul  neterminat
Va rămâne sculptată în inimă, în carne vie
De-a pururi iubirea ta.
Va vibra la auzul arcușului viorii
Va tresălta când se usucă trandafirii.

silvia-varvara seman

SĂ MĂ ASCUND

În fiecare zori de zi
vreau să mă ascund!
Dar nu ca primii pământeni
cusându-mi haine
din frunze de smochin
ca să ascund neascultarea
dezbrăcarea de nemurire.
    În fiecare dimineață
    doresc să mă ascund în Tine !

În fiecare miez de zi
vreau să mă ascund!
Dar nu ca Iona
înghițită de un pește
pedepsă că am refuzat
să duc vestea bună
a iertării și păcii.
    În fiecare miez de zi
    doresc să mă ascund în Tine.

În fiecare amurg
Vreau să mă ascund!
Dar nu ca soarele viteaz
care nu și-a terminat
lucrarea zilei
apunând aici
ca să răsară-n alt zenit.
   În fiecare seară doresc
   să mă ascund în Tine.

În clipele de încercare
Vreau să mă ascund !
Niciodată ca Ilie
depresionată și apăsată alergând
să mă ascund în pustie.
   Plângând ca un copil
   în clipele de-ncercare
   doresc să mă ascund în Tine !

În zori de zi
În zilele fierbinți
În serile venite trist
În clipe de-ncercare
Ascunde-mă sub aripa-Ți ocrotitoare.

Ridică-mă din inima mării
Din valurile ce se rostogolesc înspuma-te
Prin vânturi ce despică piatra
prin cutremure ce rostogolesc pământul.
Ascunde-mă sub aripa-Ți ocrotitoare.

Voi auzi inima Ta cum bate
lângă inima mea temătoare.
Voi auzi vocea blândă și dulce
șoptindu-mi: Nu te teme! Sunt cu tine!

silvia-varvara seman

ÎNTREBĂRI

Scurmă întrebările
cu ghiare ascuțite.
Cine sunt?
A cui sunt?
Am rămas suspendată între
semnul întrebării și punct.
Sunt un răspuns evaziv?
Un suflet hoinărind
în căutări de sensuri?
A cui sunt?
Pe acest pământ cine m-a pus
să caut neliniștită
să m-avânt în gând
spre zări neconoscute
și mereu să cânt?
Nu-mi găsesc locul
nici destinul
în lumea aceasta care
este doar un popas.
Eu am în mine sădită veșnicia
și Harului Divin
îi sunt locaș!
Eu sunt a Ta , Isuse
Pecetluită-n palmele-Ți divine
Acum zbătându-mă să înțeleg puțin
Dar într-o zi înțelegând deplin.

silvia-varvara seman

PACEA LUI !



Nesigură la început
am decis să nu mai accept
sentimente de frică,de neputință
în mintea mea, în viața mea!

Nu doresc să se declare
frica și neputința, stăpânele mele
nu doresc să accept
jugul lor, despotismul lor.

Dacă accept, mă vor însoți mereu
zi și noapte, la plecare și la venire.
Vor fi în mine dictându-mi fiecare gând
și tot ce voi face v-a fi supunere.

Doamne stăpânește, Tu!
Nu vreau decât frica de tine
o frică sfântă să mă îndrume !
Să-mi fie frică să nu fiu în voia Ta
să nu fiu condusă de mâinile-ți preasfinte.

Să aleg pacea, să nu mă-ngrijorez
Să nu mă tem
Să nu reacționez pripit
la lucrurile negative.

Să aleg pacea în mine și în jurul meu.
Pacea și liniștea la plecare și la venire.
Când pornesc când mă opresc când mă întorc
Pace și liniște sub picioare, deasupra mea
Pace înaintea mea și după mine
Să plutesc mereu pe un nor de pace!
Să mă odihnesc în Tine !

silvia-varvara seman

UMBRA CRUCII

Îngenuncheată
mă proștern sub umbra crucii
cu fruntea sărutând țărâna.
Dă-mi te rog puterea
să mă îmbrac
în sacrificiul imens
a iubirii care schimbă destinele.

