My Sister

My sister has eyes that sparkle and a smile that shines. She is filled with generosity and kindness: always giving, always caring. My sister lightens dark moods in the most effortless fashion. She can grab a lonely hand and touch it with warmth and love. Caring and compassion grace those who came her way. trust and loyalty are fine virtues she possesses. Her intentions are sincere; her love is unconditional. She's there for strength and support and she keeps a promise to its end. She stands true to herself in commitment and conviction. She has a healing heart to mend broken feelings and a sharp mind to help find a new way. She is a remarkable woman of unique style, genuine beauty, and exceptional class. My sister is someone wonderful... and I'm so proud to say that she's mine.(D. Burton-Peddle)

ȚIE ! PENTRU CĂ EXIȘTI !

Cu adevărat
ești? Exiști?
Sau ești cel mai frumos vis
pe care l-am țesut în taină
din firele de aur ale lunii?
Ești cumva o nălucă
creată în colțul ochiului
să-mi umple golul din inimă
să-mi aline durerile?
Unde găsești timp să te gândești la mine
să mă asculți când
povești încâlcite
încearcă să se toarcă?
Cum mă înțelegi
când singură
nu-mi înțeleg pornirea?
Tu m-ai făcut să râd
când inima-mi sângera
M-ai făcut să sper din nou
când sufletu-mi murea.
Mi-ai dăruit picaturi de rouă
care la atingere fierbinte
s-au prefăcut în nestemate.
Mi-ai dăruit flori de câmp
dar când le-am cuprins în brațe
erau cele mai parfumate orhidee.
M-ai legănat în pânza de păianjen
ale viselor
mi-ai cântat până corul îngerilor
a izbucnit în refren
m-ai luat de mână și
ființa mea s-a schimbat.
Te iubesc, îți aparțin, îți mulțumesc.

silvia-varvara seman

ATENȚIA LA DETALII

" Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentru că voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunteți plini de răpire și de necumpătare. Fariseu orb! Curăță întâi partea din lăuntru a paharului și a blidului pentruca și partea de afară să fie curată".( Matei 23: 25-26 )

      În fiecare an luna decembrie și luna ianuarie, de peste 19 ani, sunt luni supraaglomerate pentru mine. Pline de activitate și agitație. Decembrie  datorită sărbătorilor de iarnă iar ianuarie pentru că la începutul lunii februarie vine inspecția pentru reînnoirea licence-ului de business. Două luni de curățenie generală. În care îmi sunt ocupate toate momentele. Totul este făcut minuțios. Se cercetează în timpul inspecției dosarele pagină cu pagină. Se citesc rapoarte de activități zilnice, meniuri, liste de medicamente. Sunt inspectate toate colțurile casei. Sunt purtate discuții. Cu mine. Cu pacienții. În urma inspecției m-i se înmânează râvnitul " license of business" pentru încă un an. În aceste două luni atenția la detalii este maximă. Îmi dau străduința să fie totul perfect. Nu pot altfel, fiind o perfecționistă. Răsuflu ușurată dacă inspectoarea vine într-o zi noroasă. O zi în care razele  soarelui nu pătrund iscoditoare prin colțuri să arate cu degetul praful dansând buclucaș peste tot . Oricât aș aspira prin casă oricât l-aș șterge, praful invadează toate suprafețele. Lucrurile nu sunt perfecte. Sunt lucruri mici, ascunse care-mi dau palpitații și-mi ridică tensiunea arterială.
     Același lucru este valabil și în viața spirituală. Domnul Isus a adus lumii acest mesaj controversat. Curățirea minițioasă. Inspecția inimii. Atenția la detalii. Putem să fim creștini  cu o ținută și un comportament exemplar dar să fim departe de perfecțiunea lui Dumnezeu. De standardele Sale. Dumnezeu nu judeca ca omul după aparențe nici nu se uită la fața omului. El știe că  nu întotdeauna în spatele unui exterior ireproșabil se ascunde un interior frumos. Dumnezeu are cântarele Sale. Nu cântărește nici banii din  acontul bancar, nici debitul cuvintelor, nici măcar greutatea fizică. Greutatea unui suflet cântărită în cântarul cerului este cât de gol ești de tine însuți. Greutatea unei persoane , valoarea sa nu este dată de inteligență chiar dacă o are cu ...carul, nici de frumusețe, nici de slujbă sau afacerile numeroase. Poți să ai o vilă pe deal, în cel mai faimos cartier care ascunde praf. Poți să te prezinți lumii ca o persoană elegantă, sofisticată și să ascunzi urme de praf, slăbiciuni și păcate. Celor din jur le arătăm fața noastră nu inima  în care ascundem lucruri tainice...Numai Dumnezeu vede inima.
    După ce l-a îndepărtat pe Saul ca împărat .... Domnul a zis lui Samuel:"Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat,ca să nu mai domnească peste Israel?  Umple-ți cornul cu untdelemn și du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fii lui Mi l-am ales ca împărat."(1Samuel 16:1). Samuel om fiind s-a uitat la înfățișare și văzândul pe Eliab și-a zis: " Negreșit, unsul Domnului este aici înaintea Lui"( vers 6). Dar Domnul a zis lui Samuel: " Nu te uita la înfățișarea și înălțimea lui, căci l-am lepadat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă". ( vers 7)
      Dumnezeu a ales pe cel pe cel mai mic la înfățișare. Cel considerat de familie bun doar de păscut oile. Cel alungat de frați și batjocorit de ei. Dumnezeu l-a ales pe David, care v-a scrie în (Psalmul 119: 23) " Cercetează-mă Dumnezeule și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile!" Ce transparență! Cum se expune David! Iar noi ascundem și păzim inima,  cu atât mai mult gândurile.  Cum ne mai ascundem gândurile noastre. De cei de lângă noi în primul rând. Le păzim cu strășnicie. Nu întotdeauna spunem ce gândim cu adevărat. Nu odată am spus nu ce credeam ci ce era politicos, ce știam că se așteaptă de la noi. Dumnezeu vede gândurile noastre. Știe ce ascundem în inimă, în minte. Cunoaște gândurile înainte ca să ajungă pe limbă. Știe ce arătăm și ce ascundem de lume. Vede luptele noastre interioare vede zbaterea noastră. Dumnezeu cunoaște lupta mea de a curăța totul, de a îndepărta praful și mizeria acestei lumi din inimă, din minte. Vede tânjirea inimii de a trăi o viață curată și sfântă. Vede cum gem de durere. Lumea nu vede deciziile ascunse ale inimii. Dar El vede. Totul. Cercetează cu de-amănuntul, vede tulburarea  la aspectele negative din inimă. Cercetează-mă ! Cunoaște-mi inima! Valoarea vieții nu este dată de lucrurile vizibile. Lucrurile ascunse invizibile sunt importante pentru Tatăl ceresc. Nu este plăcerea Lui să avem o viață prăfuită. Nici să se pună praful pe cererile noastre. El ne cercetează zilnic. Nu trebuie să așteptăm un an de zile să vină în inspecție. Dacă îl chemăm El este disponibil să vină zilnic. Pentru că este Creatorul știe cum sunt, chiar dacă acum nu semăn perfect cu cea pe care a pictat-o și gândit-o. Prin lucrarea Sa de curățire mă transform. El vede! Cercetează cu de-amănuntul, atent la detalii. Lucrează în mine, cu mine. Curăță inima. Citește rapoartele zilnice, cererile, plângerile. Stă de vorbă cu mine. Cere detalii, nu pentru că nu știe ci ca să mă învețe pe mine să fiu atentă la detalii. El, care este lumina, înconjurat de lumină vede totul. Nimic nu este ascuns de El. Nici cel mai mic fir de praf. Sângele Său acoperă toate impuritățile. Sub sângele sfânt totul este alb, curat și desăvârșit. Veghez la curățenia sufletului și a inimii. Vreau să fiu pregătită când Domnul face cercetare. Chiar dacă vine pe neașteptate. Ca să primesc viața veșnică.

silvia-varvara seman
   

I TRUST GOD

"I trust in the steadfast love of God" - Psalm 52:8
      The greatest boost to my own peace of mind comes as I release all my problems and concerns to my Father. With one simple thought...I TRUST YOU, GOD, I open my life to His miracles. Then His power flows through my mind ,through my heart. When I fell powerless in His arms I found refuge.      
I TRUST YOU, FATHER. By daily affirming these words, I remind myself to realese all past or present concerns. Trusting God, I invite the Holy Spirit to move in my life. I no longer feel an urgency about any situation, for my trust in God has soothed my heart and my mind . When I consider all the magnificence God has created and has allowed me to be part of, I am filled with reverence.

silvia-varvara seman

DEGETUL

Degetul Tău m-a format
mai modelat tainic
m-ai chemat femeie.
Sunt luată din coastă
zvîcnesc în mine curenți de durere.
Degetele tale
nu au bâjbâit în întuneric
când ai sfărâmat omul
și din el m-ai scos.
Mai întins la înălțime ideală
ai lățit, ai rotunjit
ai înfrumusețat
carnea plămădită
plină de măduvă.
Degetele Tale au ales
stropul de carne
însângerată din care
mi-ai modelat inima.
Ai format odăi secrete
le-ai umplut cu sentimente
cu sânge ce zvâcnește viață
în colțuri neimaginate.
Degetele Tale
ele singurele
au atins înlăuntrurile mele
cele mai mici
cele mai ascunse
cele mai sensibile.
mi-e însumi total necunoscute.
De aceea simt
când Tu mă cercetezi
când mâna Ta
îmi mângâie ființa.
Când degetele Tale
ating microscopice
universuri interioare
tresar
vibrez
ființa mea recunoaște
Ești Creatorul.
Când ai aruncat pe boltă
galaxiile și constelațiile.
Când Ți-ai întins degetul
și ai scris în ele taine.
Când ai ridicat din nimic
și ai așezat în neant
pământul
conținând în el însuși
lutul din care ai format pe om
Ți-a tremurat degetul?
S-a deșteptat în Tine durerea
a ceea ce avea să vie?
Ți-a căzut o lacrimă tăcută
din ochiul ce urmărește în caldă noapte
căprioarele născându-și tainic puii?


silvia-varvara seman

UNELTE

În luna februarie în America se celebrează Valentine's day. Legenda spune că ziua aceasta a fost religioasă, dar în zilele noastre, 14 februarie este sărbătorită și privită ca ziua îndrăgostiților. Toate magazinele expun și afișează articole care amintesc despre dragoste. Felicitări cu poeme și dedicații pline de afecțiune. Cutii cu ciocolată, de toate mărimile, buchete de trandafiri roșii, cu petale de catifea. Toate ca expresie a afecțiunii. Le primim și le dăruim celor pe care îi iubim, celor care ne înfrumusețează viața.

