SLUJIREA MEA

      Trăim în secolul descoperirilor uluitoare în toate domeniile. Suntem în secolul informaticii, a expedițiilor în spațiu, secolul culturii și a unei civilizații care tinde spre aprofundarea cunoașterii umane, în toate domeniile. Cu toate acestea, regretabil, trăim în secolul în care valorile umane, moralul ei, spiritualitatea ei, suferă o profundă alterare și denegrare. La sfârșitul vremurilor pe care le trăim, forțele malefice, ale întunericului se zbat din răsputeri să înșele și să câștige multe suflete. (1 Petru 5:18),,Potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale, ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită”.

     În era maximei amăgiri, Biserica prezintă cea mai puternică reacție împotriva forțelor întunericului. Reacția se produce prin cunoștință de cauză. Reacția Bisericii este pregătirea, prin cunoașterea și aprofundarea cuvântului. Studierea cuvântului ne va înputernici să reacționăm corect imediat împotriva celui rău. Cu sabia cuvântului, ne apărăm și atacăm în același timp. De aceea educarea personală și a celor din jur, generațiile de viitor în special, este imperativă. Această misiune sacră și minunată revine învățătorului creștin. Care poate fi oricine, provenit din orice domeniu al vieții, având un foc nestins de dedicare și apropiere de Domnul Isus Cristos și care dorește să învețe pe alții Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia indică clar responsabilitatea de a învăța pe alții. Nu toată lumea posedă acest dar menționat în Noul Testament. Chiar dacă nu ești înzestrat cu acest dar, nu ești scutit de datoria împărtășirii Vestei bune celor ce nu o cunosc.
    Importanța poziției învățătorului creștin este abordată de Pavel ( Romani 12:7) ,, Cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui; Cine învață pe alții să se țină de învățătură”. Responsabilitatea învățătorului este mare (Iacob 3:1) ,,Frații mei să nu fiți mulți învățători, căci știți că vom primi o judecată mai aspră”.
   Chemarea de a-i educa pe alții implică mari responsabilități. Multă cercetare interioară. Multă rugăciune. Mult plâns. Multă luptă. Pentru mine ca femeie, dacă nu ar fi fost Duhul lui Dumnezeu, chemându-mă direct, spunându-mi să lucrez,să lucrez, să lucrez, ar fi fost imposibil să fac, ce fac. După încercarea prin care m-a trecut Domnul, cu lacrimi de iubire și recunoștință am spus:Voi face tot ce-mi spui, mă voi duce, unde mă vei trimite.
  (1 Cor 12:28) ,,Dumnezeu a rânduit în Biserică întâi apostoli, al doilea proroci, al treilea învățători, apoi pe cei ce au darul minunilor, apoi pe cei care au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor și vorbirii în felurite limbi”.
  Personal nu am terminat o școală teologică de înaltă educație, de aceea știu că Dumnezeu mi-a dat darul învățăturii. Aici este o întreagă poveste de spus și am să o fac cu altă ocazie. Semnul acestui dar a fost și este, un neastâmpăr, o sete și căutare după cuvânt. Apoi cercetarea, rugăciunea și meditația. În final Duhul Sfânt șoptindu-mi și trecând prin suflet, prin inima mea învățăturile. Acum intervine neastâmpărul. Nu pot să stau fără să împărtășesc rezultatul. Știu că pe mine Dumnezeu m-a chemat să învăț femeile. Să le aprind în inimă o dragoste, un dor adânc după iubirea dintâi, pentru Mirele ceresc. Iar celor risipitoare să le spun că Tatăl Ceresc, nu a încetat iubirea sa, că zilnic iese pe drumuri, uitându-se cu mâna streașină la ochi, să le vadă întorcându-se acasă. Chiar dacă fratele mare se va supăra, se va umfla în pene, Tatăl nu va face nici un reproș, nici o condamnare. Trecută de încercare, una din cele mai zguduitoare și adânci experiențe, înțeleg de ce Dumnezeu m-a trecut pe acolo. Ca să mă transforme și să mă curățească, pentru că cel ce învață, trebuie să se țină de învățătura pe care o dă altora, trebuie să trăiască în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. Procesul învățării pe alții este influențat de apropierea de Dumnezeu zilnică. Învățătorul poate să învețe mult, dar în final aprox 10% din ceea ce spune va rămâne cu cei pe care i-a învățat. Dar ceea ce face să rămână și cel mai important, care va avea o influență mai pronunțată asupra lor, este trăirea personală. Dacă cel care învață nu trăiește în armonie cu învățătura pe care o dă, rezultatul va fi diminuat s-au chiar fără efect. Nu doresc ca condamnarea din Matei 15:9 ,, Degeaba mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești”...să