Învață-mă să mă îmbrac în
hainele iubirii extravagante.
Iubirea eternă
ce-a cheltuit totul
până la ultima suflare
Iubirea fără hotare
ce dăruiește viața vesnică.
Iubirea  care transformă
inimi împietrite.

Aceasta iubire  m-a captivat pe mine.
Învață-mă să mă indentific cu Tine!
Să accept cât de adânc mă iubește
că mă iubește fără merite
cu haina-n zdrențe
așa murdară obosită
venind de pe cararea vieții.

Învață-mă să iubesc cu aceeași iubire
cu care doar Tu iubești.
Să iubesc cum 
Tatăl iubește pe Fiu.
Dăruindu-I totul.
cum Fiul iubește pe Tata
proslăvindul în toate
împreună înălțând Duhul.

Să învăț să iubesc
și să mă las iubită
Sub umbra crucii
cu puterea iubirii
ce aduce împăcarea
simultană
cu cerul și cu aproapele.

silvia-varvara seman.

PRIETENA

Ființa care mângăie inima diferit
cu care plângi nepotolit
cu care te rogi
cu care visezi
cu care râzi.

Este unitatea de măsură
care-mi cântărește emoțiile adânci
la care îmi raporez
cunoștința
standardul social
aparența fizică
perceperea vieții.

Este companioana mea
ființa care-mi ridică valoarea.
Mă plec spre ea să-mi afirme
că ceea ce văd - vede la fel
că ceea ce simt - simte la fel
ce înțeleg -  înțelege asemeni.

Nu sunt doar eu și părerea mea!
Sunt un ecou... prietena
două, trei, surori - prietene!
Am fost binecuvântată cu prietene
adevărate.Care mă susțin când trec prin
încercare și sunt gata să mă scufund.
Care mă apucă de mână
mă ridică la adăpost pe stâncă.

Prietena prin ea însăși
este sinceră, transparentă
fără prefacere
fără pretindere
Trăiește viața deplin
determinată în gândirea
bine formată și elevată.
Își știe locul în univers
își cunoaște valoarea adevarată.

silvia-varvara seman

IARNA

Încremenită sub ceața groasă
natura nu-și găsește căldură.
Iarna și-a aruncat peste tot
peste sufletul meu
mantia întunecoasă, rece!

Cerul s-a-ncărcat de plumb greu
s-a lăsat jos, atârnă pe marginea frunții mele
Dacă mă ridic pe vârfuri
pot să-l zgârâi cu degetele înghețate
Să-i tulbur apele încremenite.

Încerc să-mi strig dezolarea,
frigul îngheață sunetul într-o săgeată
întoarsă împotriva mea.
Nimic din ce simt nu este real!
Realitatea este stranie,
cum s-o cuprind în brațe?
Când visările reci sunt alunecoase?

silvia-varvara seman

  GELOZIE


Neștiut de mine, trăia
în colțurile cele mai ascunse
ale inimii neâncrezătoare
Un spiriduș care sub masca iubirii
complota și punea la cale.

Pândeam prin ochii lui
fiecare gest, fiecare mișcare
interpretând cum îmi dicta
punând venin, punând suspiciune
făcându-mă să tremur de tulburare.

Era un sentiment fierbinte
clocotind ca focul lavei
înghițind verdele proaspăt
al iubirii abia-ncolțite!

Cu fum, cu abur, cu limbi portocalii
ale focului distrugător, spiridușul
mânca arogant, nepăsător
frumusețea iubirii abia înfiripată.

silvia-varvara seman

COPAC   dezRĂDĂCINAT

Am fost copac ce creștea sănătos
cu o coroană ce se întindea
îmbrățișând lumea  rotundă.
Freamătând și cântând cu graiul străbunilor.
Într-o zi pe neașteptate...am simțit
atingeri străine și mâine care
smulgeau rădăcinile
din pamântul sfânt în care m-a sădit
și îngrijit stăpânul gliei!