     Avem însă, lângă noi, mai aproape sau mai departe, persoane care ne irită. Nu le urâm dar îi suportăm cu greu. Prezența lor ne lasă extenuate, cu gândul că am făcut un act de martiraj. Ce facem cu ei? Sunt sigură că aveți și voi o așa persoană în viață. Care înțeapă mereu, care zgârâie finuț doar cât să sângerezi, care este abrazivă, ca glaspapirul, frecând fin, dar neplăcut și dureros. Persoana aceea este poate parte din familie și evitarea este imposibilă, sau este o persoană străină cu care ai contact zilnic datorită activității tale. Se întâmplă ca cei pe care-i iubim să aibe calități iritabile, pe care le acceptăm datorită iubirii, dar am trăi mult mai fericite dacă nu le-ar avea.
    Va-ți gândit că se poate ca noi la rândul nostru să fim cele care irită? Șmirghelul!? Știți ce este? Se folosește pentru a îndepărta părțile colțuroase, denivelările, pentru a netezi și lustrui. La finisarea unei lucrări.
,, Căci noi suntem lucrarea Lui, și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele." (Efeseni 2:10 )
     Tu și eu suntem o piatră în zidirea, în lucrarea Domnului Hristos, care pusă la locul potrivit, îmbină, ridică și întărește zidirea. De aceea Dumnezeu trimite în viața noastră glaspapir sau șmirghelul. Să îndepărteze colțurile, denivelările și să ne șlefuiască.
În lucrarea Sa de construcție se mai folosește și de alte ,,instrumente”. Ca să ne perfecționeze și să ne prelucreze.
Trimite peresoane care prin atitudinea lor, prin cuvinte ne amintesc mereu că nu suntem la înălțimea lor. Ne măsoară și... sistemul lor este propriu și exclusiv. Sunt la un nivel atât de înalt încât nimeni nu este capabil să mai ajungă atât de sus. Ne scot în evidență lipsurile și scurtimea și nu o fac într-un mod plăcut, ci cu aroganță și dispreț. Am numit această persoană, ruletă sau metru. Ai pe cineva în viață care-ți măsoară defectele? Sau cumva ești tu însuți o astfel de persoană?
   O altă unealtă care este folosită în zidire sau construcție este fierăstrăul, electric sau manual. Rolul lui este de a tăia, de-a scurta. Taie... fie valoarea nostră, fie elanul nostru. Cu zgomot fierăstrăul electric taie cuvintele noastre lasându-ne cu sentimente de inferioritate.
    O altă unealtă - persoană, folosită de Dumnezeu să ne prelucreze este ciocanul. Persoana care mereu ne dă în cap. Care crede că este singura care are dreptate și pe care dacă nu o agreezi, îți va arăta ea puterea și forța de care este capabilă.

    Fără discuție fie recunoști persoana de lângă tine ce fel de unealtă este, fie te recunoști pe tine în una dintre aceste unelte. Așa negative, nu te grăbi să te rogi, ca Dumnezeu să le depărteze. O prietenă dragă, care a trecut printr-o experiență similară s-a rugat înaintea lui Dumnezeu pentru înlăturarea unei femei iritabile din anturajul ei și Domnul a avertizat-o că va face ceea ce a cerut, dar că în locul ei va aduce una și mai iritantă. Răspunsul ei prompt a fost: Atunci las-o aici, cel puțin o cunosc, știu la ce să mă aștept!

    Persoanele - uneltele sunt în viața ta cu un scop bine definit, determinat și doar pentru un timp. Dumnezeu le-a pus acolo pentru că este interesat nu doar de comfortul tău, ci de transformarea ta. Numai persoana cu un caracter transformat, schimbat și desăvârșit se bucură de părtășie cu Dumnezeu. Dacă persoana din viața ta este glaspapir, Dumnezeu o folosește să-ți șlefuiască părțile colțuroase și să strălucești mai tare. Dacă ai în viață o persoană - ruletă, metru, Dumnezeu vrea ca tu să înveți să stai în picioare și să te măsori după ruleta lui Hristos, nu după a oamenilor. Dacă ai pe aproape persoană - ciocan, este pusă în calea ta ca să înveți că trebuie să fii puternic, inflexibil, gata de a ricoșa cu cuvinte de binecuvântare și laudă, mai repede decât să te lași lovit mereu și să te îngropi.
   ,,Ba mai mult ne bucurăm și în necazurile noastre; căci știm bine că necazul aduce răbdarea, răbdarea aduce biruința în încercare și biruința aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat."( Romani 5:3-4)
  ,, Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul și ca un ciocan care sfarmă stânca”? (Ieremia 23:29)
    În Evanghelia lui Ioan la cap 17:20-21 ne este prezentată rugăciunea Domnului Isus înălțată înaintea Tatălui ceresc pentru ucenicii Săi ,,Mă rog, nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor”. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu Tată ești în Mine și Eu în Tine, ca și ei să fie una în Noi”.(v 23) "Eu în ei și Tu în Mine, pentru ca și ei să fie în chip desăvârșit una, ca să recunoască lumea că Tu M-ai trimis și că I-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine."
     Tu și eu prelucrate, aduse la desăvârșire prin uneltele de perfecționare ne vom încadra perfect în lucrarea lui Dumnezeu. Unitatea noastră duce la desăvârșirea lucrării. Desăvârșirea sfinților duce la arătarea iubirii perfecte a lui Dumnezeu. Domnul Isus ne chiamă la o părtășie desăvârșită asemănătoare cu părtășia dintre El și Tatăl Ceresc. Unitatea în rugăciune, în luptă, în statornicia Duhului, la sfințirea  gândului, cugetului și trupului. Unitatea și desăvârșirea care vor arăta pe Domnul Isus Hristos, care va arăta că El trăiește în noi. Așa cum Domnul Isus a arătat lumii pe Tatăl. Dacă pentru desăvârșirea noastră va folosi glaspapir, fierăstrău, ciocan sau ruletă să-I mulțumim. Dumnezeu ne desăvârșește pentru Sine, pentru slava viitoare.

silvia-varvara seman

                                                                                           

  MINUNI MICI

Eram la prima mea călătorie cu avionul. Totul era neașteptat și-mi bombarda sistemul emoțional într-un flux continu. De sus priveam marea de lumini. Avionul se apropia de una dintre giganticele metropole ale lumii. New York! Soțul ne-a asteptat pe mine și pe micuțul nostru într-o mașină de care nu văzusem nici în filme. Un Buick sport ,,Regal Turbo” de care ne-am folosit în următorii ani să cunoaștem țara aceasta atât de întinsă.