mi se aplice mie. Nu doresc ca ceea ce fac să fie degeaba. De aceea iau în serios acest dar, această binecuvântare. Citesc zilnic din Cuvântul Lui. Nu numai că doresc să am o bună cunoaștere a materiei pe care o predau ci pentru că sunt fascinată de Biblie. Când mi se deschid ochii spirituali și văd un lucru pe care nu l-am mai văzut înainte mă simt ca un copil, în dimineața zilei de naștere. Plină de așteptare, de bucurie, dar și de teamă neîntemeiată. Aștept daruri nemeritate, sunt plină de bucuria Duhului Sfânt și teama este pentru a nu amesteca divinul Cuvântului cu slăbiciunile mele. Mă rog mereu pentru înțelepciune. O înțelepciune duhovnicească, spirituală. Sunt asigurată că Dumnezeu mă ascultă și mi-o dă în fiecare zi. Nu doresc prin neștiința mea să-L fac de rușine. Mă pregătesc intens. Am materiale auxiliare. Diferite translatări de Biblii. Chiar una de la martori și una de la mormoni. Am biblia zis bogată, în românește. Citesc în românește și engleză. Am primit cadou un dicționar biblic pe care nu-l pot ridica singură, am câteva concordanțe în românește și în engleză, nenumărate cărți cu poeme, cu cântări și imnuri, nenumărate studii biblice, reviste, publicații. Când un cuvânt, o frază, un pasaj, sar de pe paginile bibliei, le consider mesaje de iubire de la Tatăl Ceresc. Sărutări sfinte. Caut referințe, opinii diferite asupra lor. Încerc să înțeleg contextul. Impactul cel va avea asupra ascultătoarelor. Vreau să merg împreună cu ascultătoarele mele, în prezența lui Dumnezeu. Pentru mine clipele petrecute în prezența lui Dumnezeu, adunate împreună, într-o unitate a sufletelor sunt clipe răpite vieții pământești. Simt transformarea lor în clipe eterne, într-o lume cu limanuri diferite. Clipele cufundate în învățarea Cuvântului sunt clipe care le luăm înapoi din viața mortală și le facem nestemate cu care împodobim veșnicia. De câte ori suntem adunate pentru învățătură, chiar puține la număr se scriu cărți de aducere aminte în analele istoriei cerurilor (Maleahi 3:16).
   Surorile din Biserica pe care o frecventez se întâlnesc de două ori pe lună. Într-o miercuri pentru rugăciune și în următoarea pentru studierea cuvântului. Lucrarea femeilor este parte integrală din lucrarea de slujire a bisericii locale. Scopul bisericii este scopul surorilor, iar scopurile lor sunt calea de a împini marea trimitere și marea împuternicire. Dumnezeu rezumă lucrurile bisericii sale la două îndatoriri.( Matei 28:19-20 ),, Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt și învățați-i să păzească tot ce v-am porunci. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul viacului. Amin!”.
    Domnul mi-a pus în inimă responsabilitatea de a câștiga pentru El orice suflet, de a îndemna, de a trage, de a înpinge pe cei ce sunt șovăielnici sau descurajați. Pe cei care au pierdut viziunea călăuzirii și care au uitat cine îi așteaptă la sfârșit de drum. Pavel spune în (Efeseni 4:12-13) ,, Pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului Lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturi plinătății lui Hristos”.
    Nu ne desăvârșim toți deodată, nu vom ajunge toți la starea de oameni mari, deodată. Dar prin unitate a credinței și cunoștinței Fiului lui Dumnezeu vom putea sluji. Cunoștința se face prin căutare asiduă și prin descoperirea Duhului Sfânt. Eu cunosc o literă, tu cunoști o literă, adunându-le laolaltă vom face un cuvânt. Cuvânt cu cuvânt, vom avea o frază. Care ne va spune gloria, splendoarea, minunăția lui Dumnezeu. Mulți citesc dar puțini înțeleg. Mulți văd dar puțini înțeleg. Numai atunci vom înțelege când ne va fi inima tăiată împrejur și numai atunci vom vedea cu adevărat când ni se vor deschide ochii spirituali. Doamne dă-mi o inimă după voia Ta. Dă-mi lumină și ochii ca să Te văd pe Tine. Dă-mi înțelepciune și duh de discernământ ca să pot judeca ce este bun, de la Tine și nu ce vine din firea mea. Doamne ajută-mă să stau în umilință și smerenie la picioarele Tale, să-mi duc darul pe altarul bisericii fără vină, fără adăugiri omenești. Ajută-mă ca o mlădiță să stau în vița de vie, lipită de butucul vieții ca să pot primi seva dătătoare de viață. Împreună cu alte mlădițe să dăm mult rod. La vremea potrivită să sărbătorim împreună cu sfinții belșugul roadei sfinte. Gândurile mele, scrierile mele le înțeleg ca dar al lui Dumnezeu. Felul în care El ma chemat să-i slujesc. Slujirea mea devine închinarea mea.

silvia-varvara seman