Ce șoc! Ce tremurare1
se scurge seva picur cu picur din mine....
mă năpădesc sub coajă întrebările
M-am prăbușit singură? A venit un vânt străin
Sau m-a vândut țara?
Smulgerea dureros de definitorie.
Rădăcinile nu mai sunt împletite
în pamântul gliei strămoșești...carne vie!
Cuvintele de durere
pulsează cu viață, pulsează cu sânge.
Rădăcinile smulse din mormintele
strămoșilor, umbre trecătoare.
Rudenii de departe
Rudenii de aproape.

Poate cineva înțelege
cât de adâncă este durerea
ce mocnește ca focul ud
înecându-te cu fumul disperării?
Cum să replantez vorbele moștenite
rănite... zdrobite... însângerate
Într-un pământ străin?
Poate cineva întelege
Că din cauza dorului de limbă
ce vibrează în rădăcini adânc
tremură pământul nemulțumit?
Că din cauza dorului neâmplinit
umblu pe străzi
cercetând fețele ca o cerșetoare?
Și atunci când văd una..asemănându-se cu a mea
simt în inimă vibrare
zâmbesc un pic nătâng
Și în gând cânt imnul neamului?

Poporul acesta ca toate popoarele
are trăsăturile lui caracteristice
are limbă dulce cântată
când recunosc sunetele familiare
ce mi-au picurat zilnic în ecoul urechii
tresare inima în mine.
Când ai fost scoasă din rădăcini
dusă departe
să faci umbră unui pământ străin
te bucuri să auzi graiul străbun
ce poartă  în el
amprenta întregului neam lăsat în urmă !

silvia-varvara seman      

MARILE DECIZII

Rugăciunile mele născute
în diminețile palide
când gândurile tulburate stau la răscruce
cântărind marile decizii!

Am poposit pe plaiurile singurătății
tot ce mă-nconjoară e lumină.
Privesc în mine...întuneric!
Pot oare să i-au marile decizii?

Bate vântul îndoielii în pustiul
inimii bântuite de spaimă.
Semănând semințele fricii de viitorul
care vine cu marile decizii!

Am cerut cu buze arse înoire
Mă cutremur cuprinsă de spaimă
Domnul m-a luat de mână să urcăm
încă o treaptă spre marile decizii.

Se desface întunericul
mâna Lui m-a apucat strâns
pășim într-un teritoriul nou
al milei și harului plămădite din  marile decizii.

Îmi deschid inima spre soarele
ce cald îmi mângăie fruntea!
Este lumină afară, este lumină în mine
Lumină izbucnită din marile decizii.

O nouă treaptă!
O nouă viziune!
o nouă existență!
Le-am dorit prin deciziile mele.
Să-i văd fața, să-i văd gloria
vreau să mă apropie de sine !

A început proces de transformare
Mă doare că-mi ceri renunțare
la vise, la mine, la ceea ce iubesc!
Dar ca să urc de mâna cu El încă o treaptă
Accept MAREA DECIZIE!

silvia-varvara seman    dec,2 - 2011

PORTRET DE FEMEIE

O privesc cu atenție
o femeie ca și mine.
Aceeași plămădire
aceleași năzuințe.
Tânără, bătrână
sofisticată sau modestă
Cu sau fără educație
ea este, cine este !

Cu părul lung sur,
cu el coafat, tăiat
Aș vrea să o întreb
despre visele ce le-a visat.
Cunoaște oare plăcerea negrăită
de a auzi o voce sublimă
vorbindu-i direct
în inimă ?

Mă întreb dacă este conștientă
că cineva o cunoaște
știe ce o bucură
știe de ce râde
știe de ce plânge
știe ce face?
Mă întreb dacă realizează
toată mângăierea inimii
de unde-i vine?
Ce o sperie și o face să tremure?