    Era la începutul anilor 80 și America era în mijlocul unei crize economice. Pentru mine sosită din lagărul comunist era de neînțeles. Când aveam apă caldă din belșug zi și noapte? Când luminile străluceau până în colțurile uitate din deșert,din păduri sau munții? Când o dată pe săptămână mergeam la un magazin să facem aprovizionare și încărcam căruțul și frigiderul de lucruri care nu știusem că există? Când oriunde ne opream, puteam să încărcăm rezervorul mașinii cu benzină până dădea peste? Pentru mine era raiul! Ce criză? Nu simțeam criza economică.
   De ce duceam lipsă și ne era dor, era biserica, prietenii, familia rămase în țară . Făceam parte dintr-o bisericuță mică de aproximativ 50 de persoane. Deși trăiam în mijlocul celei mai numeroase populații române din diaspora biserica era mică. Ca să umplem dorul din noi, participam la convențiile care se țineau odată pe an. Ce bucurii! Ce fericire! Eram pe plan spiritual acasă. Am vizitat Chicago și Detroit la convențiile din anii 80. În anul 1987 am străbătut America ca să participăm la Convenția bisericilor penticostale din Portland, Oregon. Ne-am întors la NY și am fost urmăriți necontenit de amintiri. De frumusețea sălbatică a acestui colț de lume. De fețele prietenilor cu care am crescut de mici în acelasi oraș la a căror vedere vedeam România și de care ne-am despărțit cu greu. Atunci ca și acum la Portland erau un număr mare de hunedoreni. Am hotărât să ne mutăm la Portland, după aproape zece ani de ședere la New York. Nu ne-a fost ușor. Ne zmulgeam rădăcinile din nou lăsând locuri cunoscute, o biserică cu care am trăit momente de părtășie dar mai ales ne despărțeam din nou de frați și surori de sânge de cumnați și cumnate. Unul dintre gândurile care mă mângăiau era gândul la casa pe care o cumpărasem și care ne aștepta. În ea trăim și acum de aproape douăzeci de ani. Copiii s-au acomodat și-au găsit prieteni din familiile fraților români, s-au căsătorit cu timpul cu fete creștine românce. Pentru ei ,,aici” este acasă!
    Nu au fost toate lucrurile pictate în culori trandafirii. Biserica devenise neâncăpătoare așa că s-a hotărât cumpărarea unui teren și înălțarea unei biserici adecvate nevoilor crescânde. Participam în masă bărbații la lucru, femeile pregătind mese zilnice. Soțul meu a participat la lucrarea de construcție zilnic. Era domeniul și expertiza lui. Problema era că tot ce agonisisem pentru zile negre se scurgea repede. Aveam facturi, plăți și cheltuieli. Zilele se arătau tot mai negre, fără ca soțul să găsească o lucrare bine plătită. Nu era plătit de biserică. Munca era voluntară și în numele Domnului.  Începusem și eu businessul meu. Încercam zilnic prin telefoane la unele agenții de plasare să găsesc clienți dar pentru că eram începătoare nu aveam în îngrijire decât o persoană plătită de stat, adică foarte slab. Îmi amintesc zilele acelea, când Dumnezeu m-a învățat că El este în control. Tot ce se întâmplă, fiecare pas de pe calea vieții este sub privirea Sa și tot ce se întâmplă are un scop. Acela de a-mi pune credința deplină doar în El.
   Am pus la poștă factura de plată pentru curent și cu ea ultimii bani. Soțul era la biserică la lucru, copiii la școală. În disperarea mea, m-am aplecat deasupra chiuvetei unde spălam vasele și am strigat, literal cât m-a ținut vocea, spre Dumnezeu. Lacrimile curgeau șiroaie pe obraz. M-am rugat și am spus:"Te rog, Doamne adu-Ți aminte că ai promis că nu ne vei lăsa cu nici un chip. Omul tău a spus în Sfânta Scriptură ,,Nu am văzut pe copiii celui neprihănit cerșindu-și pâinea. Tăticul meu este om neprihănit. De când am deschis ochii a fost o mărturie a iubirii și ascultării de Tine. Doamne îndură-Te în ziua necazului și a nevoilor noastre. Am continuat cu treaba casei, rugându-mă continu. După o oră a sunat telefonul: "Doamnă am primit numărul acesta de la păstorul vostru de la biserica română. Am o lucrare de construcție și soțul dumneavoastră mi-a fost recomandat ca om harnic și priceput. Să mă caute la numărul de telefon...Soțul a luat legătura și chiar de-a doua zi a început lucrarea la familia aceasta. Era vorba de remodelarea unei case. O mătușă de-a lor murise și ei erau moștenitorii. Doreau să aranjeze interiorul și exteriorul și să o pună de vânzare. I-au cerut soțului să arunce tot din casă. Mobilierul era învechit, nefolositor și fără valoare. Casa a rămas goală despuiată de mobilier, de mocheta greu mirositoare. În cele două băi, au cerut să fie schimbat totul. Oglinzi, văni, chiuvete, wc. Totul mergea la gunoi. Sotul lucra intr-o baie. În timp ce se lupta cu oglinda care era lipită de perete, un pachețel mic, învelit într-un ziar îngălbenit a căzut jos. Soțul l-a ridicat, s-a uitat la ziar. Într-un colț a citit august 14, 1946. În pachețel era o sumă mare pentru noi. Când soțul a venit acasă, schimbat la față mi-a întins pachetul cu mână tremurândă. El nu a știut despre rugăciunea ridicata în taină nici despre strigarea către Dumnezeu care în bunătatea Sa, a pregătit încă din anul 1946 august 14 răspunsul la nevoia familiei mele. Nu suma de bani, care a fost binevenită mă face de câte ori îmi amintesc să plâng. Faptul că înainte să mă nasc să exist, Dumnezeu a văzut ziua necazului meu și a pregătit ieșirea din ea. Cine a pus banii înveliți într-un ziar cu data într-un colț, nu știa că este instrumentul lui Dumnezeu. Probabil ca toți oamenii i-a pus bine și a uitat de ei. Dar nu au fost uitați de Dumnezeu. L-a vremea potrivită au căzut jos împachetați frumos un dar neașteptat și nemeritat. Un răspuns la rugăciune. Să nu credeți că dacă suntem în America trăim fără griji sau probleme. Este tot pământ și pământul este sub blestem de la un capăt la celălalt. Și aici ne câștigăm pâinea cu sudoare, muncind din zori până noaptea, câte șase sau șapte zile pe săptămână.
     Promisiunile Domnului,,Preaiubiților Săi le dă pâinea ca în somn”rămân valabile. În ciuda condițiilor rămâne valabilă pentru noi. Mai ales în ultimi patru ani, de când economia americană a căzut la pământ, trăgând după ea economia mondială. Nu a fost zi în care să nu simțim purtarea de grijă a lui Dumnezeu care cu dragostea Sa de Tată ne binecuvinteaza mai mult decât merităm.
Mereu reamintesc celor din jur: "Nu ne va lăsa Dumnezeu! A fost cu Daniel în Babilon. Deși era sclav un prins de război mânca la masa împăratului. Iosif în Egipt nu numai că a avut el din belșug dar a salvat familia tatălui său pe frații lui cu întregile lor familii și întreg poporul Egiptean de la foamete".
    Tatăl nostru cel ceresc ne dă pâinea cea de toate zilele. Atunci când căutăm împărăția cerurilor ne dă toate celelalte lucruri pe deasupra. Toate aceste lucruri în iubirea Sa  nemărginită le-a pregătit pentru noi înainte de întemeierea lumii. Atunci când scria zilele noastre în cartea vieții, când se gândea la ființa noastră și ne număra firele de păr din cap. Dumnezeul meu, este Dumnezeul minunilor. Mari și mici. Pentru toate deopotrivă Îl laud și-L preamăresc. Aștept să pășesc spre cele viitoare, cu inima mulțumitoare și cu privirea ațintită la mâna Sa cea dreaptă, care binecuvintează, ocrotește, călăuzește și sprijinește pe cel în nevoie.

silvia-varvara seman

                                                                                              

GLASUL SLUJITORILOR

    Dumnezeu nu se repetă în minunile Sale. Are pentru fiecare ființă umană planuri și vorbește în diferite feluri. Folosește pe cine vrea, când vrea și unde vrea.  La folosit pe Eliazar în viața lui Avraam pentru binecuvântare și rezolvarea unor probleme vitale. În Genesa capitolul 24 în cele 67 de versete ne este prezentată plecarea lui Eliazar în căutarea unei mirese pentru fiul stăpânului său. Instrucțiunile lui Avram, găsirea fetei, semnele de recunoaștere, primirea în familia ei, chiar zestrea pe care Eliazar a plătit-o și cu care a împodobit-o pe aceasta.. În tot capitolul nu se pomenește numele robului, care se indentifică ,,Eu sunt robul lui Avram”. Comportamentul său denotă umilință. Lucrând pentru stăpânul său din dragoste.   Răsplătirea este mulțumirea sufletească. Să se uite la fața stăpânului să vadă aprobare și mulțumire pentru slujba ce-a făcut-o cu sacrificiu.

