ÎNGRIJORARE

    Eram mică când am citit povestirile lui Ion Creangă. Am înțeles perfect frica  celor două femei cu drobul de sare și povestea nu m-a amuzat, frica sub diferite forme fiind o constantă în mine. Cred că am supt îngijorarea odată cu laptele la pieptul mamei. Și mai cred că era o componentă în codul ei genetic fiind transmisă din mamă la fică hrănindu-se și ea toată viața cu îngrijorarea. Vedeam îngrijorarea în gesturile  și vocea ei. O citeam pe fața ei. Câteodată vibra de îngrijorare. Nu a fost deloc greu să-mi însușesc caracteristicele îngrijorării le-am primit ca moștenire emoțională.
   Crescând într-o familie credincioasă perceptele religioase au avut ecou în inima mea de mică crezând în Sfânta Trinitate, în Isus Hristos ca Mântuitor personal, în promisiunea vieții veșnice. A trebuit însă să lupt și încă mai lupt cu îngrijorarea care este  știu că este necredință. Nu numai că cred  știu adînc și nezdruncinat că sunt mântuită, fiică a Celui Preaînalt. Am citit de nenumărate ori despre îngrijorare: "Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru aduce-ți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri"( Filipeni 4:6). Nu vă îngrijorați de nimic? Pentru mine suna prea de tot. NIMIC!? Era imposibil pentru mine. Ca soție și mamă fire sensibilă și având o imaginație bogată îngrijorarea era parte din atributele și îndatoririle mele. Era destul o mică întârziere o nebăgare de seamă ca să simt fizic îngrijorarea cuprinzându-mi ființa. De la ea la frică debilitantă erau doar momente și palpitațiile de inimă nervoase însoțite de crize de stomac care mă forțau să alerg la cabinetul cu medicamente. Îngrijorarea  m-a înbolnăvit fizic și mi-a trebuit ceva timp ca să tratez ulcerul de la stomac. Dumnezeu a decis să se ocupe de situația mea. După ce trceam de perioada de îngrijorare eram cuprinsă de remușcare și durere. Cuvintele de pe paginile Bibliei mă ardeau mă urmăreau și mă mustrau. Cu toate acestea nu puteam să mă dezbrac de îngrijorare de neliniște și frică. Am început să mărturisesc Domnului necredința mea și deprimarea pe care mi-o aducea stările acestea. Am găsit puterea să mărturisesc și să recunosc îngrijorarea ca pe un păcat..."arunca-ți asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuși îngrijește de voi"(1Petru5:7). Apostolul Petru nu ne spune  să lăsăm povoara încetișor, să o aranjăm cu grijă la ușa Domnului. Ne poruncește să o aruncăm asupra Domnului. El știe ce să facă cu ea.
   Dacă arunci povoara ta asupra Domnului nu o mai cari tu, El o are. Nu te mulțumi să știi că Dumnezeu știe problemele tale că înțelege îngrijorarea ta. Descătușeazăte de ele ca să primești libertatea. Aruncă asupra lui îngrijorările tale mici și îngrijorările mari. Să arunci toate îngrijorările asupra lui este un lucru pe care nu-l faci repetat ci unul pe care îl faci odată pentru totdeauna. Un act prin care predai toate situațiile care vor veni în mâna Domnului. "Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, și El va lucra"(Psalmul37:5). Dacă te vizitează îngrijorarea câteodată arunc-o repede afară. Ea vine însoțită de frică, necredință și suferință.

silvia-varvara seman