Știe oare că cineva
are un cuvânt de mângăiere
o cale de ieșire
din starea în care este?
Știe oare că toate deciziile
dacă ar fi luate prin dragoste
viața i-ar fi transformată
și atât de înfrumusețată?

silvia-varvara seman    

TRANSFORMARE


Viața este un drum

    Călătoria vieții se aseamănă cu un drum. Uneori flat alteori cu urcușuri și coborâșuri alteori cu cotituri neașteptate. Uneori în timpul călătoriei este lumină alteori este întuneric.Uneori avem monotonie, zile pline de rutină alteori avem o exuberanță copilărească. Toată lumea încearcă, învață și poate supraviețui în viața de zi cu zi, în monotonia rutine. Pentru unii monotonia  din rutină este repetiție, calm, pace și liniște. O curbă neașteptată înseamnă stres. O situație neprevazută în care inima bate nebunește unde adrenalina accelerează și ascute reacțiile și simțurile, luarea de decizii importante este ceva rar. Alții își trăiesc viața într-o accelerare dată de aventură moment după moment. Eu sunt dintre ființele care în viață și în profesie îmi doresc monotonie. Pe calea vieții în timpurile monotone i-au decizii ca să înaintez. Când intervine ceva neașteptat viața mă propulsează ea, mă împinge ea să i-au decizii rapide. Mă provoacă. Felul cum rezolv situațiile acestea dificile -când totul este un ritm accelerat, când situația nu se vrea analizată ci rezolvată când responsabilitatea îmi ridică tensiunea la niveluri periculoase- lucrează la zidirea caracterului meu. Alternativele acestea de rutină și accelerare se văd în viata de familie, în viața socială și viața spirituală. Suntem afectați de oameni care apar pe drumul vietii  și ne schimbă, ne influențează, ne împing spre bine sau spre rău.Spre lumină sau întuneric. Spre creștere emoțională și spirituală sau spre regres.

   
Viața spirituală nu este o călătorie liniară

Și pe plan spiritual avem noapte și zi, avem drum neted și urcuș anevoios, avem coborâșuri și curbe și întoarceri neașteptate. Avem rutina monotonă și avem criza neasteptată. Creșterea spirituală este impulsionată de aceste crize și de reacția noastră în timpul lor. Deciziile pe care le luăm privind persoane, privind situații, privind circumstanțe ne propulseză înainte. Creșterea vieții spirituale nu este o călătorie liniară. Dacă ar fi așa ar însemna că suntem moarte.Viața spirituală este un proces de transformare și de înaintare. Fiecare pas pe care-l facem ne desparte de locul în care am fost cu un pas în urmă. Lăsăm ceva din noi acolo, un pic din zgura acestui pamânt, în topire spre a deveni aur curat. De multe ori ne rămân doar amintirile momentelor și întâmplările care ne-au marcat în spiritul nostru. Nu ducem cu noi nimic monoton. Nu ținem minte monotonia. Cu cât bagajul emoțional este mai mic cu atât este mai ușoară transformarea. Eventual v-a trebui să ne debarasăm de tot bagajul nostru pământesc, să lăsăm la capătul drumului totul. Intrarea în împărăția cerurilor se face prin Domnul Isus prin, jertfa de pe cruce, prin mila și îndurarea Sa. Ce ducem cu noi este ceea ce rămâne în noi după ardere  și purificare. Lucrurile spirituale dintre care cea mai mare este dragostea. Întotdeauna ce rămâne este dragostea. În amintirile noastre în persoanele ce le-am influențat, care ne-au influențat, în evenimente, în locuri, totdeauna dragostea va împrăștia parfumul ei.
      Câteodata ca să creștem spiritual, va trebui să ne debarasăm de bagajul adunat cu efort colosal, să părăsim locuri sau persoane dragi nouă. Nu va conta cât de mult le iubim ,cât de prețioase sânt,cât de mult le dorim, ca să putem înainta încă un pas v-a trebui să ne debarasăm de ele. Abia atunci vom călca mai ușor. Cu cât ne dezbrăcăm de lucruri materiale și ne umplem sufletul cu dragoste cu atât umblarea va fi mai ușoară, înaintarea și creșterea mai rapidă. Ce trist este să ne trezim bătând pasul pe loc, refuzând să învățăm lecția sau dacă am învățat-o refuzând să o aplicăm, stând liniștiți în zona noastră de confort, complăcându-ne în rutina monotonă.
   Câteodata izbucnește și se aprinde în noi un foc și jertfim pe el vise dragi fără nici un regret pentru că în locul lor, Dumnezeu ne dă o viziune nouă țesută din aceste experiențe și din ceea ce am devenit. Viziunile acestea născute din Duhul ne duc pe drumuri pe care nu le-am știut nici nu le-am cezut posibile. Sufletul se înalță și crește vertiginos mai puternic decât a fost înainte. Imboldurile acestea de creștere sunt o laudă la adresa lui Dumnezeu. Un cântec de laudă .