      După ieșirea poporului Israel din Egipt, aceștia au înaintat până au tăbărât în șesurile Moabului, dincolo de Iordan, în fața Ierihonului (Numeri 2:1) ,,Și Moab a rămas foarte îngrozit în fața unui popor atât de mare la număr. Ia apucat groaza în fața poporului lui Israel" ( Num. 22:3). Balac este împăratul Moabului și trimite după Balaam: "Vino, te rog să-mi blastămi pe poporul acesta, căci este mai puternic decât mine, poate că așa îl voi putea bate și-l voi izgoni din țară, căci știu că pe cine binecuvintezi tu, rămâne binecuvântat și pe cine blastămi tu este blestemat" ( Num 22:6).
Dumnezeu a zis lui Balaam: "Să nu te duci cu ei și nici să nu blestemi poporul acesta căci este binecuvântat" (Num 22:12).
După un inițial refuzat categoric, Balaam până la urmă pleacă cu căpeteniile lui Moab. Pe drum îngerul Domnului i-a ieșit înainte trimis de Dumnezeu care se aprinsese de mânie împotriva lui. Măgărița a văzut îngerul Domnului și de teamă  ba a luat-o pe câmp, ba i-a strâns piciorul de zid, în final să se culce la pământ. Balaam s-a aprins rău de mânie și a bătut-o. (Numeri 22: 28). Domnul a deschis gura măgăriței și ea a zis lui Balaam; ,,Ce ți-am făcut de m-ai bătut de trei ori”?
    Câtă mânie este în acest om, încât nu realizează la ce lucru neobișnuit și extraordinar este martor. Actele de neascultare ale magaritei au salvat viața stăpânului ei. Până când Domnul nu i-a deschis ochii dinauntru i-a vorbit și i-a arătat căci drumul pe care apucase era o cursă, Balaam nu a văzut decât ce văd ochii fizici. Când i s-au deschis ochii spirituali, l-a văzut pe îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă în mână, s-a plecat și s-a aruncat cu fața la pământ ( Numeri 22:31). Datorită măgăriței, faptului că s-a abătut din fața îngerului a fost salvat. Dumnezeu vorbește chiar printr-o măgăriță atunci când ochii spirituali sunt închiși.
        Dumnezeu l-a folosit pe Mardoheu, să o trezească pe împărăteasa Estera (Estera 4:14) ,,Cine știe dacă nu pentru vremuri ca acestea ai ajuns împărăteasă."
    S-a folosit de Etro să-i vorbească lui Moise ( Exod 18:13-26).
    Dumnezeu vorbește printr-o măgăriță, printr-o rudenie. Se folosește de slujitorii săi în diferite feluri, diferite împrejurări.
     Pe vremea proorocului Elisei, în Siria trăia un om tare viteaz. Era căpetenia oștirii, comandantul suprem al armatei. Era un om cu faimă și vază. Avea influență și avea trecere înaintea stăpânului său regele. Puterea îi era fără egal, averea colosală. Într-un cuvânt omul acesta era pe treapta cea mai înaltă socială din vremea sa . Dar... era lepros. Toată inteligența, toată averea, toată puterea, tot curajul, toate relațiile, sunt inutile în fața acestei boli. Naaman nu poate face nimic. Pe vremea aceea primul semn de lepră era privit ca o condamnare la moarte. Finalul însemna alungare din mijlocul familiei, a curții regale, a armatei. Despuiat de relații, de puterea fără egal, de averea colosală, de influență nelimitată, de faima națională, este condamnat la o moarte lentă.
Dumnezeu intervine. Vorbește. Nu prin proroc, sau măgăriță, nici printr-o rudenie de aproape. Dumnezeu vorbește printr-o fetiță, o roabă. Pe scara ierarhiei sociale Naaman era în vârful ei. Fetița roabă, prizonieră de război, era undeva la bază, nici măcar pe prima treaptă. Fără ca el să realizeze viața acestui om este în mâinile acestei roabe. Deși nu este obișnuit să asculte cu atât mai puțin de o sclavă, pentru că nu are ce face, Naaman primește sfatul ei apoi se duce de spune stăpânului său. Împăratul Siriei a zis: ,, Du-te la Samaria și voi trimite o scrisoare împăratului lui Israel." A plecat luând cu sine zece talanți de argint, șase mii de sicli de aur și zece haine de schimb. A dus împăratului lui Israel o scrisoare care glăsuia așa: "Acum când vei primi scrisoarea aceasta, vei ști că îți trimit pe slujitorul meu Naaman ca să-l vindeci de lepra lui”. Speranța lui Naaman si a celor din jur lui este mare. Naaman se folosește de relațiile sale. Stăpânul său, împăratul Siriei apelează la împăratul lui Israel. Și nu se duce cu mâna goală. Duce cu el 360 kg argint, 72 kg de aur curat și 10 haine de schimb regale ca daruri. Scenele se suprapun într-o repeziciune dramatică. Regele Israelului primește scrisoarea și se sperie din cale-afară. Într-un gest dramatic regele își rupe hainele. Pe vremea aceea când regele își rupea hainele, poporul devenea din cale afară de neliniștit. Încep să circule vești peste tot, la piață, pe câmp, pe străzi, la școli. Vestea ajunge până la urmă la Elisei care trimite vorbă regelui: "Lasă-l să vină la mine. Va cunoaște că este un proroc în Israel."
   Naaman sosește, cu alai mare, în carul lui, înconjurat de călăreți. Se oprește în fața casei lui Elisei. Așteaptă. Așteaptă...Devine nedumerit. Se întreabă dacă știe acest proroc că am venit?
Se aștepta  ca prorocul să-l întâmpine, să-i iese înainte cu pâine și sare. Credea că va aduna și alți proroci, un pic de fast, nu? Nu este el om cu vază? De ce oare îl ignoră?
   Adevărul este că avem în față o confruntare a doi oameni puternici. Unul, Naaman reprezintă puterea omenească, celălalt Elisei puterea Dumnezeiască.
    Naaman devine furios. Nu a fost destul că a trebuit să asculte de o fetiță roabă? Trebuia să fie ignorat și de proroc? În fața oamenilor săi? În fața întregului Israel? Când în sfârșit acesta decide să-l bage în seamă, nici măcar nu iese afară din casă, ca să schimbe câteva vorbe ca oamenii civilizați, ci trimite pe slujitorul lui, cu un mesaj degradant. "Dute și scaldă-te!... Scaldă-te, încă odată și încă odată. Scaldă-te de șapte ori! Și vei fi vindecat". Naaman vorbește de unul singur. Nivelul mâniei sale crește. ,,Nu este apă în Damasc? Abana și Parpar? Curate! Nu ca apa murdară a Iordanului!? Pentru apa asta murdară am adus cu mine 360 de kg de argint și 72 kg de aur? Furia l-a orbit și nu a auzit mesajul... "vei fi vindecat, carnea ți se va face sănătoasă." Naaman continuă șirul gândirii :"Iordan? Cine se crede... Ăsta? Elisei!Ăsta? Profet? Credeam că va ieși afară, va face câteva semne mari, va da din mâini, se va ruga, va striga, va ordona! Credeam că-mi va spune despre Dumnezeul lui, ce daruri să-i aduc, pe cine să omor pentru El. Îmi spune să mă spăl! Nu odată ci de șapte ori." Naaman merge plin de mânie vorbind de unul singur, rănit în mândria lui, în fala lui. Se simte umilit și înjosit.
Folosindu-se de alt slujitor Dumnezeu vorbește din nou lui Naaman. "Dacă Dumnezeu ți-ar fi cerut să faci ceva greu, să câștigi o bătălie, să dai averi, să cucerești o țară ai fi făcut-o imediat, fără ezitare. Ce îți cere Dumnezeu este un lucru mic. De ce nu-l asculți?"
    Se întâmplă și azi. Dumnezeu  cere un lucru mic. Un lucru care nu costă! Sub nivelul așteptării! Doar credință. Credință în Dumnezeu! Nu-ți cere Dumnezeu să faci ceva! Nici un sacrificiu monetar, nici un sacrificiu fizic. Doar să asculți de vocea Lui. Să te scufunzi în apă. Să-ți recunoști locul, să-ți pui deoparte faima, numele, averea. Să te dezbraci de tot bagajul tău uman ce l-ai adunat o viață, care ți-a dat siguranță. Apoi să pășești în apa Cuvântului, să accepți că ești lepros, bolnav. Este greu când întreaga viață ți-a fost plină de mândrie, autosuficiență, realizări obținute printr-o muncă și voință puternică.
     La fel de greu i-a fost și lui Naaman. Cum să asculte de cei mici? De cei neânsemnați? O fetiță sclavă?
    Dumnezeu dorește să atingă inima lui. Vrea să se întâlnească cu el acolo unde El vrea, când El vrea. Vorbește prin vocea unor oameni aflați cel mai jos pe scara ierarhiei sociale. Dacă va fi vindecat, sau nu, depinde de Naaman. Numai dacă i se va muia inima la vocile și sfaturile slujitorilor săi, dacă se va supune și se va duce la Iordan. Într-un târziu comandantul suprem al armatei siriene se dezbracă de hainele sale și intră în apă. Pielea lui după cele șapte scufundări s-a făcut ca de bebeluș. Curată, nouă. Când a ascultat, fără fanfara pe care și-o imagina el s-a împlinit minunea. Nu i-a căzut doar lepra. I-au căzut solzii de pe ochi. Vede că nu este alt Dumnezeu, înafară de acest Dumnezeu. Dumnezeul lui Israel. (2 Împ 5:15) .
      Dacă aș fi fost eu în locul micuței roabe mi-ar fi fost milă de Naaman? A venit cu armata lui asupra poporului și a luat-o cu forța din mijlocul familiei. A smuls-o de lângă mama și tata, de lângă surorile și frații ei. Răpită din locul care era pentru ea sânul lui Avraam. Acum sclavă în casa lui Naaman, cu toate visele de viitor năruite, fără speranțe unui cămin propriu, a unei vieți libere, de unde găsește putere să-i împărtășească secretul care a adus vindecarea? Vindecarea lui Naaman nu s-a produs datorită scufundării, ci datorită ascultării. A ascultat de vocea fetiței roabe, a ascultat de cuvintele robilor.
    Dumnezeu vorbește când într-un fel când în altul. Noi așteptăm o apariție miraculoasă. Vrem să vedem vizibil mâna lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu se folosește de oameni, mici, fără nimic spectacular și este greu să acceptăm că El este Cel care ne vorbește prin ei. Vrem să apară un înger care să ne vorbească.  Vrem să fim vindecați dintr-o dată prin punerea mâinilor. Este extraordinar. La fel de extraordinar este când Dumnezeu ne vorbește prin solii Săi preferați. Oamenii! Oameni normali ca cei de lângă noi. Este același Dumnezeu acum ca și în trecut. Metoda Sa este aceeași. Să ne deschidem ochii spirituali să vedem și să credem că este miraculos și spectacular când ne vorbește prin oamenii de lângă noi. Dumnezeu dorește să ne dea vindecare fizică, emoțională și spirituală ca lui Naaman, să ne scape de moarte ca pe Balaam, să aducă binecuvântarea în viețile noastre. Printr-o măgăriță, printr-o fetiță, printr-o rudenie.

silvia-varvara seman

                                                                                   

   

   SLUJIREA MEA

      Trăim în secolul descoperirilor uluitoare în toate domeniile. Suntem în secolul informaticii, a expedițiilor în spațiu, secolul culturii și a unei civilizații care tinde spre aprofundarea cunoașterii umane, în toate domeniile. Cu toate acestea, regretabil, trăim în secolul în care valorile umane, moralul ei, spiritualitatea ei, suferă o profundă alterare și denegrare. La sfârșitul vremurilor pe care le trăim, forțele malefice, ale întunericului se zbat din răsputeri să înșele și să câștige multe suflete. (1 Petru 5:18),,Potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale, ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită”.

     În era maximei amăgiri, Biserica prezintă cea mai puternică reacție împotriva forțelor întunericului. Reacția se produce prin cunoștință de cauză. Reacția Bisericii este pregătirea, prin cunoașterea și aprofundarea cuvântului. Studierea cuvântului ne va înputernici să reacționăm corect imediat împotriva celui rău. Cu sabia cuvântului, ne apărăm și atacăm în același timp. De aceea educarea personală și a celor din jur, generațiile de viitor în special, este imperativă. Această misiune sacră și minunată revine învățătorului creștin. Care poate fi oricine, provenit din orice domeniu al vieții, având un foc nestins de dedicare și apropiere de Domnul Isus Cristos și care dorește să învețe pe alții Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia indică clar responsabilitatea de a învăța pe alții. Nu toată lumea posedă acest dar menționat în Noul Testament. Chiar dacă nu ești înzestrat cu acest dar, nu ești scutit de datoria împărtășirii Vestei bune celor ce nu o cunosc.
    Importanța poziției învățătorului creștin este abordată de Pavel ( Romani 12:7) ,, Cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui; Cine învață pe alții să se țină de învățătură”. Responsabilitatea învățătorului este mare (Iacob 3:1) ,,Frații mei să nu fiți mulți învățători, căci știți că vom primi o judecată mai aspră”.
   Chemarea de a-i educa pe alții implică mari responsabilități. Multă cercetare interioară. Multă rugăciune. Mult plâns. Multă luptă. Pentru mine ca femeie, dacă nu ar fi fost Duhul lui Dumnezeu, chemându-mă direct, spunându-mi să lucrez,să lucrez, să lucrez, ar fi fost imposibil să fac, ce fac. După încercarea prin care m-a trecut Domnul, cu lacrimi de iubire și recunoștință am spus:Voi face tot ce-mi spui, mă voi duce, unde mă vei trimite.
  (1 Cor 12:28) ,,Dumnezeu a rânduit în Biserică întâi apostoli, al doilea proroci, al treilea învățători, apoi pe cei ce au darul minunilor, apoi pe cei care au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor și vorbirii în felurite limbi”.
  Personal nu am terminat o școală teologică de înaltă educație, de aceea știu că Dumnezeu mi-a dat darul învățăturii. Aici este o întreagă poveste de spus și am să o fac cu altă ocazie. Semnul acestui dar a fost și este, un neastâmpăr, o sete și căutare după cuvânt. Apoi cercetarea, rugăciunea și meditația. În final Duhul Sfânt șoptindu-mi și trecând prin suflet, prin inima mea învățăturile. Acum intervine neastâmpărul. Nu pot să stau fără să împărtășesc rezultatul. Știu că pe mine Dumnezeu m-a chemat să învăț femeile. Să le aprind în inimă o dragoste, un dor adânc după iubirea dintâi, pentru Mirele ceresc. Iar celor risipitoare să le spun că Tatăl Ceresc, nu a încetat iubirea sa, că zilnic iese pe drumuri, uitându-se cu mâna streașină la ochi, să le vadă întorcându-se acasă. Chiar dacă fratele mare se va supăra, se va umfla în pene, Tatăl nu va face nici un reproș, nici o condamnare. Trecută de încercare, una din cele mai zguduitoare și adânci experiențe, înțeleg de ce Dumnezeu m-a trecut pe acolo. Ca să mă transforme și să mă curățească, pentru că cel ce învață, trebuie să se țină de învățătura pe care o dă altora, trebuie să trăiască în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. Procesul învățării pe alții este influențat de apropierea de Dumnezeu zilnică. Învățătorul poate să învețe mult, dar în final aprox 10% din ceea ce spune va rămâne cu cei pe care i-a învățat. Dar ceea ce face să rămână și cel mai important, care va avea o influență mai pronunțată asupra lor, este trăirea personală. Dacă cel care învață nu trăiește în armonie cu învățătura pe care o dă, rezultatul va fi diminuat s-au chiar fără efect. Nu doresc ca condamnarea din Matei 15:9 ,, Degeaba mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești”...să mi se aplice mie. Nu doresc ca ceea ce fac să fie degeaba. De aceea iau în serios acest dar, această binecuvântare. Citesc zilnic din Cuvântul Lui. Nu numai că doresc să am o bună cunoaștere a materiei pe care o predau ci pentru că sunt fascinată de Biblie. Când mi se deschid ochii spirituali și văd un lucru pe care nu l-am mai văzut înainte mă simt ca un copil, în dimineața zilei de naștere. Plină de așteptare, de bucurie, dar și de teamă neîntemeiată. Aștept daruri nemeritate, sunt plină de bucuria Duhului Sfânt și teama este pentru a nu amesteca divinul Cuvântului cu slăbiciunile mele. Mă rog mereu pentru înțelepciune. O înțelepciune duhovnicească, spirituală. Sunt asigurată că Dumnezeu mă ascultă și mi-o dă în fiecare zi. Nu doresc prin neștiința mea să-L fac de rușine. Mă pregătesc intens. Am materiale auxiliare. Diferite translatări de Biblii. Chiar una de la martori și una de la mormoni. Am biblia zis bogată, în românește. Citesc în românește și engleză. Am primit cadou un dicționar biblic pe care nu-l pot ridica singură, am câteva concordanțe în românește și în engleză, nenumărate cărți cu poeme, cu cântări și imnuri, nenumărate studii biblice, reviste, publicații. Când un cuvânt, o frază, un pasaj, sar de pe paginile bibliei, le consider mesaje de iubire de la Tatăl Ceresc. Sărutări sfinte. Caut referințe, opinii diferite asupra lor. Încerc să înțeleg contextul. Impactul cel va avea asupra ascultătoarelor. Vreau să merg împreună cu ascultătoarele mele, în prezența lui Dumnezeu. Pentru mine clipele petrecute în prezența lui Dumnezeu, adunate împreună, într-o unitate a sufletelor sunt clipe răpite vieții pământești. Simt transformarea lor în clipe eterne, într-o lume cu limanuri diferite. Clipele cufundate în învățarea Cuvântului sunt clipe care le luăm înapoi din viața mortală și le facem nestemate cu care împodobim veșnicia. De câte ori suntem adunate pentru învățătură, chiar puține la număr se scriu cărți de aducere aminte în analele istoriei cerurilor (Maleahi 3:16).
   Surorile din Biserica pe care o frecventez se întâlnesc de două ori pe lună. Într-o miercuri pentru rugăciune și în următoarea pentru studierea cuvântului. Lucrarea femeilor este parte integrală din lucrarea de slujire a bisericii locale. Scopul bisericii este scopul surorilor, iar scopurile lor sunt calea de a împini marea trimitere și marea împuternicire. Dumnezeu rezumă lucrurile bisericii sale la două îndatoriri.( Matei 28:19-20 ),, Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt și învățați-i să păzească tot ce v-am porunci. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul viacului. Amin!”.
    Domnul mi-a pus în inimă responsabilitatea de a câștiga pentru El orice suflet, de a îndemna, de a trage, de a înpinge pe cei ce sunt șovăielnici sau descurajați. Pe cei care au pierdut viziunea călăuzirii și care au uitat cine îi așteaptă la sfârșit de drum. Pavel spune în (Efeseni 4:12-13) ,, Pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului Lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturi plinătății lui Hristos”.
    Nu ne desăvârșim toți deodată, nu vom ajunge toți la starea de oameni mari, deodată. Dar prin unitate a credinței și cunoștinței Fiului lui Dumnezeu vom putea sluji. Cunoștința se face prin căutare asiduă și prin descoperirea Duhului Sfânt. Eu cunosc o literă, tu cunoști o literă, adunându-le laolaltă vom face un cuvânt. Cuvânt cu cuvânt, vom avea o frază. Care ne va spune gloria, splendoarea, minunăția lui Dumnezeu. Mulți citesc dar puțini înțeleg. Mulți văd dar puțini înțeleg. Numai atunci vom înțelege când ne va fi inima tăiată împrejur și numai atunci vom vedea cu adevărat când ni se vor deschide ochii spirituali. Doamne dă-mi o inimă după voia Ta. Dă-mi lumină și ochii ca să Te văd pe Tine. Dă-mi înțelepciune și duh de discernământ ca să pot judeca ce este bun, de la Tine și nu ce vine din firea mea. Doamne ajută-mă să stau în umilință și smerenie la picioarele Tale, să-mi duc darul pe altarul bisericii fără vină, fără adăugiri omenești. Ajută-mă ca o mlădiță să stau în vița de vie, lipită de butucul vieții ca să pot primi seva dătătoare de viață. Împreună cu alte mlădițe să dăm mult rod. La vremea potrivită să sărbătorim împreună cu sfinții belșugul roadei sfinte. Gândurile mele, scrierile mele le înțeleg ca dar al lui Dumnezeu. Felul în care El ma chemat să-i slujesc. Slujirea mea devine închinarea mea.

silvia-varvara seman

   

                                                                                

JEHOVA- JIREH

Ana a primit mașina de spălat haine, cu perechea ei, mașina de uscat, cadou de la părinții ei, în ziua nunții. Sunt mulți ani de atunci. Nu se miră că mașina de spălat nu mai lucrează. A folosit-o zilnic. Cu patru copii, hainele murdare, adunate movilă în fiecare seară, era nespus de mulțumitoare pentru ajutorul prețios. Privind cum grămada se ridica tot mai sus, mai înaltă, nu-și putu abține lacrimile. Să cumpere o mașină nouă este o imposibilitate. Singurul lor automobil, pe care soțul îl folosea să meargă la lucru, este în atelierul de reparații auto, chiar azi trebuia scos și toți banii puși deoparte pentru urgențe vor fi înghițiți, de nevoia aceasta.