      Încercările mă fac mai puternică

   Ne desprindem cu greu de ceea ce știm, de rutina monotonă și încercăm să ne rearanjăm viața ca să reflecte ce suntem acum dupa ce am trecut printr-o încercare. Am supraviețuit unei experiențe, am învățat din ea, am facut un pas spre creșterea spirituală știu în mine în adâncurile  sufletului meu că încercările mă cresc dar nu -mi sunt pe plac. Știu că experiențele care vin ca niște explozii neașteptate consumând totul, distrugând sunt benefice creșterii mele spirituale dar nu le doresc. Prefer rutina, viața monotonă de zi cu zi. Mă tem de experiențele neașteptate care mă lasă tremurând. Viața de zi cu zi cu toată monotonia ei este plină de activități. Timpul îmi este ocupat dar nu cresc . În timpul încercărilor în timpul creșterii spirituale, reacționez diferit de reacția din repetiția rutinei. După ce trece încercarea, analizez situația și mă întreb dacă a fost potrivită și corespunzătoare reacția mea. Știu că unele lucruri sunt dincolo de controlul meu.Viața și ceea ce se întâmplă. Când mă gândesc că am totul sub control, că viața își urmează cursul ce eu cred că este cel mai propice și ideal pentru mine, dintr-o dată apare o curbă ,un coborâș abrupt care mă trage în jos vertiginos, mă lasă fără suflare. Ce am crezut că este bun și trainic se schimbă la clipeala ochiului. Fiecare schimbare în viața mea va aduce schimbare în mine  și ca un ecou schimbare în cei din jurul meu. Când zic că mă cunosc, că sunt unde trebuie să fiu apare o nouă schimbare, o transformare în mine. Această transformare caută să scoată la suprafață natura din mine cea mai apropiată de natura lui Dumnezeu.Să mă aducă aproape de perfecțiunea Sa.

        Adevărata perfecțiune

 Noi  ființele umane căutăm prefecțiunea în aparența fizică, în îmbrăcăminte, în ceea ce avem și nu în ceea ce suntem, în caracterul bun a celor de lângă noi. Perfecțiunea adevarată este în transformarea ființei umane din nou și din nou până la indentificarea și asemănarea cu Domnul Isus. Încercările, ne sunt date pentru că aduc cu ele schimbarea și transformarea, au în ele putere de schimbare. Drumul vieții se va derula sub pasul nostru în funcție de schimbarea și de reacția noastră în timpul lor. Riscul mai mic sau mai mare pe care ni-l asumăm  ca să ne schimbăm, este rezultatul provocărilor ce ni le-am asumat. Riscul va fi cu atât mai mare  cu cât încercarea este un tărâm nou, prin care căltorim singuri fără faruri sau ghid. Cu cât riscul este mai mare cu atât încercarea va fi mai mare și durerea mai adâncă. Dar la finalul ei ne vom privi în oglindă fără să ne recunoaștem. Cu timpul, când vom medita și vom răscoli în cămările inchise  și tainice ale inimii, ne vom mira singuri de lecțiile ce le-am învățat de-a lungul drumului vieții. Lecții de valoare adunate nu în urma rutinei monotoane ci din experiențe și încercări dureroase. Vom uita și cele mai mici dureri șterse de mâna Domnului. Vor rămâne doar amintirile lor dar nu le vom mai simți  ascuțișul. Nu a-ți recunoscut, după ce a trecut încercarea cu durerea ei ca a-ți fi putut suferi mai adânc pentru bucuria rezultatului ce l-a adus? O transformare radicală ?