    Spălând teancul de vase din chiuvetă, mintea Anei alergă la Dumnezeu. El este Cel care a purtat de grijă în vechime lui Avraam care ca să-i încerce credința a cerut să-l aducă jertfă pe Isac, singurul lui fiu. De ce această cerere? Pentru încercarea credinței. Ca să vadă cine este de importanță primordială în viața lui. Ana își amintește tremurând cum Avram a ridicat cuțitul ca să-l aducă jerfă pe Isac, dar a fost oprit de îngerul lui Dumnezeu. Acesta îi arătă berbecul din tufiș, care va înlocui pe Isac. A fost o coincidență? Un berbec, chiar când este nevoie de o jertfă? Nicidecum. Era purtarea de grijă a Tatălui Ceresc. Avram recunoaște lucrul acesta și pune locului numele; ,,Domnul va purta de grijă”. Iehova -Jireh. Domnul v-a purta de grijă! Este posibil? Nu doar o,,speranță”? Domnul poartă de grijă și în zilele noastre, gândi Ana îngenunchind lângă ghiuvetă cu lacrimi pe obraz. Când a terminat s-a ridicat grăbită. Deja era în criză de timp. Copiii vor întârzia la școală. Nu știa că berbecul ei era pe holul școlii așteptând-o. Acolo a întâlnit-o pe una dintre prietenele ei bune. Aceasta a observat ochii roșii de plâns ai Anei și a întrebat-o blând: Care-i problema? Pentru o secundă Ana a ezitat dacă să-i spună sau nu. Umilitor și neașteptat a izbucnit în lacrimi. Când prietena ei a cuprins-o de umeri  și-a spus focul. Fața prietenei s-a luminat de un zâmbet ,,Ana”! Am să-ți dau mașina mea de spălat. Crezând că nu a auzit bine Ana o privește pe prietena ei cu ochii mari. Nu pot să iau mașina ta! Cu ce vei spăla?
 -Soțul meu a primit un serviciu foarte bun la alt spital și ne mutăm. Casa are mașină de spălat, de uscat, aragaz, frigider, nou nouțe. Nu putem să le luăm pe cele vechi. Ana știa că prietena ei le cumpărase cu doi ani în urmă. Aproape noi! Dacă dorea le putea lua pe amândouă, fără bani. Acolo pe holul școlii Dumnezeu a purtat de grijă. Ana a învățat cât de interesat este Dumnezeu de nevoile ei. Mici sau mari.

silvia-varvara seman

                                                                           

O RUGĂCIUNE ADÂNCĂ

     Părinte ceresc! Ajută-mă să-mi amintesc, că cine mi-a tăiat calea la cotitură de a trebuit să frânez atât de brusc, că s-au răsturnat toate lucrurile din portbagaj, este o mamă singură care a lucrat din zori până seara, iar acum aleargă spre casă să pregătească cina pentru familie, să ajute copiii cu lecțiile de casă, să spele vreo două mașini de haine pentru mâine și să le citească o poveste copiilor înainte de culcare.
    * Ajută-mă să-mi amintesc;  Că tânărul acela tatuat, cu cercei în urechi și în nas, care plătește la casă cu mărunțiș este un tânăr student de douăzeci de ani, care nu poate dormi din cauza îngrijorării dacă a luat sau nu examenul. Examen de care depinde, dacă ia s-au nu bursă, semestrul următor. Bursă de care depinde dacă mai continuă s-au nu la facultate. Facultatea care v-a determina ce fel de viitor v-a avea.
   * Ajută-mă să-mi amintesc;  Că toți copiii străzii, care cerșesc banii în același loc, zi de zi ( deși ar putea să lucreze) sunt sclavii unor adicții, pe care eu nu mi le pot imagina nici în cele mai urâte vise.
   * Ajută-mă să-mi amintesc;  Că acest cuplu, care abia merge pe alee, încurcând și încetinind fluxul de oameni ce-au ieșit la aer liber, când se opresc să-și zâmbească, încearcă să se încurajeze unul pe altul deoarece mîine, ea se va interna la spital la secția de oncologie și nu știu când se vor mai putea plimba pe aleile parcului.
  * Ajută-mă să-mi amintesc;  Cuplul care împing căruțul fetiței lor, încurcând fluxul cumpărătorilor în fața rafturilor, s-au oprit ca să decidă împreună ce să cumpere pentru micuța lor fetiță: mâncare s-au pampers.
  * Ajută-mă să-mi amintesc;  Că tu Tată Ceresc, ne dai zilnic cel mai minunat dar, acela al iubirii Tale. Că nu este deajuns să le spunem doar despre dragostea Ta, dacă nu întindem o mână de ajutor celor în nevoie. Deschide inimile noastre nu numai pentru cei din familiile noastre, cei mai apropiați dar și pentru restul omenirii. Tu ai murit pentru toți.
     Ajută-ne să nu ne pripim în judecata noastră, să fim înțelegători, înceți la mânie, iertători, plini de îngăduință și de iubire.

silvia-varvara seman

                                                                                    

                                   LEGĂMINTE

      Dumnezeu are scopuri veșnice, prestabilite înainte de a crea ființa umană. Planurile Sale veșnice ne sunt revelate prin Cuvântul Sfânt și este centrat în jurul unor legăminte.
Primul legământ pe care Dumnezeu l-a încheiat cu omul a fost rostit în grădina Edenului. În acest legământ perpetuarea binecuvântării a creșterii spre perfecțiune și a vieții lungi depindea de om. Când a călcat legământul ființa umană a căzut de la starea sa glorioasă din intimitatea cu Creatorul său, omul a murit din punct de vedere spiritual și a tras și prăbușit întreaga rasă umană în blestem și moarte. Noi toți ființele umane născuți din Eva mama tuturor celor vii suntem moștenitorii legământului Adamic.( Gen 3: 17-19)" Omului i-a zis: Findcă ai ascultat de glasul nevestei tale și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem: ,,Să nu mănânci deloc din el, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă, să-ți scoți hrana din el în toate zilele vieții tale, spini și pălămidă să-ți dea și să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat, căci țărână ești și în țărână te vei întoarce”. Purtăm de la Adam moartea în codul nostru genetic. Sentința divină a rămas definitivă și se perpetuează asupra ființei umane aducând un climat de suferință și necaz. Pe lângă faptul că este partenera bărbatului la suferințele lui femeia are un jug mai greu de purtat. ( Gen 2:15) Femeii ia zis: ,,Voi mării foarte mult suferința și însărcinarea ta: ,, Cu durere vei naște copii și dorințele tale se vor ținea după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine”. Femeia naște copii cu durere. Femeia este dependentă de bărbatul ei și trebuie să se subordoneze lui.( Efeseni 5:22-23). ,,Nevestelor fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului, căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul bisericii, El Mântuitorul trupului”. Datorită neascultării, prin cădere omul a dezvoltat nevoia de restaurare a stării dintâi. Are nevoie să fie născut din nou. În Gen 3:15b apare prima dată vestea bună...,,îți va zdrobi capul și tu îi vei zdrobi călcâiul”.
   Satan, șarpele v-a fi învins. Răscumpărarea și rezolvarea problemei umane se v-a face prin coborârea Dumnezeirii în lumea omului. El Cel necuprins, nemărginit, va deveni o celulă v-a îmbrăca haina de om, v-a deveni sămânța femeii și v-a muri pentru om.
      Eu port în mine aceste legăminte. Ca femeie identitatea mea depinde de bărbat. Un bărbat care mi-a dat viața. Am trăit sub aripa lui până la căsătorie când am trecut sub autoritatea soțului meu. Ca femeie sunt dependentă de soțul meu. Nu am o identitate de sine stătătoare. Legământul călcat și apoi blestemul Evei le-am simțit de trei ori. Am născut în dureri trei băieți. La nașterea lor durerea a fost elevată și bucuria euforică, când pentru prima dată am strâns la piept trupul, urmașilor. Am fost părtașă la un act supranatural. Venirea pe lume a unui copil este un legământ însoțit de blestemul durerii care stă în picioare de la facerea lumii. Toate femeile devin părtașe acestui legământ și blestem.
     Sunt opt legăminte în Sfânta Carte. Unele condiționate altele necondiționate. Legămintele generale și valabile pentru întreaga omenire, edenic, adamic, legământul lui Noe. Toți oamenii pot vedea curcubeul, indiferent de credința și religia lor.
    Prin Avraam, Dumnezeu face începutul unui legământ pentru binecuvântarea din belșug, binecuvântarea cu urmași, binecuvântarea pentru alții și un nume mare. Nu celebru sau faimos știut de o generație ci mare. Amintit peste veacuri cu referințe... Credința lui Avraam. Dumnezeul lui Avraam. Părinții noștrii Avraam, Isac și Iacob. Avraam capătă asigurarea că urmașii săi vor fi un popor deosebit între popoarele lumii și vor fi sursa de binecuvântare pentru ele. ( Gen 12:2-3) ,,Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta, îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare, voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”.
    Prin Israel va fi dată o altă revelație despre dragostea Dumnezeului celui viu și adevărat despre care vor vorbi și profeții. Prin Israel va fi dăruit lumii cuvântul scris, biblia. Dintre copii lui Israel se va naște Mântuitorul întregii lumi. Legământul lui Avram este un legământ necondiționat;
( Gen 15:1) "După aceste întâmplări Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie și a zis ,,Avrame, nu te teme”, ,,Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea mare”.
    Ca și Avram am ieșit din țara mea, dintre rudeniile mele, din casa în care am crescut și am plecat până la capătul pământului, într-o țară cu limbă străină și obiceiuri străine. Îmi amintesc că la plecarea din țară pe peronul gării erau peste două sute de persoane. Prieteni, rudenii, cunoștințe. Cercetam fețele tuturor celor prezenți dornică să duc în inimă amintirea chipurilor lor. Am plâns cu amar despărțirea dar Dumnezeu a fost bun și milos cu mine și familia mea. Ne-a dat sănătate, frați și surori, binecuvântări materiale. Familia s-a înmulțit. Copiii au crescut, s-au căsătorit și vedem viitorul neamului. Sunt nespus de mulțumitoare pentru purtarea de grijă a Tatălui Ceresc, pentru lucrurile mici și mari. Dar cea mai mare bucurie pentru mine este apartenența la familia cerească. Știu că sunt parte din trupul lui Cristos. O păcătoasă răscumpărată prin sângele Mielului. Promisiunea lui Dumnezeu pentru Avraam (Gen 15:1b),, Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare” este valabilă pentru mine. El este răsplata mea și este foarte mare.
      Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu noi a fost stropit de sângele Sfânt al Mielului divin. Prin El am primit dreptul la legământ, prin sângele Său am fost înfiați și am devenit copiii Tatălui Ceresc. Domnul Isus este răsplătitrea noastră cea foarte mare oferită și pornită de la tronul divin. Răsplătirea credinței noastre este Domnul Isus Cristos. Mai prețios ca toate bogățiile mai mângăietor decât mângăierea unei mame. Nu pot să-mi imaginez viața fără prezența Sa zilnică. Nu pot să-mi imaginez ființa golită de prezența Sa. Te îndemn ca cineva care simte prezența sfântă în inimă și viață să-l rogi pe Domnul să vină în inima ta. El va veni cu legămintele iubirii va umple inima ta de prezența Sa de fericirea nemărginită. El va deveni scutul tău și răsplătirea ta cea foarte mare.