silvia-varvara seman        publicat în revista"Îngerul Salvator"      anul 3  septembrie 2010

ÎNCHINAREA MEA

Oh, te rog! nu-mi spune cum trebuie să mă rog
nu-mi explica reguli canonice
nici când trebuie sau cum trebuie.
Nu veni cu reguli învățate dela alți învățători
Nu veni să-mi spui ce benefic este un așa timp.

Nu mă învăța cum să mă apropii
după rituri bine stabilite
stând în picioare,
cu mâini împreunate ,
sau ridicate,
stând în picioare,
pe genunchi,
cu ochii închiși strâns
sau deschiși!

Nu-mi explica rugăciunea domnească
și timpurile când să mă închin
nici ce să cer  nicicum să cer
Nu este ce vreau! Nici ce aștept!

Nu facem rugăciunea o corvoadă
nici o fală publică în care să înșirăm
cuvinte lungi
prin care să arătăm cât de evlavioși suntem.

Spune-mi de-o iubire jertfitoare
spune-mi de-o Golgotă
spune-mi de un fiu de împărat etern
ce-a murit pe lemn pentru mine!
Spune-mi de un prinț moștenitor
ce-a lăsat de bună-voie cerul
s-a coborât în chip de om
ca să-mi poarte păcatul!

Spune-mi de iubirea Lui
ce l-a făcut să-și plece capul
să primească cununa de spini
ca să pot eu primi  în veșnicii
cunună de diamante!
Spune-mi de mâinile iubirii
care țin în palme universul
de cuiele ce le-au străpuns                                                        
ca să-mi deschidă mie porțile libertății!

Spune-mi de sângele iubirii
cu care a semnat legamântul
spune-mi cum a curs pe lemn
ca să-mi spele păcatul!
Spune-mi din nou și din nou
că-ales de bună voie
să moară să-și dea duhul
ca să-mi dăruiască viață nouă!

Atunci nu mai trebuie să-mi spui
cum
unde
cât.
Nici explicații canonice
nici ce reguli să urmez
nici să-mi spui cât de benefică
este rugăciunea  ca s-o împlinesc!
Nu-mi da o poruncă!!

Eu simt când mă cheamă cu voce blândă , preaiubitul!
Mă arunc la picioarele lui hohotind
El, cu mâna fină, mă ridică, mă strânge la sân
Vezi tu .
Între mine și El s-a născut iubire adâncă
mă copleșește și mă atrage!
Abia aștept să stau cu El de vorbă !
Oricând !
Oricum!
Nu este mare distanța, doar de la genunchi la pamânt !
Pot să-i spun tot ce vreau,
mă întelege, mă cunoaște,
mâna Lui m-a făcut !
El râde cu mine
se bucură de bucuria mea,
victoria mea este a Lui!
Și plânge la fel de amarnic cu mine !
Când sunt cu El, trec orele precum clipele
nu este corvoadă
nici fală
Este uniunea sufletelor noastre !

Și rugăciunea mea este un cânt
prin care-i mulțumesc, prin care-L laud
și-o fac în zori de zi și-n miez de noapte
când aștept tăcută-n pat să aud divine șoapte.
Când îmi spune un secret îmi arată o taină
atunci mă închin copleșită de-adorare!

Nu! Nu spune trebuie, ca o poruncă!
Intimitatea cu El este invitație la unire.
Mă rog nu pentru că-mi spui tu frate drag
nu mă rog după regulile ce mi le dai.
Mă rog din suflet deschis din suflet răscumpărat
Cuvinte de recunoștință
Cuvinte de mulțumire
Cuvinte de închinare
de acum până în veșnicie!

silvia-varvara seman