                             

                                                                                        

                             SCHIMBUL DE NOAPTE

    Eram adolescentă pe la sfârșitul anilor șaptezeci. După terminarea școlii generale am dat examen la un liceu de profil industrial. Orașul natal era puternic industrializat și locurile de muncă pentru femei erau limitate. La combinatul siderurgic din oraș posturile pentru femei erau mai mult anexe, care serveau pe muncitori. După câteva luni de practică la locul de muncă, deși era o secție de muncă ușoară- electrotehnică, fiind înconjurată numai de bărbați, mi-am schimbat profilul. Am lucrat timp de doi ani la o fabrică de industrie ușoară, unde procentul muncitoarelor - femei era de 99%. Am făcut o greșeală enormă. Am descoperit că femeile au limba mai ascuțită, vocabularul mai murdar, ghiare mai lungi, care știu să lovească mai adânc decât bărbații de care fugisem. Lucrul care a agravat lucrurile pentru mine au fost schimburile. În special cel de noapte. Din cauza lui am gustat emoțiile echilibrului nebalansat. Stăteam alertă și atentă noaptea și trebuia să dorm ziua. Ochii mei urmăreau mișcările sacadate, repetate ale mașinilor, când normal alți ochi se închideau legănați de vise. Nu eram singură în hala mare ci înconjurată de alte femei.

    Nu eram singurele care lucram noaptea. Ca noi erau sute. Brutari  în miezul nopții frământând aluatul, dând formă pâinii, care în zori va fi scoasă aburindă din cuptor satisfăcând nevoii primordiale.
Cadre medicale, călcând grăbite pe holurile spitalelor spre saloane, cu ochii lor alerți cercetând fețe crispate de dureri ascunse, schimbând pungi intravenoase, aducând alinare temporară. Soldați tineri, care zgribuliți sub hainele aspre schimbă arma de pe un umăr pe altul, căutând în depărtare să deslușească umbre neexplicabile. Să-și odihnească ochii măcar pentru un minut este inadmisibil. Viața camarazilor a celor de același neam depinde de vigilența.
      Odată cu plecarea din țară am lăsat în urmă orașul, fabrica și schimbul de noapte, sau așa am crezut, naiva de mine. 
    După nașterea copiilor mei schimbul de noapte a devenit o rutină. Involuntar mă trezeam la cel mai mic scrâncet și a rămas peste ani întipărit în sistemul meu nervos, somnul vegheator. Dormind pe jumătate. Alertă.
"Cel ce te păzește nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzește pe Israel (Ps 121; 3b-4)".
Ce gând mângăietor! Ce promisiune liniștitoare! Dumnezeu este ocupat veghind. Ocupat cu lucruri care depășesc înțelegerea mea. Nu neaparat ocupat cu supranove, cu galaxiile îndepărtate, cu oștirile stelelor cerurilor, cu armatele îngerilor. Dumnezeu este ocupat cu mine. Nu dormitează, nu doarme, stă treaz, veghind la căpătâiul meu, gândindu-Se la mine, făcând planuri. Când este vorba de ființa mea, de ființa ta, Dumnezeu nu-și închide ochii nici chiar pentru o secundă. Eu depind de aceasta. Mă încred în El, în planurile Lui pentru mine.
,,Eu știu gândurile pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și-o nădejde."(Iermia 29:12) Primul lucru când deschid dimineața ochii îmi amintesc și îi mulțumesc pentru că a stat treaz toată noaptea, veghind la capul meu. ,,Mă culc, adorm și mă deștept iarăși căci Domnul este sprijinul meu( Ps 3:15). "Eu mă culc și adorm în pace căci numai Tu Doamne îmi dai liniște deplină în locuința mea" ( Ps 4:8). De multe ori repet cuvintele regelui-poet David care s-a agățat în timpurile tumultoase, în anii tulburi, de versetele acestea. Când nu pot dormi noaptea îmi sunt sprijin capului. Când adorm mă însoțesc pe cărările viselor. Sunt încredințată că Domnul veghează. Mă culc și mă scol. De multe ori când viața nu-mi este plină de pace, când mă clatin și îmi pierd echilibru, întind mâinile să găsesc un sprijin. Să fiu sinceră am avut clipe în viață când nu L-am simțit aproape. Am căutat în întunericul din jurul meu, în durerea mea și nu am văzut nimic. Nici măcar iluzia unei umbre mișcându-se, nici măcar adierea unei atingeri ușoare.
       Cu inimă grea priveam în jur și vedeam viața altora, o aventură necontenită, auzeam cum vorbeau despre adevăruri adânci pe care Dumnezeu i-a învățat, cântări de mângăiere șoptite de Duhul lui Dumnezeu, cuvinte înțelepte. Inima în mine ardea de gelozie. De ce în viața lor, Doamne? De ce nu lucrezi în viața mea? Care este planul Tău pentru mine? Dacă Dumnezeu lucra în mine nu vedeam, nu simțeam. Lucrarea se făcea prea subtil pentru percepția mea, prea încet pentru așteptarea nerăbdătoare. Ce fac în situații ca  aceasta? Mă voi îndoii de promisiunile ce Mi le-a făcut? Nu este El credincios în toate? Nu a promis El (Iosua 1:5b și 6 a). ,, Eu voi fi cu tine... nu Te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.... Întărește-te. Înbărbătează-te”.
   Mă zbat în întuneric. Ca bobul de grâu de sub glie să mor față de ce este vechi să încolțesc o nouă roadă. Mă zbat să cresc să mă maturizez spiritual.
    Poate ești în aceiași situație. Poate și mai greu. Aștepți o  schimbare dinafară. Să vezi ceva diferit în viața ta, în circumstanțele tale. Poate ești prinsă de o adicție. Ceri printre hohotele de plâns în tăcerea nopții udându-ți perina de lacrimi, eliberarea care nu vine. Poate te rogi pentru reântregirea familiei tale. Dorești să te întorci la prima dragoste atunci când totul părea și era posibil alături de cel ales. Poate aștepți de ani întoarcerea unui fiu sau a unei fice risipitoare. Te rogi cu lacrimi amare dar locul la masă rămâne gol. Poate ai lucrat din greu și circumstanțele vitrege au făcut să pierzi ceea ce ai adunat cu transpirație și muncă istovitoare. Poate te afli într-un loc și situație deplorabilă unde nu dorești nici dușmanilor să ajungă. Ai cerut cu inimă uscată o re-înviorare un început nou dar ești înconjurată de tăcere și întuneric.
Chiar dacă nu se vede nimic în întuneric chiar dacă nu simți adierea vântului de libertate ridică-ți ochii ,,căci ajutorul vine de la Domnul" ( Ps 120:2). Așteptarea aceasta în tăcere în întuneric lucrează în mine și în tine răbdare. ,,Stim că necazul aduce răbdare iar răbdarea aduce biruința în încercare" (Romani 5:3-4).
Temperamentul meu este impulsiv și m-am rugat pentru răbdare. Crezând și așteptând ca Dumnezeu să mi-o toarne în mine peste noapte. Au trecut încercări multe peste mine ca să pot spune, am răbdare,să crească în mine răbdarea, să aștept împlinirea promisiunilor sale chiar în întuneric chiar în miezul nopții.
      Dumnezeu lucrează și în circumstanțele tale. Dumnezeu simte durerea ta și-L doare cum te doare pe tine. Știe sentimentele de singurătate prin care treci și-ți spune că este prietenul tău cel mai apropiat. El poate să umple golul din tine. Dumnezeu vede rănile tale sângerânde sau cicatrizate. Nu doar pe cele din trupul tău. El vede și rănile ascunse ale sufletului. El poate să le vindece. Dumnezeu este ocupat zi și noapte împlinind planurile sale pentru noi. Chiar dacă nu simțim nimic Dumnezeu nu doarme, El veghează. Clipă de clipă lângă mine. Lângă tine.

                                                                                     

FICĂ AROGANTĂ

    De bună seamă a-ți auzit de pilda fiului risipitor:( Luca 15:11-32)

   El a mai zis; ,,Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: ,,Tată dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine”. Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul, și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea, ducând o viață destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele, pe cari le mâncau porcii dar nu i le da nimeni. Și-a venit în fire și a zis: ,,Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, și-i voi zice: "Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi”. Și s-a sculat și a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: "Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău”. Dar tatăl a zis robilor săi: "Aduce-ți  repede haina cea mai bună, și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare. Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l. Să mâncăm și să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit”. Și au început să se veselească. Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit și s-a apropiat de casă a auzit muzică și jocuri. A chemat pe unul din robi, și a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns: ,,Fratele tău a venit înapoi, și tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a găsit iarăși sănătos și bine”. El s-a întărîtat de mânie, și nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieșit afară, și l-a rugat să intre. Dar el drept răspuns a zis tatălui său: ,,Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani, și niciodată nu ți-am călcat porunca; și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat vițelul cel îngrășat”. ,, Fiule”, i-a zis tatăl, ,,tu întotdeauna ești cu mine și tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, și a înviat, era pierdut și a fost găsit”.
   Sunt sigură că vi s-a muiat inima si vi s-au umezit ochii. Multe persoane se recunosc și identifică cu fiul risipitor. Oaia neagră a familiei! Care a crezut că știe totul și poate totul. Care a plecat de acasă, ca să nu mai vadă fața tatălui său, privindu-l cu dragoste. Să nu mai simtă clipă de clipă mustrarea de cuget când îl vede lăcrimând.
      Eu nu sunt fică risipitoare, nu m-am destrăbălat, nu am trăit o viață păcătoasă din petrecere în petrecere, nu am ajuns atât de jos pe scara socială încât să fiu temptată de mâncarea porcilor. Am fost fica cea mai mare, care a primit o moștenire dublă când s-a împărțit averea tatălui, conform legii lui Israel. Deși ar fi fost normal să-mi stabilesc casa mea, tatăl, m-a rugat să rămân cu el. Am mâncat mai departe pâinea de pe masa lui. M-a îmbrăcat mai departe  cu hainele iubirii sale. Slujitorii lui erau slujitorii mei, le spuneam un cuvânt și ei veneau sau plecau după poruncă. Am trăit în casa tatălui, bucurându-mă de tot ce-mi oferea. Credeam că merit totul. Datorită credincioșiei față de el, față de casa sa. Tot ce alții visau pentru mine era realitatea zilnică. Când fratele cel mai mic s-a întors acasă și a fost primit, mânia mea nu a cunoscut margini. S-a întors acasă ca și cum nu a făcut nimic. Doar eu știu cât a plâns tata după el, cum zilnic ieșea pe drum parcă așteptând să-l vadă venind. Mi s-a acrit sufletul să văd fața posomorâtă a tatălui, plângând după el. Am fost suspicioasă pe fratele meu risipitor, pe sora mea risipitoaree. De câte ori îi vedeam în casa Domnului tresăream, surprinsă neplăcut. Încă erau aici. Gânduri mă nepădeau. Chiar s-au schimbat spre bine? S-au pocăit cu adevărat de trecutul lor? Îi urmăresc mereu așteptând să văd o alunecare. O cădere. Ca să pot să reproșez Tatălui iertarea nemeritată care le-a acordat-o. Am devenit tot mai împietrită, tot mai arogantă. Cum îndrăznesc ,,cei risipitori” să ridice mâinile în adunare? Cum îndrăznesc să bată din palme? Să-și manifeste bucuria? Am trăit ani buni în starea mea de împietrire și aroganță. Rănită de iubirea pe care Tatăl a acordat-o altora. Iubire pe care nu o meritau. Am început să tânjesc după relația dintre fiul risipitor și tatăl. Am început să-i caut prezența.. La început timid cu reticență. Într-o seară de miercuri, am participat la programul surorilor. Ele se adună de ani de zile de două ori pe lună. O miercuri pentru rugăciune. Alta pentru studiul biblic. S-a întâmplat ca miercurea aceea să nu fie nici pentru rugăciune nici pentru studiu. A fost o strângere administrativă. Au discutat multe între ele, lucruri care nu aveau nimic de-a face cu viața mea.
- Am pierdut timpul degeaba, am șoptit sorei mele, mai bine era dacă mergeam la cumpărături!
Înainte de a concluziona  întâlnirea o soră, M.P. a făcut o mărturisire:
- M-am trezit foarte devreme în această dimineață. Apăsată și necăjită m-am plecat în rugăciune, în odăița mea. După o oră și ceva am simțit cum se ridică povoara, m-am sculat mângăiată și îmbărbătată!
   Cuvintele ei m-au urmărit în noaptea aceea și zilele următoare. Mă gândeam, eu fica cea mare, arogantă: Ea ? S-a rugat o oră? Ce a spus ea, Domnului o oră? Simțeam că are o intimitate cu Tatăl, pe care eu nu o aveam. S-a născut în mine o gelozie ascuțită, care mă durea adânc. Am început voit, organizat, să petrec timp în rugăciune. Puțin l-a început. Rugându-mă psalmi, scriindu-mi rugăciunile pe hârtie. Treptat timpul și-a mărit limitele. Minutele pe genunchi creșteau. Am început să mă rog și în alte locuri, pe lângă odăița mea. Mă rog zilnic dimineața, înainte de toate împreună cu soțul meu. Este o bătălie câștigată, pe care Domnul Isus și-a pus steagul Său de biruință. Am învățat rugăciunea de mijlocire. Pentru familie, pentru copiii mei și familiile lor. Pentru biserică, pentru cei ce fac lucrarea lui Dumnezeu pe diferite tărâmuri. Rugăciunea a devenit companioana mea nedespărțită. Mă rog la timp și nelatimp. Mă bucur de intimitatea mea cu Tatăl. Regret anii goi și risipiți. Mă lupt să-i recuperez. Știu din experiența mea ce înseamnă să fii zdrobită, să plângi la pieptul Tatălui și dintr-o dată să te simți plină de pace și ușurată. Tatăl a transferat povara vieții mele pe umerii Săi. Domnul în clipele  noastre de rugăciune, de intimitate mă ia de mână și-mi arată tainele Sale. Petrecem timp împreună în fiecare zi și de ce îl cunosc mai de aproape, mai personal, mă umple de iubirea Sa. Nu am darul rugăciunii. Cuvintele rugăciunilor mele nu sunt cele mai potrivite, cele mai măiestre. De multe ori este o luptă istovitoare.Dar am nevoie de rugaciune. A devenit nevoie.
   Înțeleg acum de ce a fost într-o așteptare continuă pentru fiul risipitor. Înțeleg frumusețea iubirii Sale jertfitoare, forma pe care această iubire a luat-o în Isus. Fiul Preaiubit, s-a născut pe pământ să-mi arate cât de mare este iubirea Tatălui pentru mine. Știu că mă iubește cât l-a iubit și pe fratele mai mic. Îmi arată iubirea Sa zilnic, ascultă rugăciunea, apreciază dorința inimii de a fi supusă, nu din obligație, ci din iubire și respect. M-a făcut părtașă la lucrarea împărăției sale. Pune în calea mea situații și oameni prin care-mi vorbește, mă călăuzește, mă perfecțuionează. De multe ori mă trece prin cuptor aprins ca să-mi îndepărteze impuritățile din mine. Când m-am despietrit, stânca s-a făcut mii de pietricele. Impuritățile acestea sunt îndepărtate de Tatăl. Sunt procese dureroase dar necesare. Între mine și fratele meu care a fost risipitor, nu mai sunt diferențe. Suntem împreună păcătoși iertați, primiți în brațele deschise ale Tatălui ceresc. Am fost spălați la fel. Ni s-a pus inelul în deget, încălțăminte în picioare și haina pe umeri. În fiecare zi este o petrecere în casa Tatălui. Sărbătorirea ficelor rătăcite, întorse cu fața spre Tatăl, sărbătoarea ficelor arogante, care s-au lepădat de ură, de amărăciunea adunată și de suspiciune. Este sărbătoarea ficelor lui Dumnezeu, care sărbătoresc iubirea nemărginită a Tatălui Veșnic. Care recunosc că sunt datornice. Poate uneia care a fost risipitoare i s-a iertat mult. Poate alteia i s-a iertat puțin. Principalul este că suntem toate ficele Tatălui, iertate și răscumpărate.

silvia-varvara seman